Doi oameni AU MURIT, altul GRAV RANIT, intr-un cumplit accident. News alert

Doi bărbați și-au pierdut viața și altul a fost rănit grav, în urma unui accident rutier produs în această dimineață pe DJ 102D în localitatea Baba Ana.

În impact a fost implicat un autoturism cu 3 ocupanți. La fața locului au fost mobilizate o mașină de stingere, o mașină pentru descarcerare și o ambulanță. Din nefericire, medicul sosit la locul intervenției a constatat decesul celor două persoane.

În această dimineață, în jurul orei 04:30, pe DJ 102 D, în comuna Baba Ana, a avut loc un accident rutier în care un autoturism condus de un bărbat ar fi pierdut controlul asupra direcției, ieșind în afara părții carosabile, ulterior răsturnându-se de mai multe ori.

Citiți și:  TRAGEDIE. Accident cumplit pe DN1, soldat cu TREI MORTI și o femeie însărcinată rănită

Din accident a rezultat decesul a doi bărbați în vârstă de 31 si 29 de ani şi rănirea unui alt bărbat în vârstă de 30 de ani, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

La acest moment traficul rutier este restricționat şi deviat pe rutele ocolitoare DJ 100c şi DJ 149. În cauză se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

Autoturismul s-ar fi rostogolit pe o distanță de 300 de metri, după cum spun surse apropiate din anchetă.

Sursa: antena3.ro

69 de vizualizări

Susțineți presa independentă. Ne puteți sprijini printr-o donație prin PayPal:

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

LASA UN COMENTARIU