“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
GENERAL

DETALII DE CULISE din procesul lui Djokovic: sentința ar putea fi făcută PUBLICĂ NUMAI parțial

skysports novak djokovic 5627933

După mai bine de cinci ore de dezbateri și argumentări în procesul anulării vizei lui Novak Djokovic, judecătorii Curții Federale din Melbourne au anunțat că este posibil să comunice decizia lor părților în cursul zilei de duminică, fără a publica însă motivația completă.

Audierile au început la ora locală 9.30 (0.30 ora României) și s-au încheiat în jurul orei 14.30. După ce ambele părți și-au expus argumetația, președintele completului de judecată, james Allsop a cominicat că se încearcă luarea unei decizii până în cursul serii de duminică: „Sperăm să ne petrecem după-amiaza, și poate chiar seara, pentru a trata argumentele care au fost prezentate instanței, nu pentru a oferi motive complete astăzi, ci pentru a ajunge, dacă este posibil, la un punct de vedere cu privire la rezultatul chestiunii și la o ipoteză, la baza individuală a acesteia.”

Așadar, e posibil ca o decizie definitivă să fie comunicată până la sfârșitul zilei, probabil în jurul orei 21.00 (12.00 în România). Acest fapt afectează toată desfășurarea Grand Slam-ului de la Melbourne, deoarece nu se poate comunica programul de desfășurare a competiției. Așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată la Australian Open, jucătorii aflând orele la care vor juca cel târziu sâmbăta seara.

Mai mult, eliminarea lui Djokovic din turneu va duce la schimbarea capilor de serie, ceea ce înseamnă și rearanjarea tabloului, deci și modificarea unor meciuri. Audierea a început cu o explicație din partea președintelui completului de judecată al Curții Federale, James Allsop, care a explicat că motivul pentru care a considerat cazul suficient de important pentru ca o instanță completă de trei judecători să audieze cazul a fost nevoia de a-l finaliza duminică sau luni, din cauza iminentei desfășurări a Openului Australiei. O audiere cu un singur judecător ar fi putut fi contestată, ceea ce în cazul instanței cu 3 judecători nu este posibil, decizia acestora fiind definitivă în această speță.

În observațiile sale, publicate de instanță puțin înainte de audiere, ministrul imigrației, Alex Hawke, a susținut că era „în mod clar posibil” să concluzioneze că Djokovic se opune personal vaccinării. Acesta susține că e există „numeroase dovezi” că prezența lui Djokovic ar putea favoriza curentul anti-vaccinare în Australia și că Djokovic nu a reușit să demonstreze că ministrul nu a luat în considerare impactul anulării asupra sentimentului anti-vaccinare.

Sursa: stiripesurse.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.