DEX-ul confirmă: romanizarea n-a avut loc (un articol de excepție!)

dac

DEX-ul sapă groapa romanizării chiar cu ajutorul etimologiilor sale, care nu pot ascunde un adevăr teribil: cuvintele de ,,origine latină” sunt în minoritate. Iată una din marile probleme ale custozilor romanizării.

A inventa romanizarea n-a fost mare lucru. Ca teorie, de la tribune și în articole propagandistice, a mers bine. Povestea cu împreunările masive între legionari și femeile dace, care produceau în serie bebeluși ,,romanizați”, a mers bine. Și basna cu romanizarea celor optzeci și cinci la sută de daci liberi de către ciobani și negustori a mers fără probleme.

Dar când au trebuit să alcătuiască instrumente științifice, dicționare explicative și etimologice, aici custozii romanizării s-au împotmolit.

Etimologiile lor, oricât de tare le-ar fi tras de păr, ca să aibă o cât de subțirică spoială științifică, nu puteau susține nicidecum teoria romanizării dacilor. Cuvintele așa-zise latine se încăpățânau să fie puține.

Și atunci au recurs la o altă găselniță. Au născocit împrumutuile din vecini. Nu că romanizatorii noștri i-ar fi iubit nespus pe slavi, turci sau maghiari.

Împrumuturile trebuiau să susțină dogma romanizării.

,,Astfel, după Cihac, limba română are 20% elemente latine, 40% elemente slave, 20% turcești și încă 20% de alte origini. Prin urmare, 80% din lexicul limbii române ar fi constituit din împrumuturi – o situatie pe cât de bizară, pe atât de neadevărată”[i].

Și cum din toate împrumuturile cele mai multe ne vin, conform DEX-ului, de la slavi, iată că avem alt miracol lingvistic descoperit de instrumentul cel mai ,,științific” al Academiei: după fantastica și nici pană azi dovedita romanizare, dacii au suportat și o slavizare masivă.

Povestea cu romanizarea o înțeleg. A prins pentru că a fost brodată pe invazia lui Traian. Fascinați de ,,cultura superioară” a legionarilor, care recitau prin castre din Ovidiu și Vergiliu, dacii s-au lepădat de limba lor și au învățat latina. Aceeași fascinație i-a cuprins pe ciobani și negustori. Ei s-au oferit să fie profesori de latină în teritoriile dacilor liberi, desăvârșind astfel cel mai mare miracol lingvistic cunoscut vreodată în istoria omenirii – romanizarea dacilor în numai 160 de ani.

Dar cel de-al doilea miracol – dezicerea de cuvintele latine și învățarea rapidă a celor slave – cum s-a produs?

Doar la acești migratori nu se putea vorbi despre o ,,cultură superioară”? Și deci aici nu poate fi vorba de fascinație. Și-apoi acești migratori nu ne-au ocupat. Obosiți de drum, ei s-au așezat în jurul nostru, sedentarizându-se. ,,S-au strâns de pe drumuri”, cum se zice-n popor.

Atunci cum ne-au umplut limba cu atâtea slavisme? Tot prin ciobani și negustori, trimiși în taină să ne slavizeze? După disperarea cu care custozii romanizării se apucă de orice pai, pentru a susține teoria care-i hrănește, nu m-aș mira dacă ar răspunde afirmativ la această întrebare.

Să luăm însă o îndeletnicire de care oierii și negustorii erau străini.

Țesutul. Conform DEX-ului, dacele au luat de la legionari verbul a țese, spata, ițele și sulul dintr-un sub(u)lum dat cu asterisc, adică reconstituit, deci inexistent în latina clasică.

Apoi au așteptat jumătate de mileniu, ca să ia de la bulgari vătala, sucala, suveica, vârtelnița, războiul și scripetele. De la sârbi stativele. De la slavi (nu se știe de la care) au luat a nividi. De la vechii slavi (cum i-o fi întâlnit și pe ăștia?), țeavă. Deci au început să țese. Dar fără tălpigi, adică fără cele două pedale cu care se ridică și se coboară ițele. Vă închipuiți ce incomoditate! Așa le trebuie, dacă n-au vrut să le ia și pe acestea de la slavi. De ce i-au așteptat câteva sute de ani pe maghiari, ca să ia de la ei cuvântul talpă și apoi să formeze cuvântul tălpig? Rămâne însă un mister de unde au împrumutat femeile dace pânza care ieșea din stativele lor. Căci DEX-ul o dă cu ,,et. nec”.

Așadar, din 15 termeni de bază legați de țesut, nici unul nu este geto-dac. Patru sunt latini. Unul necunoscut. Iar restul, împrumutați din vecini.

Întrebarea este: vedeți cumva romanizare în domeniul țesutului cu zece cuvinte din vecini, unul necunoscut și numai patru latine?

Dacă iei de bune împrumuturile din vecini, iarăși se iscă o întrebare.  De ce strămoașele noastre n-au luat acești termeni de la legionari? Iar dacă i-au luat, de ce s-au dezis de ei ca să ia alții de la slavi?

Ce împrejurări istorice așa de speciale le-au silit să recurgă la gesturi așa de anormale?

Organizau cumva bulgarii cursuri de țesut? Și mamele dace își trimiteau fiicele la ei? Iar când se întorceau în cătunele lor, tinerele cursante mergeau din casă-n casă și le convingeau pe mătușe să uite termenii vechi și să-i folosească pe cei bulgărești, fiindcă erau mai cu moț? Erau bulgărismele o modă în epocă și snoabele de la stative nu aveau altceva de făcut decât să-și polueze limba cu barbarisme?

Logica și bunul simț refuză să creadă că noi n-am avut unelte de țesut și nume pentru ele pană la venirea slavilor. Ori, un împrumut lingvistic se justifică, mai ales în cazul gospodăriilor naturale țărănești, numai când se ia un obiect nou. Adevarul este că, neavând loc niciun fel de romanizare, dacele foloseau termenii geto-daci, pe care ii folosesc si azi țarancele noastre. Cand s-au sedentarizat, vecinii nostri i-au imprumutat din limba romană. În Dicționarul Etimologic al Limbii Române pe baza cercetărilor de indo-europenistică Mihai Vinereanu arată că, dintre termenii legați de țesut pomeniți mai sus, doar iță și război au origine incertă. Ceilalți au origine traco-dacă, provenind din diferite rădăcini proto-indo-europene.
DEX-ul și metoda răsfoirii dicționarelor

Mesajul subliminal, pe care caută să ni-l transmită autorii unor astfel de ,,miracole lingvistice” este: dincolo de romanizare noi nu avem rădăcini. Noi vorbim o limbă compusă din împrumuturi. Doamne ferește, să ne gândim la traco-dacă. Sau la proto-indo-europeana de la care provin mai multe familii de limbi indo-europene. Acelea o fi având etimologii și de acolo, dar româna, conform DEX-ului, nu!

Este firesc să te întrebi: ce fel de metode științifice folosesc oamenii aceia când cercetează etimologia unui cuvânt? Metoda comparativ istorică? Cercetări de indo-europenistică? Logica? Bunul simț?

Nici vorbă! În primul rând, etimologiile din DEX nu sunt rezultate ale cercetării. Ele sunt trase de păr.

În al doilea rând, dogmă romanizării nu are nevoie de filologie comparată sau cercetări de indo-europenistică. Ea are o metodă specială. Metoda răsfoirii dicționarelor.  În ce constă ea?

Răsfoitorii de dicționare se înconjoară cu dicționarele limbilor din jurul României și, când găsesc un cuvânt cu o înfățișare similară celui românesc, chiar dacă are alt sens, scriu că cel românesc e luat din acea limbă. De exemplu, se confecționează etimologia cuvântului ,,zârnă”, o plantă medicinală bine cunoscută de daci. Se purcede la răsfoirea dicționarelor. Nu-i găsită nici în latină, nici la slavii din jurul nostru, nici la maghiari. Atunci se răsfoiește dicționarul de slavă veche și se găsește acolo un cuvânt zruno. Nu are importanță că înseamnă grăunte. Și deci este incompatibil ca sens cu zârna[ii] noastră. Pentru răsfoitorii de dicționare compatibilitatea semantică este un lucru minor, peste care ei sar cu ușurință. Se dă verdictul: provine din slava veche.

Metoda răsfoirii dicționarelor mai conține un procedeu inedit. Atunci când nu găsesc cuvântul românesc în niciun dicționar, se inventează unul în latină. Îi pun un asterisc, prin care fac trimitere la un cuvânt neatestat, dar reconstituit de răsfoitorii de dicționare. Ce vă mirați? Dacă s-a inventat fantastica și nici până azi dovedita romanizare, de ce nu s-ar inventa, în numele ei, și felurite cuvinte nici până azi atestate?

Așa s-a întâmplat cu țâța românească. Când au ajuns la ea, răsfoitorii de dicționare n-au găsit-o la vecini. Parcă-l aud pe cititor întrebând: ,,Dar de ce n-au dat-o cu «et. nec.»?” Pentru că s-ar fi putut ,,hipertrofia” vocabularul cu ,,et. nec.” și atunci ar fi existat pericolul ca româna să fie considerată o limbă de ,,origine necunoscută”. Ceea ce nu era deloc în favoarea romanizării.

Și atunci răsfoitorii de dicționare s-au gândit: născocim un substantiv latin titia. Îl dăm cu steluță, adică nu se găsește în dicționarul latin, dar autorii DEX-ului sunt siguri că ar fi putut exista, fie și numai pentru ca din el să provină ,,țâța” românească.

Acum știu că vă întrebați nedumeriți: ,,Dar de la cine o fi auzit dacii cuvântul titia, dacă el nu exista în limba legionarilor?”

Ce întrebare dacomanică! Răsfoitorii de dicționare nu trebuie puși în încurcătură cu întrebări de bun simț. Altfel te numesc ,,dacoman”, ,,tracoman”. Știți deja refrenul.

În fine, ca să ne limpezim creierii de această ,,amețeală etimologică” (vorba lui B.P. Hasdeu), să consultăm Dicționarul Etimologic al domnului Mihai Vinereanu. Cu bunul simț și rigurozitatea-i specifice, el arată că titia latin nu este atestat. În schimb, radicalul cu același sens se întâlnește în mai multe grupuri de limbi indoeuropene. Cuvântul ,,țâță” provine de la un mai vechi radical proto-indo-european ,,tita”, ,,titia” similar cu ,,tata”,,,teta”. Prin urmare țâța românească este traco-dacă.

Din exemplele de mai sus nu este greu să obsevăm că DEX-ul nu permite limbii române să aibă vreo conexiune cu indo-europeana sau proto-indo-europeana. Ne-a pus în față bariera romanizării, dincolo de care nu avem voie să trecem nici măcar cu gândul.

Darămite cu cercetările!

Cine încearcă să treacă această barieră este învinuit că promovează ,,teorii nocive”.
A cui linie o ține DEX-ul?

Și totuși, spiritele inteligente nu o să înceteze să-și pună întrebări numai de frica etichetelor manipulatoare inventate de custozii romanizării.

Să vedem ce spune DEX-ul despre străvechea și vrednica noastră încălțăminte tradițională. Este clar că vine din timpuri imemorabile. Iar la cumpăna dintre ere și până dacii liberi i-au alungat pe legionari, opinca dacică s-a luptat pe viață și pe moarte cu sandala romană. Era ușoară, făcută dintr-o bucată de piele, încrețită pe la margini și legată de picior cu niște curelușe subțiri numite ,,nojițe”.

Din Dicționarul Etimologic al domnului Vinereanu aflam că opinca provine din fondul balcanic. Cuvântul este atestat în română, albaneză și limbile slave de sud. Nojițele sunt, de asemenea, de origine traco-dacă. Deoarece albaneza și româna dăinuie pe aceste meleaguri de mii de ani, iar slavii de sud sunt veniți în secolul al VI-lea, este clar că ei au luat opinca fie din albaneză, fie din română. Acum știu că ardeți de nerăbdare să vedeți ce zice DEX-ul.

El o ține pe-a lui. Le-am împrumutat. De la bulgari. Și opincile și nojițele.

Vă închipuiți ce nedreptate?! DEX-ul refuză opincarilor până și dreptul de a avea un cuvânt propriu pentru opincă. Asta chiar că nu i-o pot ierta venerabilului nostru instrument ,,științific”.

Cineva mi-ar putea reproșa: ,,Dar nu ți-i totuna de unde provine cuvântul «opincă»? De ce atâta consum de energie pentru a demonstra că-i dacic? Doar nu-i decât o simplă etimologie!”

