Da! Am fost mințiți de rege și de echipa sa de măsluitori! Iată ce se afla în valizele cu care a plecat Mihai: „două vagoane care au fost atașate la acceleratul de Berna. Conțineau 2 masini recent achizitionate de rege, covoare, lucrari de arta, cateva cufere si valize secrete”.

Am pus pe site următoarele întrebări, apelând la colegii mai învățați să ne spună cum s-au desfășurta evenimentele legate de abdicarea regelui Mihai. Iată întrebările:

La ce oră și în ce zi s-a semnat abdicarea?
La ce oră și în ce zi regele a părăsit locuința?
Cât timp a avut la dispoziție ca să-și facă bagajele?
Era cu bagajele făcute în momentul când a semnat abdicarea?
Câte vehicule (automobile + avion) a luat din țară și cum / când le-a dus în străinătate?

Iată și răspunsurile / informațiile primite de la Colegii MIHAI și SARMIS:

Mihai

In noiembrie 1947 regele a participat la nunta reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Emilian Ionescu – AGHIOTANTUL REGELUI, care a participat si la arestarea maresalului – povesteste cum a insotit trenul „cu valori” catre Elvetia:

„Am plecat pe 13 octombrie impreuna cu Eugen Bianu, ca insotitori ai 2 vagoane speciale, atasate la acceleratul de Berna. Ma intrigau aceste vagoane…Bianu mi-a dezvaluit ce se afla in ele: 2 masini recent achizitionate de rege, covoare, lucrari de arta, cateva cufere si valize secrete”.

Sarmis

Vergotti a plecat cu avionul împreună cu regele şi cu regina-mamă, Elena. Cu vagonul cu valori au plecat Emilian Ionescu şi Eugen Bianu, şeful Siguranţei Palatului.

Așadar, regele știa că va abdica încă din octombrie! S-a îngrijit să-și facă încă de pe atunci bagajele! Restul sunt minciuni! Minciuni regale!

Sursa: Ion Coja

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

4 comentarii la „Da! Am fost mințiți de rege și de echipa sa de măsluitori! Iată ce se afla în valizele cu care a plecat Mihai: „două vagoane care au fost atașate la acceleratul de Berna. Conțineau 2 masini recent achizitionate de rege, covoare, lucrari de arta, cateva cufere si valize secrete”.

  • 22 decembrie 2017 la 16:40
    Permalink

    Vai de el asta rege roman vopsit ! L-au alungat pe Alexandru Ioan Cuza si sa il puna pe un Bal-Bal strainez si sa ii mai dea domenii intinse in Romania de paduri plus alte facilitati,etc.,etc.

    Răspunde
  • 23 decembrie 2017 la 05:35
    Permalink

    Miciuna a domnit si va domni in casa regala . Daca era atat de sarac , cum a reusit sa intretina atea case , domenii si de inde atati bani sa-si achite taxale ? Intreaga casa regala este o casta de mincinosi si de prefacuti . Suntem o tara libera , Suntem republica . De ce tot circul asta ? Oare actuala clasa politica nu-si face abumite socoteli cu domeniile pe care le ascunde prin regalitate ? Vorba lui Movila ,, Prosti doamne dar multi , …Alexandru Lapusneanu a stiut el ce ascris . Ar fi multe de spus , dar mai sunt si carti de istorie care ar trebui citite .

    Răspunde
  • 24 februarie 2019 la 13:42

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

https://barikada.ro/