Declaratii ULUITOARE. Celebrul detinut Fane Capatana, gest EXTREM: ”VOR SĂ MĂ OMOARE! CER AUDIENȚĂ LA MINISTRUL JUSTIȚIEI!”

Ștefan Dinu, cunoscut drept Fane Căpățână, unul dintre cei care făceau legea în Capitală, la începutul anilor 2000, se află într-o situație extrem de complicată. De mai bine de 22 de zile, celebrul deținut se află în refuz de hrană.

Din câte se pare, deținutul ar fi depus mai multe plângeri împotriva conducerii Penitenciarului Giurgiu, cereri care n-ar fi fost soluționate. Din această cauză deținutul ar fi recurs la gestul extrem.

”Vor să mă omoare! Am trimis zeci de petiții către Ministerul Justiției în care am explicat că ce se întâmplă aici nu este în regulă. Mi-au refuzat tratamentul medical, eu am steatoză ultimul grad. Am trecut prin mai mute penitenciare, dar aici e iadul pe pământ. La Giurgiu, cu bani poți să faci orice. Pe holuri sunt deținuți care umblă ca zombie din cauza consumului de stupefiante. Și pe această cale cer audiență la ministrul Justiției ca să-i explic ce se întâmplă aici și să denunț toată mafia!”, a declarat Ștefan Dinu, în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

Semnalează abuzuri de neimaginat
“Aici, la Penitenciarul Giurgiu, legea nu operează în niciun fel, drepturi nu există, ci numai obligații și așa am fost pedepsit de două ori disciplinar de către același ofițer, David Claudiu, din motive bizare, după ce fusesem amenințat de șeful Serviciului de Prevenire, domnul Orzan. Arăt că la Penitenciarul Giurgiu se întâmplă abuzuri de neimaginat, ba mai mult, a fost arestat comisarul șef Antonescu – pentru corupție – și mai mulți deținuți sunt bătuți, pe care IML nu-i examinează, chipurile fiindcă nu au bani în cont”, mărturisea bărbatul încarcerat în Penitenciarul Giurgiu, în urmă cu ceva timp.

“Deși am formulat plângere la Inspecția Judiciară, plângere ce este semnată de încă 25 de deținuți, împotriva doamnei judecătopr Coman Claudia – și cu probe irefutabile – domnul inspector șef Lucian Netejoru clasează din nou cauza, la fel ca alte cauze înaintea acesteia cu probe și dovezi irefutabile.

De aceea vă depun și această comunicare a ds. nr. 734/1/373/2018 împotriva căreia am formulat plângere și cer totodată protecție împotriva cadrelor Penitenciarului Giurgiu, a șefului SIPA dl Orzan și doamnei judecător de supraveghere Coman Claudia – care se comportă precum un milițian torționar și-mi fabrică rapoarte de pedepsire împreună cu persoanele sus-menționate, pentru abuz de putere și îngrădirea tuturor drepturilor mele legitime.

Arăt și subliniez faptul că, personal, cred că persoanele cu funcții arătate mai sus acționează la comandă și-mi rezerv dreptul de a dezvălui numele și funcțiile în cazul că nu se opresc cu măsurile represive și relele tratamente împotriva mea. Arăt și subliniez că sunt condamnat la 10 ani și o lună pentru înșelăciune și uzurpare de calități oficiale, per total, prejudiciul fiind de 500 de euro, bani pe care i-am restituit și m-am împăcat cu părțile vătămate și totuși fiind condamnat la o pedeapsă distructivă, fără să parte vătămată, numai pentru legitimația contrafăcută de polițist. Aceste represiuni au rolul de a mă reduce la tăcere și rapoartele sunt singurele în toate pedepsele executate până în prezent “, mai susținea Fane Căpățână, din închisoare.

Sursa: cancan.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

86 de vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile