ALERTA MAXIMA. Decizie DURA, de ultimă oră, a lui Vladimir Putin

Gazele naturale furnizate de Rusia statelor așa-zis neprietenoase vor fi plătite în ruble, cu începere de la 1 aprilie. Anunțul a fost făcut de Vladimir Putin care a semnat un decret în acest sens. În cazul în care beneficiarii nu se vor conforma, contractele încheiate vor fi rezilitate.

Vladimir Putin a semnat decretul prin care toate statele considerate așa-zis neprietenoase, care susțin Ucraina, vor trebui să plătească pentru gazele naturale achiziționate din Rusia, cu ruble. În cazul în care nu se vor conforma, contractele de livrare vor fi reziliate. Decretul semnat de Putin intră în vigoare de la 1 aprilie, deși în urmă cu câteva ore, Moscova susținea că o astfel de măsură va fi pusă în aplicare mai târziu.

„Pentru a putea cumpăra gaze naturale rusești, atunci clienții străini vor trebui să deschidă un cont în ruble la bănci rusești și să facă plățile din aceste conturi, începând de mâine”, a spus Vladimir Putin, într-un discurs televizat.

Citiți și:  Putin va fi făcut knock-out de proprii generali și oligarhi

El a precizat că din perspectiva Moscovei, nerespectarea acestei prevederi va fi considerată o incapacitate de plată din partea clienților. Iar aceștia vor suferi consecințele de rigoare. Mai exact, cel mai probabil va fi sistată livrarea de gaze către Occident.

„Dacă plățile nu vor fi făcute în acest fel, atunci noi vom considera aceasta o incapacitate de plată din partea clienților, cu toate consecințele de rigoare. Nimeni nu ne dă nouă nimic pe gratis și nici noi nu avem de gând să facem acte de caritate – prin urmare acele contracte vor fi reziliate”, a spus Putin.

Decizia de a obliga clienții străini să plătească în ruble, este menită să permită Rusiei să ocolească sancțiunile occidentale impuse după invazia Ucrainei. Moscova susține că această inițiativă este menită să „întărească suveranitatea” Rusiei.

Țările occidentale au respins inițiativa
Țările occidentale au respins, anterior, o astfel de inițiativă. Acestea au arătat că o astfel de cerere reprezintă o încălcare a contractelor în vigoare, care prevăd plăți în euro și dolari. În prezent, Rusia furnizează o treime din gazul folosit în Europa, însă toate statele caută soluții alternative, astfel încât să renunțe la contractele încheiate.

Citiți și:  Putin: "Sancțiunile Occidentului seamănă a declarație de război!"

Vladimir Putin a anunțat o astfel de măsură încă de zilele trecute, însă această solicitare a fost criticată și respinsă ferm de țările europene, dar și de G7. Mosova nu poate să modifice unilateral contractele de livrare a gazului, au motivat țările europene și G7.

„Aceasta este poziția pe care o împărtășim și cu care este de acord și comisarul pe energie”, a spus un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, marți, 29 martie.

În aceste condiții, Uniunea Europeană ia în considerare mai multe scenarii, inclusiv oprirea în totalitate a achizițiilor de gaz din Rusia, începând cu iarna viitoare.

Sursa: evz.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram (click aici)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.