Daniela Oloş, o actriţă din Buzău, în comă la spital! A fost găsită pe tânără PLINA DE SANGE, pe liniile de cale ferată din Ploiesti

Daniela Oloş, o actriţă din Buzău în vârstă de 39 de ani, a ajuns în comă la spitalul din Ploieşti, după un accident ciudat produs într-un tren.

Tânăra a fost găsită în stare foarte gravă marţi, 10 decembrie 2019, pe liniile de cale ferată din apropierea haltei din comuna Tomşani, judeţul Prahova.

Un trecător a găsit-o pe tânără plină de sânge, pe liniile de cale ferată, şi a sunat la numărul de urgenţă 112.

Un echipaj al Ambulanţei a transportat-o pe tânără la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, iar potrivit unor surse, starea ei de sănătate este critică.

Poliţiştii de la Transporturi Feroviare au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală, însă nu se cunosc încă detalii despre modul în care Daniela Oloş a ajuns în acea stare, pe calea ferată.

Daniela ar fi plecat cu trenul din Bucureşti şi a coborât în staţia CFR Ploieşti Sud. De acolo, tânăra a luat un alt tren spre Mizil.

Pe drum, între halta Tomşani şi halta Cricov, tânăra ar fi căzut sau ar fi fost împinsă din tren şi astfel s-a rănit grav la cap.

Familia tinerei încearcă acum să o transfere la un spital din Bucureşti în tentativa de a-i salva viaţa.

Daniela Oloş a studiat actoria la Universitatea Hyperion din Bucureşti, a participat la emisiunea iUmor cu un număr de stand-up şi a urmat cursurile ‘Şcolii de Televiziune’.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasa un comentariu