DESCOPERIRE HALUCINANTĂ! Legiștii au dat VERDICTUL în cazul morții Cristinei Țopescu. Ce SUBSTANȚĂ i-a adus sfârșitul

Specialiștii INML au efectuat autopsia trupului Cristinei Țopescu.

Procedura s-a dovedit, însă, extrem de dificilă din cauza gradului ridicat de putrefacție.

Institutul de Medicină Legală a realizat raportul preliminar, însă cauzei morţii nu a putut fi stabilită cu exactitate.

”Vorbim de o cauză neprecizată a decesului. Nu au fost găsite semne de violență sau ale unor boli cronice. Doar urmele unei operații mai vechi, de extirpare a uterului. Au fost prelevate probe pentru toxicologie și pentru efectuarea testelor ADN. La o primă vedere, vorbim de un infarct suferit, cel mai probabil, în somn. Urmează ca la histopatologie și toxipatologie rezultatele să vină mult mai târziu. Rezultatele vor fi precizate în trei săptămâni, o lună. Autopsia a fost făcută însă nu s-a putut stabili cauza morții, din cauza stării avansate de putrefacție”, a precizat liberatatea.ro.

Anchetatorii nu exclud nici ipoteza sinuciderii, deoarece Cristina i-ar fi trimis un mesaj terifiant unui prieten, înainte de a-și da ultima suflare.

”Iau un somnifer puternic, nu pot să dorm, nu mai am putere, sunt la capătul puterilor. Nu te mai sâcâi, nu știu oricum cât mai rezist în lumea asta, nu mai pot să duc suferința asta”, ar fi scris jurnalista, citează ciao.ro.

Cristina Țopescu a fost descoperită, duminică seară, decedată în locuință. Ea era îmbrăcată într-un tricou cu mânecă scurtă și pantalon de pijama, pe patul din dormitor, acoperită până la nivelul umerilor cu o pătură. Moartea a surprins-o pe Cristina dormind pe partea dreaptă a corpului. Din cauza numărului mare de zile care trecuseră de la deces (aproximativ 15 zile), dar și a căldurii excesive din apartamentul care avea toate ferestrele închise (centrala termică era în funcțiune), cadavrul intrase în putrefacție, cu uscarea tegumentelor.

La capul patului, pe noptieră, au fost găsite flacoane de diazepam și de ketonal începute, semn că vedeta TV lua medicamente. Pe pătura cu care se învelise era mult păr de câine, semn că animalele pe care le ținea în casă (trei câini), dormiseră pe ea. Surse judiciare vorbesc de faptul că două dintre animale au murit în casă, probabil de sete, pentru că în cameră erau castroane cu mâncare, dar nu și cu apă, precizeză libertatea.

Loading...
loading...

Nationalisti.ro

Editor Coordonator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

x