“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
PROTECTIA ANIMALELOR

Doi oameni uciși de câini și niciun vinovat. Cronica unui proces penal care s-a judecat până s-au prescris faptele

index 24

Expertizele genetice au stabilit că 23 de câini extrem de agresivi au ucis un bărbat și o femeie pe marginea drumului european 584, în județul Brăila. Proprietarul animalelor a scăpat de răspunderea penală pentru că ancheta a durat 8 ani, iar fapta s-a prescris.

După 8 ani de anchete și procese, Judecătoria Brăila a pronunțat pe 13 iulie un prim verdict în procesul în care B.N., administratorul unei ferme din localitatea Albina, fusese trimis în judecată pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin. Judecătorul care a instrumentat cazul a dispus încetarea procesului penal pe motiv că a intervenit prescripția faptei.

Instanța a stabilit ca proprietarul câinilor ucigași să plătească daune morale și materiale către rudele victimelor, ce totalizează 130.000 de lei. Decizia instanței nu este definitivă.

De amintit este că administratorul fermei a fost trimis în judecată abia în aprilie 2022, deci după șapte ani de la comiterea faptelor, iar după mai multe amânări, instanța a constatat prescrierea faptei. Cele două atacuri în urma cărora un bărbat și o femeie au murit sfâșiați de o haită de câini de la ferma amintită au avut loc în primăvara anului 2014.

Atacau inclusiv animale sălbatice
Trupurile neînsuflețite ale victimelor au fost găsite pe marginea drumului european 584. Anchetatorii au stabilit ulterior că o fermă din vecinătatea localității Albina nu era împrejmuită complet, iar cei 23 de câini folosiți pentru pază ieșeau frecvent din incinta fermei și atacau pe oricine le ieșea în cale.

Pe 9 martie 2014, polițiștii au găsit cadavrul mutilat al unei femei, Petria Crețu (55 de ani). Inițial s-a crezut că aceasta a fost ucisă cu lovituri de cuțit, dar în urma autopsiei s-a stabilit că a murit în urma rănilor provocate de mușcăturilor mai multor câini.

A doua victimă a patrupedelor a fost Stan Iavaz (52 de ani), al cărui trup neînsuflețit a fost descoperit de anchetatori în apropierea locului unde fusese găsită Petria Crețu.

„Pe câmp, în zona unde câinii aveau posibilitatea să iasă liberi, au fost identificate cadavre de porcine mâncate parțial, locul fiind însângerat. Cercetările efectuate și declarațiile martorilor au reliefat agresivitatea câinilor, care, fără a fi provocați, atacau inclusiv animale sălbatice, precum și persoane care treceau prin zonă, chiar și cu căruțele”, a stabilit procurorul de caz.

Ucis și târât în iarbă pentru a fi devorat
Detalii macabre au ieșit la iveală în urma investigației polițiștilor și procurorilor. Stan Iavaz și-a găsit moartea în condiții cumplite. Bărbatul fusese internat la un spital din Brăila, unde i se pusese o mână în ghips, iar duoă externare a decis să se întoarcă pe jos în orașul Însurăței.

În timp ce se deplasa pe marginea drumului european 584, a fost înconjurat de o haită de 23 de câini extrem de agresivi, care l-au atacat și după ce l-au ucis, l-au târât aproape 20 de metri în iarbă ca să îl devoreze.

„În momentul atacului canin, animalele agresive, acționând în haită, l-au omorât pe bărbatul lipsit de apărare, care se deplasa pe marginea carosabilului, după care l-au târât circa 18 metri de la șosea, în câmp, prin iarbă, ca să-l devoreze în voie”, spun anchetatorii.

Pe 30 aprilie 2014, polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale Brăila, cei de la Ordine Publică și de la Serviciul de Acțiuni Speciale Brăila au descins la ferma de la Albina, unde angajații mai multor firme de ecarisaj au tranchilizat și ridicat 23 de câini extrem de agresivi, pe care i-au transportat la un padoc.

Expertiza ADN a făcut lumină în acest caz
Ancheta în acest caz a durat extrem de mult și pentru că au fost prelevate probe ADN atât de la victime, cât și de la cei 23 de câini găsiți la ferma de la Albina pentru a se stabili cu exactitate dacă acestea au fost ucise de patrupede.

Expertizele genetice au stabilit că firele de păr prelevate de pe trupurile neînsuflețite ale victimelor proveneau de la o bună parte din câinii de la ferma din localitatea Albina.

Cercetările în acest caz au durat însă șapte ani, iar instanța nu a putut decât să constate prescrierea faptei. Rudele victimelor se pot consola acum doar cu despăgubirile morale și materiale la care a fost obligat proprietarul câinilor ucigași.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.