Doctorul Virgil Musta, vesti crunte despre infectia cu COVID-19. News alert


Virgil Musta, medic în cadrul spitalului „Victor Babeș” din Timișoara și purtător de cuvânt al instituției, a dat detalii despre Covid-19 și a dezvăluit ce se întâmplă cu cei care au fost infectați.

Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al spitalului „Victor Babeș” din Timișoara a dat o veste cruntă, susținând că, în cazul unor pacienți declarați vindecați de coronavirus, COVID-19 le-a afectat grav sănătatea pe termen lung.

„Este adevărat, virusul are un tropism pe anumiți receptori care se regăsesc în mai multe organe. Nu numai în plămâni, ci și la nivelul inimii, creierului, rinichiului, vaselor și astfel produc afectări în aceste zone.

Sunt mai cunoscute modificările la nivelul plămânului. Noi am constatat că pacienți în care în faza acută a bolii au prezentat un anumit fel de leziune, specifică. Când au venit la control la o lună, la două luni, avea leziuni mai grave,ceea ce înseamnă că boala a evoluat”, a spus medicul, la Antena 3.

Situație dramatică în rândul tinerilor

Potrivit doctorului, un număr însemnat de pacienți tineri, cu vârste între 30-49 de ani, spun că prezintă unele simptome, pe termen lung, asupra sistemului nervos, pe alte organe care continuă și după negativarea și declararea vindecată a coronavirusului. Musta a spus că nu se știe dacă aceste simptome se datorează unor modificări făcute de virus organismului sau dacă virusul persistă pe o perioadă mai îndelungată de timp și nu poate fi detectat.

De altfel, Virgil Musta a vorbit și despre posibilitatea existenței unui al doilea val al pandemiei de coronavirus, cel puțin local. El a subliniat că adunările publice precum pelerinajul de la Suceava de miercuri sunt foarte periculoase în contextul în care numărul de cazuri de Covid este în creștere.

„Este una dintre situațiile în care trebuie să fim foarte înțelepți și să avem grijă să nu ne contaminăm. La aceste adunări trebuie să avem grijă să nu devină un focar de contaminare și de infecție. Eu susțin ideea ca oamenii să aibă libertate și să poată participa la aceste evenimente creștine.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

https://barikada.ro/