Dobândă la dobândă! DEZASTRU pentru românii cu credite. PNL,USR-PLUS și UDMR au votat

Deputatul Partidului Social Democrat, Daniel Zamfir, a anunțat că urmează un val de executări silite din partea băncilor din cauza „dobânzii la dobândă”.

„Românii să se aștepte la o nenorocire. Această decizie de a prelungi perioada de amânare a ratelor în condițiile perceperii dobânzii la dobândă este o nenorocire. Această măsură este strict în favoarea sistemului bancar care, iată, nu pierde absolut nimic, ci din contră, capitalizează și dobânda, iar toată povara cade în spinarea oamenilor care, de la finalul perioadei de amânare, încep să plătească aceste rate la care se va adăuga și dobânda capitalizată.

Este o povară în plus pentru oameni, înseamnă practic împingerea lor către faliment. Vom asista în perioada următoare, fără dar și poate, la un val de executări silite din partea băncilor, un dezastru”, a transmis Zamfir,

Citiți și:  Acuzații EXPLOZIVE la adresa Guvernului Cîțu. Alianța de la guvernare ar avea un plan ascuns

Se confirmă că guvernul condus de Florin Cîțu lucrează în interesul băncilor
„Măsura nu face decât să confirme că acest guvern lucrează în favoarea băncilor fiindcă statul român garantează 100% plata acestor rate. Pentru a înțelege cititorii, lucrurile stau așa: dacă un debitor nu mai poate plăti rata la bancă, datoria este preluată de statul român, banca se alege cu banii; ulterior, statul român, prin ANAF, se îndreaptă împotriva creditorului respectiv pentru a recupera creanța. Așa ceva este de neacceptat. De ce trebuie să garanteze statul român?

Cumva pentru celelalte sectoare de activitate garantează statul român? Celor din HoReCa, de exemplu, le plătește pierderile? Celor din alte domenii de activitate le plătește statul român pierderile? Pentru sistemul bancar, guvernul Cîțu a găsit de cuviință să le acopere eventualele pierderi, doar sistemului bancar, ca să fie limpede”, a mai spus Daniel Zamfir.

Citiți și:  Acuzații EXPLOZIVE la adresa Guvernului Cîțu. Alianța de la guvernare ar avea un plan ascuns

Sursa: dcnews.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

LASA UN COMENTARIU