CUTREMURATOR. O fetiță de doar doi ani a fost SNOPITĂ în bătaie până A MURIT

Potrivit unor surse din Poliție în această după-amiază polițiștii Postului de Poliție Plăieșii de Sus au fost sesizați, de către personalul medical de pe echipajul de ambulanță, despre faptul că în comuna Plăieșii de Sus, o minoră, de 2 ani, a fost găsită decedată în locuință, cu multiple urme de violență pe corp.

„La data de 15 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Harghita au fost sesizați de angajați serviciului de ambulanță, cu privire la faptul că o fetiță, de 2 ani, din localitatea Plăieșii de sus, a fost găsită decedată la domiciliu.

În prezent se efectuează cercetarea la fața locului.

Se pare că pe corpul fetiței au fost constatate mai multe semne de violență, existând suspiciuni cu privire la decesul minorei.

Se va efectua necropsia pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului.

În funcție de rezultatul necropsiei se va face încadrarea juridică a faptei ”, au precizat reprezentanții Poliției.

Sursa: stiripesurse.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *