“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
GENERAL

Dispariția bizară a câinilor rămaşi captivi între râurile de lavă, a pus lumea pe jar. A făcut inconjurul planetei

Mai mulți câini rămaşi blocaţi între râurile de lavă de pe insula La Palma au dispărut în mod misterios, cazul bizar provocând rumoare în întreaga lume.

Patru câini rămaşi captivi între râurile de lavă de pe insula La Palma şi a căror soartă suscită interes în Spania, au dispărut în mod misterios înainte de a se încerca salvarea lor cu o dronă uriaşă, relatează AFP vineri.

Câinii de vânătoare emaciaţi au fost surprinşi în imagini distribuite pe scară largă pe internet după ce au rămas blocaţi timp de mai multe săptămâni într-un fel de curte înconjurată de râuri de lavă expulzată de vulcanul Cumbre Vieja, în localitatea Todoque.

la palma caini drone lava vulcan jaime pereira 732220

În urma apelurilor primite din partea populaţiei şi a asociaţiilor pentru protecţia animalelor, a fost pregătită o operaţiune de salvare de către compania Aerocameras, care primise undă verde de la autorităţi pentru a salva câinii cu ajutorul unei drone uriaşe, de 50 de kilograme, dotată cu ”o plasă mare şi rigidă”.

Însă, după ce una dintre dronele companiei a survolat zona joi s-a constatat că animalele nu se mai erau acolo. Aerocameras a decis vineri să pună capăt operaţiunii şi să aducă echipamentele înapoi la sediul companiei, în Galicia (nord-vestul Spaniei).

„După ce am efectuat misiuni de recunoaştere care au acoperit întreg perimetrul de securitate în care ar fi trebuit să se afle câinii, putem spune că dronele noastre nu au detectat nicio urmă a acestor animale”, a transmis vineri Aerocameras pe Twitter.

Joi, compania a declarat că a observat ”urme de persoane care au pătruns în zona”, în care accesul este interzis.

O înregistrare video anonimă, difuzată pe reţelele sociale, prezintă imagini aeriene cu zona şi curtea goală, precum şi o prelată albă întinsă peste unul dintre zidurile joase care înconjoară locul, cu mesajul ”Curaj, La Palma. Câinii sunt bine”. Un mesaj semnat de ”A Team”, cu referire la un serial american de televiziune din anii ’80.

Dacă unele voci laudă gestul apărătorilor animalelor, alţii, precum asociaţia Leales.org, care a semnalat la începutul lunii octombrie prezenţa câinilor izolaţi şi înfometaţi, se gândesc la proprietarii patrupedelor.

Poliţia şi autorităţile locale nu au putut să confirme aceste informaţii şi nici să indice dacă a fost demarată o anchetă, notează AFP.

Cazul câinilor a continuat să suscite interes pe reţelele sociale
Asociaţia Leales.org a primit peste 15.000 de euro sub formă de donaţii după iniţierea unei campanii online pentru câini.

Încă în desfăşurare, erupţia vulcanului Cumbre Vieja, care a început pe 19 septembrie, nu s-a soldat cu niciun deces, însă a provocat pagube importante – lava a acoperit 886 de hectare şi a distrus 2.122 de clădiri, inclusiv sute de case, potrivit sistemului european de observare geospaţială Copernicus.

Sursa: evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.