“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
NATIONALSTIRI

Doi polițiști din au măsluit un test de conducere sub influența alcoolului, pentru a scăpa de pedeapsă un elev al Școlii de Poliție

Ca să rezolve, unul dintre agenți a suflat în etilotest, în locul șoferului. Cazul este însă aiuritor, pentru că polițiștii voiau, de fapt, ceva.

index 62

La sfârșitul lunii septembrie 2023, doi agenți de poliție, un elev al Școlii de Poliție și tatăl lui au fost trimiși în judecată într-un dosar penal.

Oamenii legii sunt acuzați de favorizarea făptuitorului și fals intelectual, elevul – de refuz de prelevare de mostre biologice, iar tatăl acestuia – de fals în declarații și fals material. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș.

Polițiștii au încercat să prindă în ofsaid un elev de la Școala de Poliție, dar au sfârșit prin a cădea cu toții în groapa săpată chiar de ei.

Apel la 112 făcut de o persoană anonimă
Deficitul din structurile de poliție a dus la angajarea unui număr mare de persoane. Au apărut, însă, mai multe probleme, iar una dintre ele o reprezintă modul în care s-a făcut selecția viitorilor polițiști. Un exemplu privind comportamentul neprofesionist al polițiștilor s-a întâmplat la Curtea de Argeș, în noaptea de 2 spre 3 aprilie 2022.

Pe parcursul acelei nopți, o persoană anonimă a apelat dispeceratul Poliției Municipiului Curtea de Argeș și a sesizat că un bărbat a plecat din incinta unui club și s-a urcat la volanul unui autoturism, deși a consumat alcool. Dispecerul a contactat telefonic un echipaj de poliție, format din agenții Cristian Vasile Deaconu și Ionuț Alexandru Diaconu, pentru a verifica cele sesizate.

La scurt timp, aceștia au observat autoturismul respectiv în trafic și au plecat în urmărirea lui. Au găsit mașina parcată, iar în apropierea sa era Andrei Olteanu, elev al școlii de poliție, pe care în prealabil l-au observat coborând de la volan, se arată în rechizitoriul procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.

Polițiștii i-au cerut acestuia să prezinte documentele pentru control și să sufle în aparatul etilotest, pentru că au considerat că Olteanu se afla în stare de ebrietate.

Elevul a refuzat, susținând că nu a fost el șoferul. În urma refuzului, polițiștii i-au solicitat să meargă la spital, în scopul prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, lucru care a fost refuzat, din nou, de bărbat.

Polițiștii au căzut și ei în groapa pe care i-au pregătit-o viitorului polițist
Cu toții s-au deplasat la sediul Poliției Curtea de Argeș, unde Andrei Olteanu, elevul școlii de poliție, nu a cedat și a declarat că tatăl său a condus autoturismul. La scurt timp a ajuns și tatăl, care a susținut, verbal și în scris, că el a fost șoferul. Doar că a apărut o altă problemă: și acesta era sub influența alcoolului.

În cele din urmă, agenții de poliție au cedat și au încercat să îi ajute pe tată și pe fiu să scape basma curată. Doar că au ajuns cu toții să fie cercetați penal.

Sesizarea la Poliție a fost făcută la cererea unui polițist
Agenții de poliție Cristian Vasle Deaconu (24 de ani) și Ionuț Alexandru Diaconu (25 de ani) se cunoșteau dinainte cu Andrei Olteanu (21 de ani), pentru că acesta din urmă făcea practica, ca elev al Școlii de Poliție, tocmai la Poliția Municipiului Curtea de Argeș.

În urma cercetărilor făcute de anchetatori, s-a constatat că sesizarea anonimă făcută la 112 a plecat tocmai de la solicitarea unuia dintre polițiștii care au intervenit la acțiune.

Știind că viitorul polițist petrece într-un club din Curtea de Argeș, unde a consumat și alcool, agentul de poliție Cristian Deaconu a cerut unor prieteni să stea cu ochii pe Andrei Olteanu.

În noaptea respectivă au circulat mai multe mesaje și chiar filmulețe din care reieșea că elevul Școlii de Poliție a consumat alcool. În momentul în care a aflat că acesta pleacă din club și se urcă la volanul autoturismului, polițistul i-a spus unor prieteni să sune la poliție și să sesizeze că șoferul autovehiculului este beat și că se deplasează pe un bulevard din Curtea de Argeș.

Cazul a ajuns chiar în mâinile celor doi agenți de poliție. Depistat de aceștia în preajma mașinii, elevul a negat faptul că a condus autoturismul.

Ce s-a întâmplat mai departe
În actul de sesizare al instanței se reține că polițiștii l-au pus pe tatăl elevului să sufle în etilotest, activitatea fiind înregistrată de către body-cam-ul polițistului fără ca aparatul să emită vreun bon, pentru că modul în care s-a suflat era necorespunzător.

În final, în etilotest a suflat de fapt polițistul Ionuț Alexandru Diaconu, ca să încheie cazul. Cei doi agenți de poliție au precizat în fișa de intervenție că nu se confirmă cele sesizate prin apelul telefonic.

Denunț la CALL Center-ul DGA
Dosarul penal a avut la bază denunțul formulat ca urmare a unui apel la Call Center-ul Direcției Generale Anticorupție (DGA) 0800.806.806, cât și o sesizare a Inspectoratului de Poliție Județean Argeș către unitatea de parchet competentă, informează DGA.

De asemenea, un alt denunțător a susținut că unul dintre polițiști a precizat: „Să facem o românească”, înainte de a sufla în etilotest în locul elevului și al părintelui său.

Toți cei patru inculpați urmează să fie judecați la Judecătoria Cureta de Argeș.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.