De râsul Europei! Rușine uriașă pentru România. Britanicii avertizează: E o problemă foarte gravă

Reporterii britanici de la BBC atrag atenția într-un documentar că situația din Capitala României, București, este una destul de gravă și pune în pericol cetățenii în fiecare zi. Aceștia punctează că deși ar putea muri mii de oameni, autoritățile nu par a fi interesate de situație.

Reporterii BBC consideră că Bucureştiul este, de departe, cea mai periculoasă capitală europeană și acest lucru nu se datorează neapărat ratei infracţionalităţii, ci stării precare a clădirilor.

Aceștia susţin într-un documentar că viaţa bucureşteanului de rând este în permanenţă în pericol din cauza stării precare a clădirilor, multe dintre ele riscând să se dărâme în cazul unui cutremur serios. Cu toate aceste, autorităţile nu au făcut şi nu fac nimic, deşi sunt conştiente de acest risc enorm.

Multe dintre clădirile din București nu respectă legile de bază şi reglementările privind construcţiile, multe acte fiind falsificate în această privință, informează BBC, după cum transmite Adevărul. Din acest punct de vedere, situaţia este de neimaginat şi este unică printre capitatele europene.

O problemă la fel de gravă semnalată de BBC este faptul că actele imobilelor cu probleme sunt falsificate în mod regulat. Documentarul explică faptul că din această cauză nici nu se mai ştie cu exactitate care clădiri sunt cele mai expuse la risc. Un cutremur serios ar cauza prăbuşirea multor clădiri, caz în care ar muri mii de oameni, dar asta nu pare să impresioneze prea mult autorităţile. În 31 de ani, niciuna dintre administraţiile care s-au succedat nu au găsit important să rezolve această problemă.

Căminele de nefamiliști din București sunt printre cele mai expuse
O soluție găsită de autorități și care este amintită de documentarul britanic este celebra „bulină roşie” cu care au fost marcate mai multe clădiri considerate periculoase. Din păcate după această măsură de atunci nu s-a mai întâmplat nimic. Deşi în București s-au schimbat recent conducătorii, nici noul primar general nu pare preocupat de această problemă.

Sursa citată punctează că printre cele mai expuse imobile se numără „căminele de nefamilişti”, numite şi „case pentru cei fără familie”. Construite în București în anii regimului Ceauşescu pentru a găzdui temporar muncitori aduşi din mediul rural şi oameni care trăiau singuri, apartamentele au o singur cameră, de mărimea unei celule de închisoare, cu duş comun şi toaletă la fiecare etaj. Acestea nu au fost niciodată destinate familiilor, dar după căderea comunismului, multe dintre aceste „cutii de chibrituri”, deteriorate tot mai mult de la an la an, au ajuns să servească drept cămine pentru familii întregi.

Sursa: capital.ro

LASA UN COMENTARIU