Descoperire de ULTIMA ORA despre vaccinul dezvoltat de AstraZeneca şi Oxford

Vaccinul dezvoltat de AstraZeneca si Oxford ar putea primi aprobare în UK chiar la scurt timp după Crăciun.

Cercetătorii au descoperit că o jumătate de doză ar putea fi mai eficientă decât o doză întreagă. Marea Britanie pare să fie ţara care dă tonul la tot ce înseamnă vaccin anti-COVID. După ce a fost prima care a aprobat vaccinul Pfizer BioNTech şi a şi demarat campania de vaccinare, se pregăteşte să dea undă verde şi serului produs de Astra Zeneca şi Oxford.

John Bell, profesor la Oxford, spune că datele arată foarte bine şi că aprobabrea ar putea veni imediat după Crăciun. Primele date prezentate au întârziat puţin procesul de evaluare, pentru că în procesul de testare clinică s-a strecurat o greşeală.

Citiți și:  Producătorii de vaccin nu vor răspunde în fața legii dacă există efecte secundare

În grupa de voluntari care au primit primit jumătate de doză de vaccin în prima fază eficienţa a fost de peste 90 la sută, în timp ce pentru cei care au fost vaccinaţi cu două doze eficienţa a fost de 62 la sută. Chiar şi aşa, este un rezultat foarte bun, iar vaccinul AstraZeneca Oxford poate schimba datele pandemiei, pentru că este mult mai uşor de trasportat decât cele produse de Pfizer BionTech și Moderna, relatează Mediafax.

Sursa: dcnews.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile