DEMENȚĂ TOTALĂ! Armata României defilează la UNTOLD, în plin val patru

După ce anul trecut, în starea de urgență, Armata a fost mobilizată pe străzi pentru a ne păzi de noul, pe atunci, coronavirus (pentru a ne obliga, de fapt, alături de polițiști, să respectăm ordonanțele militare care ne impuneau un fel de arest la domiciliu, numit pe rit nou „carantină”), anul acesta, în plin val patru de pandemie, când avem un nou coronavirus mai contagios decât cel de anul trecut (varianta Delta), Armata României defilează la festivalul Untold. Păi nu e fain la Cluj?! Și în țara asta, în general!, scrie ziardecluj.ro

Potrivit unui comunicat MAPN, „militari și tehnică aparținând Ministerului Apărării Naționale participă anul acesta la festivalul UNTOLD care se desfășoară, în perioada 9 – 12 septembrie, în Parcul Central din Cluj-Napoca.

Standul MApN va fi reprezentat de militari din Divizia 4 Infanterie „Gemina”, operatori din Forțele pentru Operații Speciale, specialiști din structurile specializate în neutralizarea dispozitivelor explozive (EOD), militari din Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”, elevi și studenți din instituțiile militare de învățământ.

În cadrul expoziției statice, vizitatorilor le vor fi prezentate vehiculul multirol de mare mobilitate (HMMWV) din dotarea Forțelor pentru Operații Speciale (FOS), autospeciala de intervenție și robotul EOD (Explosive Ordnance Disposal), din dotarea echipelor EOD.

Militarii Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” vor prezenta exerciții de drill team pe tot parcursul evenimentului, iar cei ai Regimentului 317 ISR „Vlădeasa” au pregătit un traseu militar-aplicativ pentru cei ce doresc să parcurgă un traseu cu obstacole.

De asemenea, reprezentanți ai Centrului Militar Zonal Cluj vor oferi detalii celor interesați de cariera militară.”

Armata a plusat astăzi și cu un show aviatic de zile mari. Ce mai, ca de 1 Decembrie! În jurul orei 18:30, mai multe MIG-uri 21 Lancer și 3 elicoptere de la Baza 71 Câmpia Turzii au trecut la verticală Cluj Arena, pentru a „saluta” Untold. Mai lipsea doar să ridicăm drapelul și Guvernul să decreteze 4 zile libere la bugetari, cu ocazia Sfintei Sărbători Naționale Untold.

Priviți imaginile de astăzi, care vorbesc de la sine (postate pe Facebook chiar de Ministerul Apărării Naționale):

Anul trecut, Armata stătea cu Poliția la răspântii, să ne întrebe de declarații. Anul acesta, defilează într-o mulțume de oameni, fără mască. Paranghelia suspendă pandemia. Doar că masca e obligatorie la festival, potrivit deciziei CJSU din 7 septembrie:

„La nivelul localităților unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori, organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea a cel mult 75.000 de spectatori și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2”, se arată în decizia publicată pe site-ul Prefecturii Cluj.

One comment

  1. Lui Boc i se satisfac de catre politic, cele mai extravagante cereri. Ce interes are insa cu evenimentul militar? Ca sa distraga atentia populatiei furioase, de la delirul cu spectacole. La UNTOLD vin 75.000 oameni din toata lumea, care vor circula cu trenul, cu avionul, asa ca vom culege ”roadele” peste cateva saptamani. La Cluj, a crescut deja f mult rata de incidenta COVID de la precedentele spectacole, si va tot creste, gratie ”nazdravanelii ” lui Boc. Mic, mic, dar nu se lasa! Sunt spectacole in toata tara, meciuri de fotbal cu public, totul fara masca, fara distantare sociala, dar e bine, ca nevaccinatii sunt cei care imbolnavesc pe toata lumea.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *