De ce sunt mai multe femei în iad ?

iad

Se povesteşte într-o carte bisericească numită Patericul, că un sfânt părinte l-a legat pe un diavol ce venise la el să-l ispitească, să nu poată pleca până nu-i va spune unele amănunte; printre altele l-a întrebat sfântul părinte pe diavol, de care suflete sunt mai multe în iad, de femei sau bărbaţi?

Diavolul i-a spus că sunt mai multe femei. Şi l-a întrebat sfântul: Dar pentru ce sunt mai multe femei în iad, căci la biserică sunt femei mai multe?

Iar diavolul i-a răspuns: sunt într-adevăr la biserică mai multe, dar degeaba, deoarece pentru trei feluri de păcate sunt mai multe femei în iad.

În primul rând pentru păcatul mândriei, căci ele sunt cele mai bune curse ale noastre cu care lucrăm şi le învăţăm cum să se împodobească şi cum să atragă bărbaţii în păcatul desfrânării.

Citiți și:  Slovacia creștină interzice oficial moscheile, alungând efectiv islamul din țara lor!

În al doilea rând, pentru că ele sunt foarte bune de gură şi prin ele facem noi cele mai bune certuri, pârâciuni, spargeri de case şi tot prin ele lucrăm şi farmecele, spurcând sufletele şi trupurile oamenilor; adevărat este că femeile se ocupă mai mult cu descântatul, cu vrăjile, cu ghicitul, aleargă pe la aceste ghicitoare.

În al treilea rând, după ce au făcut fără frică şi ruşine toate acestea, când se duc la spovedanie nu se spovedesc cu sinceritate şi nu spun păcatul aşa cum l-au făcut.

Se spovedesc spunând păcatele ca şi când n-ar fi ele de vină, aruncă vina ori pe bărbaţii lor, ori pe vecinii lor, sau pe copii ori pe altcineva, pentru că aşa le învăţăm noi, zice diavolul şi le dăm ruşine ca să rămână nespovedite cum trebuie, cu păcatele neiertate, sau chiar dublate. Iar când le iese sufletul, vin în ghearele noastre căci nu s-au spovedit cum trebuie.

Citiți și:  Slovacia creștină interzice oficial moscheile, alungând efectiv islamul din țara lor!

Iată de ce sunt mai multe femei în iad, a zis diavolul. Fraţi creştini, să luăm aminte să nu ne înşelăm singuri, că dacă ne-am pierdut sufletul, am pierdut tot.

Sursa: Lumina pentru candela din suflet

VEZI SI: PARANORMAL: Un elicopter israelian s-a lichefiat in timpul unui experiment secret in Muntii Bucegi

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
3 Comments
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
ovi
ovi
4 ani in urma cu

Și dacă are omul dreptate ?

marius gogonea
marius gogonea
4 ani in urma cu

Necredincioasele raman tot cu orgoliul si mandria. Ce sa facem? Morile de Vint sunt de vina.

cris
cris
4 ani in urma cu

si totusi,spunea un arbat ca FEMEIA E SINGURA CARE POATE SCAPA UN BARBAT DIN IAD,caci ea se roaga si pentru barbatul si familia sa.