Domnule preşedinte Iohannis, mai bine decoraţi nişte pacienţi! Măcar post mortem

iohannis_tn3vsdx50w_91766100

Mă întreb, domnule preşedinte, când aţi simţit ultima oară ca noi, cei mulţi, cum vă inundă toată disperarea vărsată în Siutghiol. Disperarea acelor suflete pentru care nu am putut face nimic. Când aţi înghiţit ultima oară ca noi, domnule preşedinte, toată umilinţa unor doctori şpăgari de la Vaslui, pentru care bolnavele pe care le jefuiau erau „proaste, scroafe şi vaci”, iar copiii erau nişte „draci”. Mă întreb, domnule preşedinte, când aţi ajuns ultima oară ca noi într-un spital abandonat de doctori, ca cel de la Bârlad.

Când aţi suferit ultima oară ca noi pe-un pat ruginit, într-un salon la care nu ajunge niciodată fără bani vreun zeu în halat alb. Când aţi ieşit în lacrimi, domnule preşedinte, ultima oară ca noi, pe uşa unui spital-lagăr, în care laşi în urmă, în mâinile nimănui, cea mai iubită fiinţă care ţi-a fost lăsată în lumea asta. Când aţi auzit, domnule preşedinte, ultima oară ca noi: „Nu sunt bani! Nu avem personal! Doar Dumnezeu vă mai poate salva! Nu vă convine, duceţi-vă la cabinete private!”?

Mă întreb, domnule preşedinte… Mă întreb şi cred din ce în ce mai mult că n-aţi fost niciodată, cu adevărat, ca unul dintre noi. Ca cei care au crezut naiv că şi-au luat ţara înapoi.

P.S. „În România Lucrului Bine Făcut, pacientul va fi cu adevărat în centrul sistemului, va ştii clar care îi sunt drepturile, ce servicii primeşte pentru ceea ce plăteşte. Regulile jocului trebuie schimbate profund”. Mai ţineţi minte, domnule preşedinte? Sunt cuvintele dumneavoastră din „Jurnalul de Campanie”, pe care ni l-aţi prezentat în noiembrie, atunci când ne-aţi cerut să vă votăm. Sunt cuvintele dumneavoastră din proiectul „Investiţia în sănătate – o investiţie în viitor”.

Mă întreb, domnule preşedinte, despre care viitor ne vorbeaţi atunci, dacă nici după şase luni nu aţi găsit printre milioanele de români minunaţi care iubesc ţara asta, care muncesc cu adevărat în ţara asta, care aleg calea străinătăţii pentru un dram de siguranţă, care vor să schimbe în bine România noastră, măcar unul demn să vă fie consilier pe probleme de sănătate. Măcar unul demn care să vă fie consilier pe probleme de educaţie. Cu siguranţă cele două sisteme dezastruoase care au îmbolnăvit şi îndobitocit, atâţia ani, poporul ăsta blestemat. Şi, poate, în felul ăsta, aţi reuşi cu adevărat să ne cunoaşteţi. Să ne înţelegeţi. Să fiţi ca unul dintre noi. – Articol de Ramona Ursu

VEZI SI: IOHANNIS A COMIS O NOUA GAFA SAU ISI BATE JOC DE NOI? Unul dintre medicii decoraţi luni de el, cercetat pentru luare de mită

20 de vizualizări

Susțineți presa independentă. Ne puteți sprijini printr-o donație prin PayPal:

LASA UN COMENTARIU