Ar fi o simplă etimologie, dacă DEX-ul ar spune adevărul. Dar mesajul subliminal transmis de etimologiile lui false este revoltător. Se știe că strămoșii noștri, geto-dacii, credeau în nemurirea sufletului, credință care era pentru ei un izvor de curaj și creativitate. Aveau tradiții puternice și o cultură bogată, pe care le apărau cu dârzenie. Herodot (sec. V î.e.n.) scria că ,,sunt cei mai viteji dintre traci”. Calendarul de la Sarmizegetusa arată că aveau cunoștințe avansate de astronomie. În dialogul Carmides Platon vorbește cu admirație despre medicina holistică a lui Zamolxe. Tăblițele de la Sinaia mărturisesc că aveau scrisul lor. Cele mai mari muzee din lume, de la Ermitaj la Vatican, găzduiesc statui ale dacilor în atitudini demne și inteligente.

Și numai DEX-ul îi prezintă ca pe niște lași ce și-au abandonat limba maternă. Ca pe niște inculți lipsiți de spirit creativ. Având un dispreț masochist față de tot ce-i al lor. Popoarele normale își apărau țara și limba cu scutul și spada. Iar dacii ieșeau înaintea migratorilor cu căciula în mână și cerșeau cuvinte.

,,Dar e prea absurd: dacă te romanizezi, ia încaltea toate cuvintele de la romani. Nu aștepta o jumătate de mileniu, ca să iei opincă de la bulgari. Bine, să zicem că romanii nu aveau opinci. Atunci păstrează-ți cuvântul dacic. Hai să admitem că l-au păstrat. Dar nedumerirea e alta: cine i-a împins pe daci să ia opinca de la bulgari? Doar ei nu i-au ocupat pe daci!” ar spune un cititor isteț.

Etimologii absurde ca aceasta, instrumentul ,,științific” al Academiei conține cu nemiluita.

Recunosc: n-am întâlnit o carte mai absurdă ca DEX-ul. Nu vorbesc de definiții. Ele sunt neutre. Pentru că sunt universale.

Dar când cobori în zona etimologiilor, este ca și când ai intra într-o mocirlă, care te înghite și te sufocă pe masură ce vrei să înțelegi ceva. DEX-ul pare un instrument științific inofensiv doar celor deprinși să creadă fără a cerceta. Dar pentru un pământean curios și cu imaginație este un lucru de râs și de plâns.

De râs, când te întrebi, de exemplu, cum se face că brânza-i ,,et. nec.”, cașu-i latin, iar ciobanul turc? Nu vă mai spun că a fost un timp când ,,stâna” era slavă și ,,urda” maghiară. Acum vad că le dau cu ,,et. nec.”

Și asta, în ciuda faptului că B.P. Hasdeu, încă în secolul al XIX-lea, în Originile păstoriei la români. Studiu de filologie comparată (1874) și Mihai Vinereanu în al său Dicționar Etimologic al Limbii Române pe baza cercetărilor de indo-europenistică (2008) arată că brânza, stâna și urda sunt de origine traco-dacă.

În același studiu, Hasdeu arată că și cioban este dacic. Combătându-l pe Roesler, care nu ne știa limba, dar era sigur că l-am luat de la turci. În afară de multe alte argumente, Hașdeu îi amintea lui Roesler că turcii ,,reușiră abia în secolul XV a se apropia de hotarele Daciei, în timp ce cuvântul «cioban» figurează în cele mai vechi balade și doine române, foarte anterioare cunoștinței noastre cu Sublima Poartă”. Acest cuvânt se regăsește în numele multor localități românești, râuri, văi, măguri. De aceea, ,,a susține că abia după 1400 ciobanul se va fi introdus la români, încuibându-se apoi din capul locului în grai vulgar, în poezia poporană, în nomenclatura topică până-n creierii Carpaților, a afirma o asemenea anomalie ar fi ceva inadmisibil chiar dacă cuvântul ar avea o origine turanică, ceea ce nu este”[iii].

Mihai Vinereanu a demonstrat în al său Dicționar Etimologic că Hasdeu a avut dreptate. Cioban este de origine traco-dacă și provine din radicalul proto-indo-european keu- ,,a observa, a privi, a păzi”[iv].

Acum uitați-vă în DEX. El o ține pe-a lui. Ciobanul român este turc.
Întrebarea firească este: a cui linie o ține DEX-ul? A marelui cărturar B.P. Hasdeu, care știa 14 limbi și făcea filologie comparată la anul 1874? Sau a imigraționistului Roesler, care susținea că dacii au fost măcelăriți până la ultimul, iar românii s-au format în sudul Dunării și au imigrat în Carpați abia după venirea maghiarilor?

Acum ați înțeles de ce DEX-ul nu poate fi numit instrument științific?
Un intelectual cât de cât informat și cu bun simț nu se poate împăca cu faptul că asemenea absurdități se află într-o carte tipărită cu blagoslovirea Academiei.

Sau vorba lui B.P. Hasdeu, care se lupta și el cu etimologiile fanteziste al Societății Academice de atunci (aceasta afirma ca ,,cioban” provine din combinarea a două cuvinte latinești: opilio -,,stână” și cib – ,,vas”): ,,O asemenea duplă amețeală etimologică n-ar merita a fi menționată aice dacă n-ar însoți-o pretensiunea de a fi o doctrină academică”[v].

Vă mirați că vorbeasc pe tonul acesta despre o lucrare la care mulți se uită cu pioșenie. Și eu m-am uitat odată. Dar de când am citit în dicționarul lui Șăineanu că brânza provine de la orașul elvețian Brienz, pioșenia mi-a dispărut ca luată cu mâna. Am înțeles că lipsa de logică se transmite ca o boală râioasă dintr-un dicționar academic în altul. Se mai renunță la câte o inepție gen brânza de la Brienz. Dar marea masă a etimologiilor trase de păr stă acolo neclintită.

În numele Sfintei Dogme a Romanizării!

Întrebarea este: ,,Până când?”

Articol de Iulia Brânză Mihăileanu

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

16 comentarii la „DEX-ul confirmă: romanizarea n-a avut loc (un articol de excepție!)

  • 10 martie 2015 la 18:17
    Permalink

    si daca te gindesti ca primul razboi de tesut automatizat si computerizat cu cartele perforate a fost inventat la Brasov inainte ca IBM sa realizeze primul computer cu cartele….

    Răspunde
      • 27 iulie 2016 la 05:18
        Permalink

        Asa este. Dar dupa inventia asta au continuat sa apara si alte "inventii" de care noi romanii de debarasam. Avem un stil aparte de a ne insusi ce nu e al nostru si a ne lepada de propriile greseli sau fapte mai putin demne pt o natiune.
        Este bine sa iti cauti identitatea. Este trist ca noi inca o cautam si astazi in timp ce alte popoare doar si-o conserva de sute de ani incoace. PRima conditie ca sa mergi inainte, sa evoluezi este sa-ti recunosti si sa iti asumi greselile. Nu sa dai mereu vina pe altii pentru nereusitele tale, in cazul asta , tale = natiune romana. iar altii sunt fie tiganii, fie ungurii, fie turcii sau tatarii.

        Răspunde
  • 14 martie 2015 la 22:52
    Permalink

    Va rog trimiteti acesasta analiza istorica si lingvistica domnului profesor Ion Coja,care,nu stiu dece insista orbeste in romanizarea dacilor,analizand"lingvistic limba traco grtilor care se pare a disparut contopindu-se total in limba invadatotrilor Romani tremporal,160 de ani si numai prin Banat.

    Răspunde
  • 17 aprilie 2015 la 23:40
    Permalink

    La intrebarea "pana cand?"eu as raspunde pana alde cativa ca dn-ul Ion Coja vor mai face umbra unor ziare si pamantului.

    Răspunde
  • 9 octombrie 2015 la 07:42
    Permalink

    Mda… se stie ca unii nu sunt multumiti ca se trag din romani… ar fi prea… comun! Prea multi se trag prin Europa din romani, ei trebuie sa fie unici! De ce sa fim noi europeni ca italienii, hai sa fim traci si orientali ca bulgarii… In curand probabil ca nici dacii/tracii/lacii n-o sa mai fie pe placul celor care finanteaza prostiile astea, si atunci sa vedeti ce teorii frumoase apar cum ca suntem frati cu superman, cu batman sau mai stiu eu cu care neam de supereroi… Doar ca sa se imbete unii cu apa rece.

