DEMENŢĂ totală la parada gay din Sao Paolo. 2 milioane de homosexuali au ieşit pe străzi pentru a-L batjocori pe Isus. Intrebarea este, de ce nu işi bat joc şi de Mohamed , Crishna sau Buddha etc. ?

Încurajaţi tot mai mult de diferite autorităţi, homosexualii din toată lumea ies pe străzi în fiecare an pentru a demonstra ce ştie toată lumea: că sunt altfel. Din acest motiv se îmbracă ciudat, se comportă anormal şi fac paradă cu gesturi de-a dreptul pornografice.
Daca la Moscova sunt interzişi, iar la Istanbul sunt alergaţi de poliţie, în Taiwan o astfel de adunare s-a sfârşit tragic, după ce o substanţă inflamabilă la contactul cu aerul s-a aprins, iar 500 de gay au luat foc la propriu.

Sao Paolo a fost gazda celui mai mare festival de acest tip din lume. 2 milioane de homosexuali au ieşit pe străzi, unii dintre ei punând în scenă un spectacol grotesc. Aceştia au imitat chinurile prin care a trecut Isus înainte de moarte, preferată fiind scena răstignirii. Brazilienii, prin vocea unui senator, nu au tolerat această blasfemie şi i-au acuzat pe homosexuali că îşi bat joc de credinţa creştină şi că acest demers nu va aduce deloc înţelegere. Adepţii LGTB spun însă că „a fost libertate de exprimare”.

Citiți și:  ÎN SCURT TIMP ȘI ÎN ROMÂNIA: Democrații din SUA interzic cuvintele tată, mamă, fiu și fiică!

lgbt

Tot libertate de exprimare a fost şi ceea ce s-a discutat în România la emisiunea Universul credinţei, de pe TVR 1. După ce Virgiliu Gheorghe şi Andrei Dîrlău. au spus că homosexualitatea ar fi „un comportament deviant” şi „atrage după sine legalizarea pedofiliei”, CNA a considerat că s-ar fi incitat la ură împotriva comunităţii gay, iar TVR a primit o amendă de 10.000 de lei. (sursa)

CITESTE SI: Despre TOLERANTA fata de Homosexuali
99 de vizualizări

Susțineți presa independentă. Ne puteți sprijini printr-o donație prin PayPal:

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

LASA UN COMENTARIU