Decizie de ultimă oră în Ucraina. Zelenski a dat ordinul final

Anunţul momentului de la Kiev, în plin război! S-a întâmplat chiar duminică, 22 mai. Parlamentul ucrainean a votat favorabil decretul pe care președintele Volodimir Zelenski l-a semnat recent în ceea ce privește legea marțială.

Parlamentul Ucrainei a votat, duminică extinderea, legii marţiale şi a mobilizării generale cu 90 de zile, până în 23 august.

Decizia Parlamentului vine după ce joi preşedintele Volodimir Zelenski a semnat un decret în această privinţă, transmite agenţia DPA.

Decizia luată de președintele ucrainean
Amintim că, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat joi un decret privind prelungirea cu trei luni a legii marţiale şi a perioadei de mobilizare în ţară în faţa posibilităţii ca războiul cu Rusia să se prelungească, relatează agenţiile de presă.

“Cât timp va dura aceasta (eliberarea teritoriilor ocupate)? Doar situaţia reală de pe câmpul de luptă poate da un răspuns la această întrebare. Încercăm să fie cât mai curând posibil. Asta e sigur. Suntem obligaţi să alungăm ocupanţii şi să garantăm o securitate reală pentru Ucraina”, a declarat Zelenski în cursul nopţii, în mesajul său video zilnic adresat cetăţenilor ucraineni, reprodus de media locale.

Citiți și:  Anunț OFICIAL al Rusiei. Este BREAKING NEWS!

De aceea, “am semnat decretele privind prelungirea regimului juridic vizând legea marţială şi termenul de mobilizare generală. Sper ca Rada Supremă (parlamentul unicameral) a Ucrainei să sprijine această decizie în viitorul apropiat. Armata noastră şi toţi cei care apără statul trebuie să aibă toate instrumentele legale pentru a acţiona cu perseverenţă”, a precizat el.

Zelenski a declarat joi că Rusia, care a declanşat invazia în Ucraina pe 24 februarie, încă mai caută o “armă minune” cu care să-şi atingă obiectivele, ceea ce arată “eşecul total al acestei operaţiuni şi teama ( Moscovei) de a-şi recunoaşte greşelile”.

“Toată lumea a văzut în ce mod Rusia luptă în acest război. Cu recruţi fără experienţă pe care îi aruncă în luptă drept carne de tun. Cu hoţi, care văd pentru prima dată aparate electrocasnice într-o ţară străină (…) Cu bombe cu fosfor interzise, utilizate pentru a incendia şcoli şi imobile simple de locuit”, a afirmat şeful statului ucrainean.

Citiți și:  ULTIMA ORA Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, vizită FULGER la Kiev. Pe Cîţu l-au lasat acasa

El a insistat că aceasta demonstrează că ruşilor “le este frică să admită că au fost comise greşeli catastrofale la cele mai înalte niveluri de stat şi militar ale Rusiei”. “În consecinţă, vor veni cu din ce în ce mai multe ‘arme minune’ pe măsură ce Forţele armate ucrainene şi toţi apărătorii noştri eliberează pământul nostru pas cu pas”, a spus Zelenski.

Sursa: capital.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram (click aici)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.