Dăncilă, reacție de ULTIMA ORA după ce Legea Pensiilor a picat în Senat! Alerta sociala

Viorica Dăncilă a avut o primă reacție după ce legea privind sistemul public de pensii, reexaminată ca urmare a deciziei de neconstituționalitate a CCR, a picat în Senat! Cauza a fost una cât se poate de amuzantă – astfel, nu s-a întrunit numărul necesar de voturi.

„Vom avea cvorumul necesar și în Camera Deputaților vom trece legea pensiilor. Am să discut cu ei și am să văd de ce au lipsit de la Senat astăzi. Poate au lipsit justificat, poate au lipsit nejustificat. Voi avea o analiză.

Dar să-i vedem pe cei care au votat împotriva Legii pensiilor. Eu cred că de la acest punct trebuie să plecăm. (…) Ne-am ținut întotdeauna promisiunile față de pensionari. Dacă nu am putut prin lege, am dat OUG. Pensionarii, la 1 septembrie, vor avea majorarea punctului de pensie”, a declarat Viorica Dăncilă la puține momente după ce legea a picat.

Și ministrul Muncii, Marius Budăi, i-a asigurat pe pensionari după ședința din Parlament că majorarea punctului de pensie de la 1 septembrie, prevăzută în legea amânată, nu va suferi de pe urma deciziei de azi. Culmea, chiar senatorii social-democrați au fost cei care au lipsit din Parlament și din această cauză nu s-a putut adopta legea pensiilor. Actul normativ a primit doar 65 de voturi pentru, dar erau nevoie de minimum 69 de voturi.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasa un comentariu