DIICOT, BCCO, SRI si inspectorii Anti Frauda au destructurat un grup de infractori CHINEZI specializat in evaziune fiscala!

mascati-buzau

Procurorii D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Ploiesti, impreuna cu politisti din cadrul Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Ploiesti, cu sprijinul inspectorilor fiscali ai Directiei Generale Antifrauda Fiscala si suportul de specialitate al Serviciului Roman de Informatii, au destructurat un grup infractional organizat  specializat in savarsirea infractiunii de evaziune fiscala.

Prin activitatea infractionala, gruparea – formata din 22 de  cetateni  chinezi si romani – a creat un prejudiciu de peste 12.000.000 de euro (52.877.560 de lei). Ancheta a fost declansata ca urmare a sesizarii primite de la Directia Generala Antifrauda Fiscala. Conform probelor administrate in dosar, membrii gruparii au folosit in activitatea infractionala – desfasurata din decembrie 2013 pana in luna martie a acestui an – societati comerciale de tip fantoma, infiintate pe raza judetelor Buzau, Teleorman, Giurgiu si a Municipiul Bucuresti, pentru a importa, cu precadere din China, cantitati mari de marfuri pe care ulterior le-au vandut  succesiv altor societati comerciale controlate de membrii grupului infractional organizat. Ulterior marfurile erau facturate catre alte societati comerciale, in incercarea de a da o aparenta de legalitate tranzactiilor economice. In final aceste produse ajungeau la  magazine cu desfacere en-detail. In urma verificarilor efectuate de inspectori antifrauda,  s-a stabilit ca au fost folosite 22 de societati comerciale, tranzactiile comerciale avand aceeasi tipologie si caracteristici:

    – organizarea unor circuite scriptice de tranzactionare succesiva a marfurilor destinate valorificarii pe piata interna, artificial dezvoltate in scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit si a TVA legal datorat la bugetul de stat;

Citiți și:  Cod ROȘU de AVERSE și descărcări electrice în acest județ

 

    –  introducerea marfurilor in Romania prin achizitii intracomunitare realizate formal si exclusiv scriptic de societatile comerciale care au drept reprezentanti cetateni chinezi;

 

    – la vanzarea produselor TVA-ul de colectat sau de plata nu a fost declarat si nici virat la bugetul de stat;

 

    – facturile emise urmare tranzactionarii succesive a produselor au fost utilizate pentru deducerea cheltuielilor si a TVA-ului aferent marfurilor livrate catre mari retaileri;

 

    – societatile interpuse pe lantul de aprovizionare nu functionau la sediile sociale declarate, nu aveau puncte de lucru adecvate derularii activitatii economice respective, nu aveau nici salariati incadrati legal, nici mijloace tehnice necesare activitatii de comert en-gross, neavand nici documente care sa ateste transportul marfurilor pe fiecare segment din lantul comercial.

 

        Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiesti au dispus inceperea urmaririi penale fata de 22 de persoane – cetateni romani si straini, fata de care exista suspiciunea rezonabila ca au savarsit infractiunile de constituire a unui grup infractional organizat, prevazuta  de art. 367 alin. 1, 2 Cod penal, evaziune fiscala, in forma continuata, prev. de art. 9, alin.1, lit. c si alin. 3  din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal si complicitate la evaziune fiscala, in forma continuata, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art.9, alin.1, lit. c si alin. 3  din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 38 Cod penal si art 5 alin. 1 din Cod penal, privind aplicarea legii penale mai favorabile. Totodata, procurorii DIICOT – ST Ploiesti au dispus masuri asiguratorii in vederea recuperarii intregului prejudiciu, constand in punerea sub sechestru de bunuri mobile (electronice si electrocasnice) si a unor sume de bani (poprite la banci sau la terti).

Cu sprijinul Gruparii Mobile de Jandarmi „Matei Basarab” Ploiesti, in cauza sunt efectuate astazi, 23 iunie a.c., 21 de perchezitii domiciliare precum si la sediile unor societati comerciale implicate, 40 de persoane urmand a fi aduse la sediul DIICOT – ST Ploiesti pentru audieri in vederea dispunerii masurilor legale. Facem precizarea ca, pe intreg parcursul procesului penal, suspectii si inculpatii beneficiaza de drepturile si garantiile procesuale prevazute de Codul de procedura penala, precum si de prezumtia de nevinovatie.

Iulian Gavriluta

LASA UN COMENTARIU