“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
GENERAL

DEMISIA momentului in politica! Lovitura TOTALA pentru Orban inainte de Congres

orban suparat

Lovitură dureroasă încasată de Ludovic Orban! Un om care i-a fost alături ani la rândul şi-a dat demisia din Partidul Naţional Liberal. Ce crede fostul consilier despre şansele lui Orban la Congresul din septembrie?

Florin Silviu Ivan, unul dintre apropiaţii lui Ludovic Orban, şi-a anunţat demisia din PNL, după 14 ani în care a fost membru al acestei formaţiuni politice, unde a deţinut şi funcţii importante: “14 ani de activism și 31 de ani de vot constant pe sigla liberală”, spune el.

“O spun cu durere, PNL riscă să devină irelevant!”. Ce va păţi Orban la Congresul din septembrie?
Florin Ivan a fost consilier al lui Ludovic Orban, după ce acesta a preluat conducerea PNL, iar apoi şi la Guvern, când Orban a devenit prim-ministru.

“Atunci cînd ceva îți provoacă o stare de rău, de disconfort, te oprești”, afirmă el cu dezamăgire, într-un mesaj posat pe Facebook.

“Foarte mulți tineri vin către politică nu mînați de idealuri ori principii, ci din dorința împlinirii materiale sau a găsirii unui serviciu facil, aducător de foloase fără prea mari bătăi de cap. Sînt majoritari, din nefericire, și sunt cei care vor forma alianța mediocrilor de mâine”, mai afirmă Florin Ivan.

Fostul consilier este de părere că Ludovic Orban va pierde alegerile la Congres, iar vina este doar a lui Orban, explicând şi care sunt neputinţele care îl vor trăda, în final. “Șansele ca PNL să se scindeze sunt mari, foarte mari”, consideră fostul liberal. “O spun cu durere, PNL riscă să devină irelevant!”

Mesajul integral al fostului consilier PNL
“Atunci cînd ceva îți provoacă o stare de rău, de disconfort, te oprești. Să continui o astfel de poveste ar însemna să transferi asupra celor apropiați starea ta de rău, disconfortul.

14 ani a durat călătoria mea în Partidul Naţional Liberal. 14 ani de activism și 31 de ani de vot constant pe sigla liberală. Chiar și atunci cînd procentele partidului abia se vedeau. Pînă la apariția fetiței mele au fost numeroase dăți cînd am așezat viața de partid chiar deasupra vieții de familie.

Așa cum este firesc am cunoscut oameni diverși. Cu unii dintre ei, destui, păstrez o legătură vie. Sîntem prieteni. De alții nu vreau să-mi amintesc. Dintre liderii PNL alături de care am lucrat doi m-au marcat pentru toată viața. Unul este Eduard Hellvig, celălalt este Teodor Atanasiu. Deși foarte diferiți, oameni inteligenți, care ascultau cu atenție ceea ce spuneau și cei mai tineri membri, ori care păreau să fie mai puțin îndrituiți să vorbească. Oameni salubri, cu aparat critic și o înțelegere cu totul aparte a modului în care trebuie să interacționezi cu cei din jurul tău.

În cei 14 ani am întîlnit la baza partidului, a organizațiilor, oameni cu viziune, cu o cultură solidă, cu bun-simț și cu măsura corectă a lucrurilor. S-a întîmplat însă ca la vîrf să întîlnesc tocmai opusul. Nici nu trebuie să exersezi prea tare ca să observi o realitate dureroasă. Dintre liderii PNL trebuie să-i menționez pe cei cărora le port o simpatie aparte, oameni de a căror amiciție m-am bucurat și sper să mă bucur și de acum înainte: Gigel Stirbu, Mihai Voicu, Cristian Bușoi, Dan Motreanu, oameni rafinați, de o finețe aparte, cu umor și o formă inteligență superioară.

Am cunoscut și tineri foarte bine pregătiți, cultivați, cu bun-simț, capabili să se ridice deasupra celorlalți prin mijloace proprii ridicînd astfel și grupul odată cu ei: Tudor Turcu, Gabriela Horga, tînărul secretar de stat de la MS, Andrei Baciu, sau Octavian Oprea, tînărul care conduce astăzi Autoritatea de Digitalizare. Și mai sînt destui.

Din nefericire foarte mulți tineri vin către politică nu mînați de idealuri ori principii, ci din dorința împlinirii materiale sau a găsirii unui serviciu facil, aducător de foloase fără prea mari bătăi de cap. Sînt majoritari, din nefericire, și sînt cei care vor forma alianța mediocrilor de mîine.

Închei prin cîteva considerații despre congres iar concluzia mea este una simplă: Ludovic va pierde. Și nu pentru că “așa vrea sistemul” cum respiră din anturajul său, ci pentru că deși a avut o uriașă șansă a irosit-o. L-au trădat propriile sale neputințe: lipsa aparatului critic, partidocrația, cultivarea mediocrității fidele.

Șansele ca PNL să se scindeze sînt mari, foarte mari. Astăzi, în interiorul Partidului Național Liberal nu este o competiție între viziuni, curente sau teme ideologice, etc. Nicidecum! Este o luptă pentru putere și atît! Este o luptă din care vor cîștiga toți cei care asistă și va pierde PNL. O spun cu durere, PNL riscă să devină irelevant! Nu Florin Cîţu și trecutul său mai mult sau mai puțin ne/rostit sînt problema, ci o bună parte dintre cei care îi suflă în pînze.

Le mulțumesc tuturor foștilor mei colegi pentru această bucată de viață cu bucuriile și scăderile ei. Am conștiința curată și pot privi înapoi împăcat. Nu am visat la preamăriri, nu m-am autopropus, nu am cerut nimic în mod imperativ. Cred că am fost mînat de bune intenții și de bunăcuviință. Celor cărora le-am greșit le cer iertare.

Să fiți iubiți!”

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.