Dacii, războinicii blonzi cu ochii albaştri. Femeile dace, frumoase şi expresive. Cum arătau şi se îmbrăcau strămoşii noştri

ctDacii erau înalţi şi robuşti, purtau plete lungi şi bărbi, iar iarna îşi acopereau trupul cu piei. Femelie dace erau frumoase, în simplitatea lor, cu chipuri expresive. Purtau aplice şi bijuterii din aur şi bronz. Astfel sunt descrişi înfăţişaţi strămoşii daci în mărturiile istorice şi ilustraţiile monumentale, păstrate până în prezent.

Puţini dintre călătorii străini care au ajuns în trecut în provinciile istorice ale României au avut dubii că oamenii locului, întâlniţi în peregrinările lor prin satele româneşti, ar fi fost alţii decât descendenţii poporului lui Decebal, înfăţişat în scenele de pe Columna împăratului Traian.

Istoricul Vasile Pârvan a realizat una dintre cele mai elaborate descrieri ale înfăţişării şi portului dacilor, în lucrarea „Getica – Ο protoistorie a Daciei”, publicată în 1926. Descrieri asemănătoare au fost publicate şi de istoricul Hadrian Daicoviciu în volumul „Dacii”, apărut pentru prima dată în 1965, la Editura Ştiinţifică.

d3

Înalţi, cu ochii albaştri

La descrierile portului dacilor, publicate de istorici, au contribuit ilustraţiile de pe Columna lui Traian şi de pe monumentul triumfal de la Adamclissi, precum şi statuetele unor daci, provenite din arta romană şi descrierile lor din vechime.

“Înalţi şi robuşti, bărbaţii daci aveau, în general, pielea de culoare deschisă, ochii albaştri şi părul blond-roşcat. Oamenii de rând purtau părul retezat pe frunte şi lăsat în plete destul de lungi pe umeri, ceea ce le-a şi atras numele de comati — „pletoşii”; la dacii nobili (tarobostes, pileati) e mai greu de stabilit portul părului din pricina căciuliţei din lână (pileum) pe care o purtau ca semn distinctiv al rangului lor. În orice caz, şi unii şi alţii purtau mustăţi şi barbă bogată, potrivite cu foarfecele”, îi descria Hadrian Daicoviciu, în volumul Dacii.

Dacii aveau grijă de aspectul lor, susţinea academicianul Vasile Pârvan. „Atât părul, cât şi barba erau bogate, dar erau potrivite cu foarfecele. Părul era tăiat pe frunte şi pe tâmple, iar la spate era potrivit în coamă, aşă încât am putea asemăna portul lor cu acela al ţăranilor noştri de la munte, care-şi retează la fel părul, lăsând să le cadă pe umeri plete destul de lungi. În ce priveşte barba, ea era ţinută deasemenea relativ scurtă; ba la Dacii nobili de pe monumentul de la Adamclissi am putea chiar afirma că e nu numai tăiată în formă, dar şi bine îngrijită”, scrie Vasile Pârvan.

d1

Dacii şi portul popular

Despre îmbrăcămintea dacilor, istoricul Hadrian Daicoviciu afirma că ea semăna cu portul popular românesc. “Bărbaţii purtau pantaloni (cioareci) de două feluri: mai largi sau mai strâmţi pe picior, în genul iţarilor. Cămaşa, despicată în părţi, o purtau pe deasupra cioarecilor, incingându-se cu un brâu lat, probabil de piele sau, eventual, din pânză groasă. O haină cu mâneci şi cu creţuri, o mantie scurtă, fără mâneci, având uneori franjuri, sau o şubă cu blană pe dinăuntru, nu prea lungă, constituiau veşmintele de deasupra. Mantia, prinsă cu o fibulă (agrafă), avea, pare-se, o glugă cu care dacii îşi acopereau capul pe vreme rea”, arăta Hadrian Daicoviciu, în volumul Dacii, publicat de Editura Ştiinţifică în 1965.

Nobilii purtau căciuli de lână, iar dacii de rând purtau capul gol, relata istoricul Vasile Pârvan.

„Ca şi astăzi ţăranii noştri, bărbaţii geto-daci purtau o cămaşă peste pantaloni şi erau încinşi cu o curea. Pe Columna lui Traian, spre deosebire de Trofeul de la Adamclissi, ei poartă şi o mantie scurtă, fără mâneci, prinsă pe umeri cu o fibulă. Geto-Dacii nobili purtau un fel de bonet de lână, în vreme ce poporul de rând umblă cu capul gol, ceea ce părul lăsat mare, fireşte, îi permiteà să facă fără primejdie şi pe vreme rea: cel puţin pe monumente aşa sunt reprezentaţi în chip absolut consecvent, atât la Roma, cât şi în Dobrogea. Ε totuşi foarte probabil, că şi nobilii şi cei de rând vor fi avut o glugă prinsă Ia mantaua lor, pentru vremea de ploaie şi zăpadă”, scria Vasile Pârvan, în volumul „Getica – Ο protoistorie a Daciei”.

d2

Istoricul Hadrian Daicoviciu afirma că dacii purtau în picioare călţuni de pâslă sau opinci de piele, iar vara umblau desculţi. “În săpături s-au găsit „mâţe” (crampoane) de fier care se prindeau de talpa încălţămintei pentru a uşura mersul pe gheaţă şi zăpadă. Natural, atunci când mergeau călare, dacii aveau la încălţăminte pinteni de fier”, adăuga Daicoviciu, în volumul Dacii.

Frumoasele dacilor

Potrivit cercetătorului Daicoviciu, femeile dace aveau o frumuseţe expresivă. “Columna Traiană le înfăţişează, poate idealizându-le întrucâtva, zvelte, înalte, aparent puternice, purtând părul pieptănat pe tâmple, cu cărare la mijloc şi strâns la spate într-un coc. Femeile purtau o cămaşă încreţită, cu mâneci scurte, şi o fustă. Columna Traiană ni le înfăţişează purtând uneori şi o manta lungă, bogat drapată. O basma, probabil colorată, le acoperea părul”, scria Hadrian Daicoviciu.

d4

Academicianul Vasile Pârvan era de părere că înfăţişarea femeilor dace de pe columnă era idealizată faţă de cea de pe Monumentul de la Adamclissi. „Columna înfrumuseţează şi idealizează, apropiind pe dace de tipul clasic sudic. Monumentul dimpotrivă e foarte realist şi redă şi pe femei în toată nemlădierea, sărăcia şi simplicitatea vieţii lor ţărăneşti: faţa expresivă, dar unghiulară si masivă, părul pieptănat pe tâmple cu cărare la mijloc si strâns la spate, o cămaşă cu mâneci scurte şi o fustă peste ea, de la brâu în jos. Pe Columnă dimpotrivă vedem tipuri feminine foarte frumoase, purtând încă şi o mantă bogat drapată peste haina lungă, stilizată clasic ca un lung hiton, bogat, iar pe cap un fel de testemel, care acopere părul, înnodat la spate sub conciu”, scrie istoricul Vasile Pârvan, în „Getica – Ο protoistorie a Daciei”.

d6

Podoabele dacilor

Potrivit istoricilor, atât bărbaţii cât şi femeile din vremea dacilor preferau să îşi împodobească hainele cu diferite aplice de metal, de bronz şi de aur, fie fixate direct pe curele, fie numai susţinute ca nişte nasturi, de curele ori cordoane petrecute peste cămaşa-tunică de cânepă, de in, ori de lână. Un al doilea element de împodobire a îmbrăcăminţii erau nasturii mici şi, mai ales, discurile convexe mari, de bronz, relata Vasile Pârvan.

„Portul bărbătesc şi femeiesc, cel puţin la cei bogaţi, e de o rară solemnitate şi de un fast foarte ceremonios, chiar atunci când metalul întrebuinţat pentru creşterea efectului decorativ nu e aurul, ci numai bronzul. Nu numai obişinuitele brăţări şi inele de picioare, cercei şi inele, colane bărbăteşti şi femeieşti, dar extrem de variate ace de păr şi de haine, fibule enorme, diademe şi, mai presus de toate, aplice şi pendantive cusute pe haine, fixate pe cingători late până la 20 de centimetri, pe pieptare şi pe curele de tot felul, împodobesc pe oamenii bronzului”, arăta autorul volumului „Getica – Ο protoistorie a Daciei”.

Cum erau descrişi de poetul Ovidiu

O descriere literară a dacilor a fost făcută de poetul latin Ovidiu Naso, exilat în Tomis în anul 8 d. Hr., printr-o hotărâre luată de împăratul roman Augustus.

„Ei se apără împotriva frigului năpraznic cu piei de animale şi cu pantaloni largi, iar feţele lor aspre sunt acoperite cu păr lung”, scria Ovidiu, în elegiile cuprinse în volumele poetice Tristia.

„Au glas aspru, chip sălbatic şi sunt cea mai adevărată întruchipare a lui Marte. Părul şi barba lor n-au fost tunse niciodată”, relata poetul exilat, despre vechii locuitori ai din Dobrogea.

„Oamenii se feresc de gerurile grele îmbrăcând piei de animale şi pantaloni cusuţi. Numai faţa li se vede din tot trupul. Deseori auzi sunând firele de păr, când sunt mişcate, din pricina gheţii ce atârnă de ele şi barba cea albă le străluceşte din pricina gerului care a pătruns-o”, adăuga celebrul autor din Antichitate.

Descrierile realizate de Ovidiu dacilor au fost analizate de istoricul Vasile Pârvan. “Geto-Dacii au avut norocul de a fi reprezentaţi şi figurat de antici. Ovidius, care a trăit aproape zece ani în mijlocul lor, îi descrie cu sentimente nu tocmai amicale. Avuse atâta a suferi de necioplirea lor, el, orăşeanul rafinat din capitala lumii, încât aceştia îl scârbiau, tot atât pe cât îl şi îngroziau. Şi totuşi, pe urmă s-a mai deprins cu ei, ba le-a făcut şi poezii în limba lor, şi vanitatea lui de scriitor a fost foarte mişcată la aprobarea şi comentariile lor naive şi admirative”, explica academicianul Vasile Pârvan, în 1926.

Urmăriți acest site pe Telegram și pe Google News

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *