Doliu în România, la vârf. A MURIT!

Doliu în România. Iulian Văcărel, un important strateg al aderării României la UE a decedat miercuri. Anunțul a fost făcut chiar de Academia Română.

Academicianul Iulian Văcărel a murit miercuri, la vârsta de 91 de ani, a anunțat Academia Română, într-un comunicat publicat pe site-ul instituţiei.

Născut în 1928, la Vălenii de Munte, economistul Iulian Văcărel a devenit doctor în domeniul său cu teza „Finanțarea industriei grele în România”, susținută în 1954, la Moscova, după două stagii la Institutul economico-financiar din Leningrad și la Institutul economico-financiar din Rostov pe Don, scrie B1.

Între 1978 și 1986, a fost ambasador al României în Belgia și Luxembourg, iar, după decembrie 1989, a participat, printre altele, la elaborarea schiţei privind strategia înfăptuirii economiei de piaţă în România (1990), a strategiei naţionale de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană (1995), a strategiei naţionale de dezvoltare economică a României pe termen mediu (2000).

Vestea tristă vine chiar în ziua în care România preia oficial preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, o premieră şi un punct culminant al statutului nostru de ţară membră UE, pentru care academicianul Iulian Văcărel a pus una din piatrele de temelie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram (click aici)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.