    Răspunde
  • 9 octombrie 2015 la 09:41
    Permalink

    e pe dracu nu a avut loc …daia semana cu italiana, spaniola etc ….practic daca nu esti batut in cap pricepi ce zic atat italieni cat si spanioli …etc., bineinteles exista multe influiente slave, turce ..si evident traco-dacice..baza pe care latina a fost asimilata….dar rezultatul este unu clar de contopire ….

    Răspunde
  • 9 octombrie 2015 la 17:52
    Permalink

    Eu cred ca articolul asta,doamna Branza,l-ai scris ca sa-ti"evidentiezi" radacinile dacice!Era bine daca te insoteai la gandirea asta aprofundata si cu un viezure,o varza,sau un manz,ca sa fii credibila!Eu,doar in doua'j de ani,am vazut schimbata aproape radical limba romana!!!Si,nu de catre vecini,ci de catre "Puterile" momentului pe care il traiesc!Deci,ce ai vrut sa spui cu articolul asta,eu,una,nu prea pricep!

    Răspunde
  • 9 octombrie 2015 la 23:00
    Permalink

    Incultilor, mai bine taceati. Va dati cu parerea, ca tot prostul, despre lucruri despre care habar nu aveti . Cititi ,,Dacia Preistorica'" a lui Nicolae Densusianu. Stiti ceva despre medicina Zamolxiana, despre care vorbeste si Platon in dialogurile sale, care insista pe tratare sufletului fara de care nu vindeci trupul (cand a emis Freud teoria ?) Ati vazut, prostilor, ramelor, de ex., translatori intre daci si romani, pe Columna ? Imi cer scuze, cui spun eu astea ? nici macar nu aveti identitate.

    Răspunde
  • 31 ianuarie 2016 la 00:25
    Permalink

    aberatii. in spiritul articolului si a <<xeroxa>> e tot din limba daca sau ceva indo-european, ca nu e cuvant latin si nici imprumutat din vecini, e inventat neaos pe la noi, ca in rest nimeni nu mai xeroxeaza ci foto-copiaza 🙂 sa fim seriosi.

    Răspunde
  • 22 iulie 2016 la 15:27
    Permalink

    … @ alex … "a xeroxa" este o prostie scoasa de inculti romani, la fel ca "adidasi", "pume" si alte tampenii inventate de toti idiotii care nu vor sa foloseasca acele cuvinte deja existente. a xeroxa e prostia pe care au putut ca o scoata cei care au vazut scris "Xerox" pe aparatele de copiere. Si in alte tari nu s-a "verbalizat' acest termen, pentru ca intial a fost Rank Xerox, nu Xerox .. da' la noi n'ai ce face. Tot prostu' inventeaza cuvinte …

    Răspunde
  • 27 iulie 2016 la 02:58
    Permalink

    Domnilor, nu va mai certati. O sa divargez nitel dar tin sa va spun ca pt Romania anului 2016 este mai putin important daca romanizarea a avut loc sau nu. Stiti de ce? Pt ca atata timp cat refuzam sa infruntam real prezentul si sa ne recunoastem greselile, sa ne pozitionam corect intr-o ierarhie de valori, nu ne ajuta cu nimic. Noi mereu am fost victime. Mereu altii ne-au furat inventiile si asa mai departe. Ganditi-va doar atat: Toate mintile luminate, s-au desavarsit sau au creat afara din tara. Brancusi saracu' a plecat pe jos din tara. Enescu pe unde o fi compus? Caragiale a taiat-o si el alungat de cine? De ce mereu si mereu, oamenii de valoare se desavarsesc afara din tara? Nu oare din cauza acestei metehne ca noi suntem aia cei mai destepti si cei mai nedreptatiti in acelasi timp? Ca aci s-a inventat limba romana?

    Atata timp cat vrem sa pozam ca noi suntem buricul europei si aici s-a inventat mamaliga, roata, arcul, scageata, iar nu ne ajuta cu nimic, noi fiind ultimii din europa la ora asta. Dintr-o conjuctura sau nu, din vina noastra sau nu, altii in europa eu ajuns mai abitir decat noi la ora asta. Da avem Voronetul. dar fratilor, francezii au Notre Dame ! Am mai citit ineptii precum ca Oradea rivalizeaza cu Budapesta sau Barcelona. La ce ?

    Pe mine astazi in 2016 nu ma intereseaza de unde-si are originile cuvantul branza. Ma intereseaza insa faptul ca in branza pe care o mananc ciobanul ala cu origini dacice sa nu mai adauge ser de oaie in lapte de vaca si sa mi-0 vanda in piata din Bucuresti ca branza de Sibiu. Desigur. o sa-mi spuneti ca acel cioban nu e dac ci e tigan.

    Altfel orice limba evolueza. faptul ca avem neologisme dovedeste un lucru simlu: limba romana este o limba moderna, capabila sa se adapteze, sa evolueze odata cu timpurile. Cand spun "sa evolueze" nu ma refer la limba academica. Deoarece dupa mine limba vorbita pe strada folosita in interactiunea de zi cu zi, este mai miportanta decat limba academica. Oamenii interactioneaza intre ei folosind limba populara nu limbajul academic. Acela se foloseste unde? In doctoratele plagiate ! Ah, cei care plagiaza desigur nu se trag din daci….

    Răspunde
  • 17 octombrie 2016 la 11:18
    Permalink

    Intre limba Romana si Limba Spaniola,exista approximation 3000 de cuvinte similare. La fel intre limba Romana si limba Italiana. Totusi acest lucru nu denota ca Limba Romana este o limba Latina la origine. Romania a fost o colonies A Imperiului Roman,pentru o perioada destul de scurta. Mai mult decat atat,soldatii Romani,din toate coloniile Romane,cat si populatia bastinase,vorbeau limba lor fiecare,si nu Latina. Logica spune ca ar fi murit de foame,pana ar fi cerut o bucata de paine in Limba Latina…I s-ar fi rupt limba in gura…Deh…limba greoaie Latina…

    Răspunde
  • 5 ianuarie 2017 la 00:24
    Permalink

    Problema cu dumneavoastră este că vreți cu tot dinadinsul să fiți dacă! Chiar încălcând cele mai elementare date ale științei istorice. De la Hasdeu până azi s-a scurs multă apă pe Dunăre și am avut / avem foarte mulți și foarte valoroși istorici. Mergeți la ei nu rămâneți doar cu o singură sursă și o singură impresie. Veți vedea singură cum stau lucrurile cu istoria asta… ca știință nu ca spectacol!

    Răspunde
  • 29 iulie 2017 la 11:00
    Permalink

    Lingvistica nu e o stiinta exacta, ci lucreaza cu un fascicul de prezumtii care devin tot mai putin precise pe masura ce ne indapartam de momentul prezent (sau de sursele scrise).
    Acum vreo 30 de ani am ramas si eu tampit luand DEX-ul in mana si constatand ceea ce mi s-au parut aberatii monumentale – mai ales numarul urias de imprumuturi din bulgara si maghiar a unor notiuni care nu se potrivesc cu cronologia istorica.
    Intre timp m-am stabilit in Franta (chiar de multisor).
    Si spre surprinderea mea, care credeam ca lingvistii francezi au rezolvat problema de mult, am constatat ca pana acum vreo 30 de ani, nu erau certificate galice decat vreo 20-25 de cuvinte, acum vreo 20 de ani erau deja vreo 150, azi ar fi ceva (nu mult) peste 200.
    Sunt unii care cred ca ar trebui sa fie peste 3000. Dar deocamdata nu avem sculele (poate informatice) sa fie dovedite. E o munca foarte dificila, un mic element scapat din vedere poate sa rastoarne toate ipotezele. A se vedea pasajul etimologic din Cautarea timpului pierdut de Proust.
    Se zice (un pic in bascalie) ca academicienii francezi avanseaza cu un cuvant cercetat si validat pe saptamana. Poate ca asta e ritmul bun pentru a nu face greseli.
    Deci rabdare.
    Dar ca sa ajungi la un rezultat, prima etapa e sa incepi cu ravna, profesionalism si buna credinta.

    Asta nu inseamna ca cei care considera ca articolul poate sa fie scris un pic tendentions in a incerca sa demonstreze ceva (cel putin deocamdata) nedemonstrabil, nu ar avea si ei dreptate …

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

https://barikada.ro/