Descoperiri arheologice importante la Sarmizegetusa Regia (FOTO)
Noi descoperiri arheologice în Sarmizegetusa Regia au fost anunţate la finalul campaniei de săpături derulate în această vară.
O nouă campanie de cercetare arheologică a ajuns la final, în Sarmizegetusa Regia, şi a continuat seria decoperirilor importante în zona sacră, informează Consiliul Judeţean Hunedoara.
„Campaniile de săpături arheologice derulate în situl Sarmizegetusa Regia, începând din anul 2017, au scos la iveală una dintre cele mai mari descoperiri din ultima jumătate de secol: un edificiu de cult cu arhitectură monumentală, aflat pe terasa a IX-a. Planul său includea nu mai puţin de 60 de baze de calcar, unele dintre ele aflate in situ, dispuse pe cinci şiruri a câte douăsprezece rânduri.
Anul acesta, o nouă descoperire de mare însemnătate se alătură aleii pavate cu dale de calcar, gresie şi andezit, drumului ceremonial şi edificiului monumental de cult menţionat anterior.
Este vorba despre un alt edificiu mai vechi, situat tot pe terasa a IX-a, într-un strat inferior de săpătură, şi ale cărui resturi incendiate au fost identificate pe suprafeţe mari”, susţin reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara, principalul finanţator al cercetărilor arheologice derulate în situl UNESCO din Munţii Orăştiei.
Şantierul arheologic din capitala dacilor Descoperirile arheologice sunt importante atât pentru sit, care se poate îmbogăţi cu noi puncte de vizitare, cât şi pentru mai buna înţelegere a civilizaţiei dacice. Şantierul arheologic de la Sarmizegetusa Regia este, de asemenea, un loc important în care se formează viitorii arheologi proveniţi din rândurile studenţilor de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, a informat CJ Hunedoara.
„În 2017, Consiliul Judeţean Hunedoara a alocat 70.000 de lei, în 2018 – 85.000 lei, în 2019 – 130.000 lei, iar în 2020 – 62.000 lei, pentru sprijinirea săpăturilor arheologice de la Sarmizegetusa Regia. Din cauza pandemiei de coronavirus, la săpăturile din acest an nu au participat studenţi, ci doar membrii Colectivului de cercetare. Din acest motiv, şi suma alocată a fost mai redusă. Tot din cauza restricţiilor impuse de Covid, s-a convenit împreună cu echipa de cercetători ca evenimentul Ziua Porţilor Deschise la Sarmizegetusa Regia să nu mai aibă loc în acest an.
În schimb, pentru vizitatorii sitului, Serviciul Public Administrare Monumente Istorice, cu suportul tehnic al Colectivului de cercetare din Munţii Orăştiei, a pregătit un pliant cu descrierea principalelor descoperiri realizate în ultimii ani”, arată Consiliul Judeţean Hunedoara, într-un comunicat de presă.
Sarmizegetusa Regia, monument UNESCO, se numără printre cele mai importante obiective turistice din România.
Vechea capitală a Daciei pre-romane, înfiinţată în urmă cu peste două milenii, se află în Munţii Orăştiei, la poalele Vârfului Godeanu (1.656 metri), considerat de unii dintre istorici „muntele sfânt al dacilor“.
În Sarmizegetusa Regia, călătorii găsesc urmele unei aşezări urbane înfloritoare din Epoca Fierului, în jurul căreia au fost ridicate celelalte cetăţi dacice, care aveau în special rol de apărare. Sarmizegetusa Regia a fost devastată la sfârşitul războaielor de cucerire a Daciei.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: