“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
GENERAL

Descoperire socanta la frontiera! Ce ascundea sub fusta o româncă în drum spre Italia. Nu ai fi crezut așa ceva!

Faptul că românii sunt inventivi chiar și atunci când sunt puși pe fapte mai puțin demne de laudă: nu încape îndoială! De acest lucru s-au convins și polițiștii de frontieră din Cenad, în județul Timiș.

La un moment dat, agenții au efectuat un control de rutină al uni microbuz. După verificarea actelor și a bagajelor, oamenii legii au observat că femeia din dreapta avea o fustă voluminoasă, alcătuită din mai multe falduri și materiale suprapuse. Nu au trecut cu vederea aceste detalii și nu mică le-a fost mirarea când sub fustă au au observat-o pe o fetiță ghemuită pe podeaua vehiculului. Micuța era copila femeii.

De ce mama a făcut asta?

Făptașa le-a explicat vameșilor că voia să ajungă în Italia și, pentru că nu avea toate documentele necesare, i-a venit ideea să își ascundă copila în acest mod. Deocamdată, cele două nu au mai ajuns în Italia. Mama fetiței s-a ales cu dosar penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei, iar șoferul microbuzului este anchetat pentru complicitate.

De asemenea, mai mulți asistenți sociali investighează cazul pentru a se convinge dacă fetița a fost supuse și la alte experiențe care ar fi putut-o afecta.(sursa: a1.ro)

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.