Decizie de urgență în plin război luată de Parlamentul European. Se schimbă harta Europei!

Parlamentul European susține demersurile Republicii Moldova de a primi statutul de ţară candidată la UE cât mai curând. De asemenea va furniza ajutor financiar acestei țări care a fost grav afectată economic de războiul din Ucraina.

Parlamentul European susţine demersurile Republicii Moldova pentru a primi statutul de ţară candidată la aderarea la UE, au declarat, vineri, la Chişinău, copreşedinţii delegaţiei legislativului comunitar aflaţi în vizită de informare. Țara este afectată grav din punct de vedere economic de războiul din Ucraina.

Ajutor financiar pentru Republica Moldova
Parlamentul European a convenit să furnizeze Moldovei 150 de milioane de euro sub formă de ajutor macrofinanciar pentru a acoperi o parte din nevoile de finanţare externă. Eurodeputatul Urmas Paet a declarat că Uniunea trebuie să colaboreze şi să susţină Republica Moldova în ce priveşte securitatea energetică, dată fiind dependenţa de gazul rusesc, să ajute Chişinăul să contracareze propaganda rusă şi să acorde sprijin în domeniul securităţii cibernetice.

Eurodeputatul a mai precizat că toată lumea înţelege poziţia dificilă şi delicată a Chişinăului şi nimeni nu acuză Moldova că nu aplică sancţiuni împotriva Rusiei, pentru că deja Republica Moldova face foarte mult, de exemplu în chestiunea refugiaţilor.

Probleme mari la exporturi
Poziția geografică a Republicii Moldova este o altă lovitură pentru economie. Majoritatea exporturilor acestei țări treceau prin Ucraina, lucru care a devenit acum imposibil. Se caută noi rute de transport pentru a ajuta Republica Moldova. Urmas Paet a mai menţionat şi problema aprovizionării cu cereale din cauza războiului Rusiei în Ucraina. Acesta două țări erau principații producători de cereale ai Europei.

„ Războiul din Ucraina are un impact grav asupra economiei Republicii Moldova, dar şi asupra relaţiile comerciale. Aşadar, din punctul de vedere al Parlamentului European noi cerem consiliului ca foarte repede să analizeze şi să acţioneze în ce priveşte cotele de export agricole ale Republicii Moldova în Uniune. Cred că Uniunea poate decide să faciliteze mai mult exporturile moldoveneşti în Europa. În al doilea rând, există problema rutelor de comerţ, pentru că Moldova nu mai poate exporta prin Ucraina, deci trebuie să stabilim rapid rute de transport prin ţări membre ale uniunii cu cât mai puţină birocraţie posibil“, a declarat Urmas Paet, potrivit Rador.

Sursa: evz.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram (click aici)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.