“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
NOUTATIOPINII

Despre nemernicie la Romania TV

maxresdefault 52

O adunătură de personaje care mai de care, strânse sub umbrela și la banii unui infractor transfug, l-am numit pe Sebastian Ghiță, prelungește spiritul OTV în forme dintre cele mai dizgrațioase. Morții, accidentații și arestații alcătuiesc subiectele preferate care hrănesc simulacrul de jurnalism al acestora.

Multă lume le zice „Mincinoșii TV” pentru că seamănă cu o motopompă de minciuni și prost gust. Toată ziua anunță nenorociri și monstruozități, aberații și vești de speluncă, totul pentru racolare de audiență. Și, cumva, chiar reușesc. Mulți oameni naivi cad în capcana acestor golănii jurnalistice. Cînd vine subiectul, nici vorbă de ce-au anunțat de mai multe ori pe burtieră. Exact ca la Anca Alexandrescu, de la concurența în materie de isterie și agresivitate. Apare ceva exact pe dos sau nicidecum alarmant.

Tehnicile acestea fac parte dintr-un un soi de șarlatanie jurnalistică pe care CNA-ul se face că nu le vede, deși prin nepăsare contribuie la vulgarizarea limbajului public, la folosirea zoaielor în comunicare. De fapt, decăderea comportamentului și a limbajului în viața publică vine în mare parte de la ineficiența acestei instituții care s-a umplut de oportuniști și sinecuriști, selectați de partidele politice și de președintele României.

Combatanții de bază ai televiziunii orchestrate pe gustul imund al lui Victor Ciutacu sunt și ei personaje reformate din comunicare. Lista amatorilor de la Mincinoșii TV este lungă. Poate începe cu Daniel Savu, fost ofițer SRI și parlamentar, cu Radu Cristescu, cu Luis Lazarus și Alice Drăghici, la care se adaugă și Cătălin Harnagea, fost director SIE, și atîtea alte rebuturi politice sau mediatice care joacă tontoroiul pe nenorociri sau fac pe înțelepții pe seama slăbiciunilor omenești.

Chiar mă întreb, cum a putut Emil Constantinescu să-l numească director SIE pe Cătălin Harnagea, fost angajat de umplutură la România Liberă, din moment ce după ce a condus Serviciul de Informații Externe a trăit boierește și n-a mai putut să probeze nici un fel de competență. Și, pe deasupra, să stea liniștit în emisiunile de la Mincinoșii TV (România TV) cînd stolul de corbi croncăneau și difuzau știrea despre înmormîntarea „vedetei-amante de la Cotroceni”.
Incompetent, incompetent, dar măcar atîta știa și putea să facă. Să lămurească lucrurile!
Măcar din respect pentru memoria unui om care pleca dintre noi!

Post scriptum:
Vizita lui Marcel Ciolacu în SUA nu merită mai multă atenție decît o încercare personală de a pipăi terenul și de a cerși oarece sprijin de la americani pentru un proiect politic personal. Omul se visează președintele României, dar nu are pe cine să se bazeze.

Autor – Cornel Nistorescu

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.