De ce le e frică profesorilor de înregistrarea cursurilor

Elevii şi părinţii acestora trebuie să semneze zilele acestea o declaraţie pe proprie răspundere că nu vor distribui cursurile online la care participă. În timp ce mai marii din Educaţie susţin că nu e nimeni obligat să semneze declaraţia, elevii anunţă că oricum nu semnau controversatul document.

În ultimele zile, autorităţile din Educaţie au pus în faţa elevilor o declaraţie pe proprie răspundere că nu vor înregistra sau distribui cursurile online la care participă. Această declaraţie pe proprie răspundere a cunoscut două forme, în decurs de doar câteva zile. Într-o primă formă, părinţii şi elevii „se obligau” să nu înregistreze în niciun fel activităţile didactice desfăşurate online şi nici să le distribuie, pentru ca, mai apoi, să se revină asupra ei, interdicţia vizând doar partea de distribuire, fără a avea acordul profesorului care susţine cursul.

Potrivit subsecretarului de stat în Ministerul Educaţiei Jean Badea, această interdicţie a venit în urma consultărilor pe care instituţia pe care o reprezintă le-a avut cu Autoritatea pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal şi că ea este în concordanţă cu normele UE în ceea ce priveşte protecţia identităţii şi a demnităţii persoanei. „Această declaraţie o propunem ca o dovadă de încredere pe care şi-o acordă părinţii cadrelor didactice şi invers. Personal, nu văd care ar fi problema să ne luăm un angajament”, a argumentat subsecretarul de stat Jean Badea. În cazul în care un părinte refuză să semneze declaraţia, nu se întâmplă nimic, a adăugat oficialul. „Aceste declaraţii sunt cu titlul de recomandare. Logica lor a fost aceea de a acorda o încredere suplimentară celor două categorii implicate în acest proces şi la care trebuie să contribuie în egală măsură părinţii şi cadrele didactice”, a subliniat Jean Badea pentru Digi24.

Elevii: „Le e frică“
Elevii se opun cu vehemenţă semnării acestei declaraţii căreia nu-i văd rostul. Silviu Morcan, preşedintele Consiliului Elevilor Constanţa, elev în clasa a XI-a, spune că el nu a semnat şi nici nu va semna o astfel de declaraţie. „Prin Legea educaţiei naţionale şi prin metodologia de organizare şi desfăşurare a orelor online, aprobată prin ordin de ministru, ni se interzice să diseminăm informaţiile respective în alte scopuri decât educaţionale. Deci, practic, o declaraţie în plus pe care o pune într-un dosar nu are niciun efect juridic şi nu are nici implicaţii în plus pentru noi”, a explicat Silviu Morcan.

Elevii susţin că, dimpotrivă, cursurile ar trebui înregistrate pentru cei care nu pot participa la ore online din diverse motive, şi care vor, poate, să reia orele respective. „Noi am solicitat acest lucru încă de la începutul anului şcolar, însă prin acel ordin de ministru se interzice înregistrarea, reproducerea lecţiei, fără acordul profesorului. Oricum, avem această obligaţie. Profesorii sunt foarte reticenţi când vine vorba de orele online. Am întâlnit situaţii în care profesorii refuză să intre la ore tocmai pentru că invocă dreptul la imagine sau dreptul la proprietate intelectuală, în condiţiile în care nu revoluţionezi teorema lui Pitagora la ora online. Multora le e frică, pentru că nu predau aşa cum ar trebui, nu ştiu să folosească platforme digitale, nu se simt în largul lor să fie urmăriţi de părinţii elevilor, poate, care pot vedea cum s-a desfăşurat ora de curs.

Sunt reticenţi tocmai pentru că ar putea fi controlaţi şi nu doar de părinţi, ci şi de directori. Dar este un instrument care îi poate ajuta pe toţi să evalueze calitatea orelor online”, punctează reprezentantul elevilor.

În continuare, mai spune Silviu Morcan, există foarte mulţi profesori care nu se descurcă cu calculatorul, care nu ştiu nici măcar cum se porneşte microfonul laptopului la orele online şi atunci părinţii şi elevii trebuie să intervină şi să explice şi să piardă o jumătate de oră explicând cum se foloseşte platforma. Elevii din România sunt şi în situaţia în care nu au la dispoziţie alte intrumente de învăţare online – bibliotecă virtuală sau platformă de e-learning, atrage el atenţia. „Ne îngropăm în hârtii pentru a ascunde cumva ce se întâmplă la orele online”, rezumă elevul discuţia asupra declaraţiei pe proprie răspundere.

„Acordul explicit al profesorului e sfânt“
Profesorul Marian Staş, expert în educaţie, punctează trei aspecte importante ale discuţiei. Primul este acela că profesorilor le e frică, au rezerve pentru că nu au o prestaţie profesională adecvată. Al doilea aspect foarte important: se tem de lipsa de bună credinţă a celor care sunt de partea cealaltă. „Indiferent de cine filmează. Şi că acestea pot fi folosite împotriva lor, în diverse situaţii”, atrage atenţia expertul în educaţie.

Marian Staş mai spune că povestea cu drepturile de autor pe lecţiile online este doar o gogoriţă şi că predarea este un bun public, în opinia sa. „Arta, măiestria profesorului este bun public. Şi asta o spun după 30-40 de ani de profesorat. Dar cele două motive: precauţia faţă de comportamentele de rea credinţă – uitaţi-vă câţi copii se filmează, se bat, se pun pe YouTube – din inconştienţă pot face acest lucru şi iese prost şi faptul că mulţi dintre ei ştiu că nu au o performanţă bună şi atunci zic: mai bine, nu. Sunt foarte puţine şcoli din România care în loc de uşă la clasă au geamuri ca să te poţi uita în interior fără niciun fel de problemă, nu e nimic de ascuns”, subliniază Marian Staş.

Şi al treilea aspect important. „Un principiu suprem, sfânt, este acordul profesorului. Nimeni n-are voie să intre în oră, nici ministrul, nici nimeni fără acordul explicit al profesorului. Dacă profesorul nu e de acord, s-a terminat, totul intră sub incidenţă penală”, atrage atenţia expertul în educaţie. Şi mai este ceva, adaugă Marian Staş: „Eu când postez pe undeva o lecţie filmată, ea este asincron. E o lecţie pe care o înregistrez, o editez şi o pun acolo. Nu este o lecţie în direct. La o lecţie în direct mai pot greşi, a greşi e omeneşte. Nu din incompetenţă, pentru că aia e altceva. Dar, dacă lecţia este înregistrată şi editată, piesa de informaţie pe care eu o pun este validată, relevantă pentru copii”, conchide Marian Staş.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile