Cutremuratoarea poveste a unei stripteuze din Buzau

Unul dintre „efectele secundare” ale cutremurului politic care a desfiinţat, în anii 1990, lagărul socialist a fost dezvoltarea fără precedent a traficului de carne vie.

Grupurile de crimă

Unul dintre „efectele secundare” ale cutremurului politic care a desfiinţat, în anii 90, lagărul socialist a fost dezvoltarea fără precedent a traficului de carne vie. Grupurile de crimă organizată din România au aderat imediat la rutele comerţului modern cu sclavi.

Bulgarii au dat publicităţii un „recensământ” al „fetelor” de la sud de Dunăre care se prostituează în Europa. Potrivit Centrului de Studiu al Democraţiei (CSD), specializat în analizarea infracţionalităţii şi corupţiei, prostituţia provenind din Bulgaria este una dintre cele mai dezvoltate şi mai răspândite pe Bătrânul Continent.

Între 18.000 şi 21.000 de bulgăroaice practică „cea mai veche meserie din lume” în Europa, indică cercetările CSD. Dintre acestea, aproximativ 6.000 – 7.000 îşi desfăşoară activitatea în Germania, Belgia, Grecia şi Olanda.

Nu se spune câte sute sau mii de bulgăroaice au ajuns în această situaţie căzând victime traficanţilor de carne vie. Nici numărul româncelor care au picat în plasa traficanţilor de persoane nu e cunoscut. Ce ştim e că unele dintre fetele noastre au ajuns să-şi ofere serviciile, în multe cazuri împotriva voinţei lor, chiar şi în Japonia.

În anul 2005, 10 state (printre care şi România şi Republica Moldova) ratificau la Consiliul Europei o Convenţie pentru protejarea drepturilor fundamentale şi demnităţii umane ale victimelor traficului de carne vie. Convenţia a intrat în vigoare în luna februarie a acestui an, iar aplicarea ei în România va sta în grija Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane, ANITP. Instituţia, aflată în subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, dispune de 14 centre regionale şi de unul în Capitală.

„Activitatea ANITP constă în monitorizarea victimelor traficului de fiinţe umane, precum şi în acordarea de sprijin pentru reintegrare şi reabilitare socială şi profesională a acestora. Centralizarea datelor pentru traficul de persoane are loc la ANITP, care sesizează Direcţia pentru Combaterea Crimei Organizate în vederea recuperării acestora din mâinile traficanţilor.

Apoi, agenţia nou creată se ocupă de recuperarea psihică şi socială a victimelor”, explică inspectorul Vlad Neagu, ofiţerul responsabil cu relaţiile publice al ANITP. Fiind o instituţie relativ nouă, aşa se explică şi faptul că, dintre cele 1.659 de persoane traficate în 2007 şi monitorizate de agenţia menţionată, doar cu puţin peste 600 au acceptat asistenţa oferită.

Despăgubiri pentru persoanele traficate

În 19 pagini cuprinzând 47 de articole, Convenţia, care a intrat în vigoare pe 1 februarie, precizează foarte clar criteriile după care trebuie să se conducă statele semnatare. Astfel, cerşetorii şi prostituatele au trecut de la statutul de răufăcători la cel de victime, în cazul traficului de fiinţe umane.

De exemplu, consimţământul unei victime de a fi traficată nu mai trebuie să prezinte relevanţă pentru autorităţile care au descoperit situaţia, în cazul persoanelor sub 18 ani, care au căzut pradă traficului de fiinţe umane. Ţările semnatare trebuie să adopte măsurile legislative pentru a permite, în conformitate cu dreptul lor intern, refuzarea intrării sau revocarea vizei indivizilor implicaţi în comiterea infracţiunilor de trafic de persoane. În Convenţie se mai stipulează că victimele descoperite vor avea dreptul la un „termen de recuperare şi reflecţie” de cel puţin 30 de zile, în care să poată decide modul sau acceptul privind colaborarea cu autorităţile din ţara în care au fost descoperite. În această perioadă, ele nu vor putea fi expulzate, iar ţara-gazdă este obligată să acorde victimelor cazare într-un loc sigur şi hrană, asistenţă medicală şi juridică. Persoanele care vor dori să depună mărturie în procesele intentate traficanţilor vor beneficia de un program special de protecţie a martorilor – de la cazare în loc sigur până la schimbarea identităţii. Statele care au adoptat Convenţia mai sunt datoare să-şi modifice legislaţia în sensul că victimele vor putea fi despăgubite de traficanţi – sau de autorităţi, în cazul în care nu mai pot fi depistaţi infractorii care le-au traficat.

Convenţia este o nouă recunoaştere a faptului că acest flagel a atins cote de alarmă. În plus, această mobilizare politică a Europei arată că centrul de greutate al traficului cu carne vie s-a mutat din nou: după ce în perioada anilor 90, traficanţii au creat culoare spre Turcia respectiv spre spaţiul ex-iugoslav, ulterior, odată cu noile valuri de aderări la Uniunea Europeană, ei s-au reorientat masiv spre centrul Europei. „Sârbii au fost o lungă perioadă supuşi unui boicot internaţional, iar aceasta a favorizat apariţia grupurilor de crimă organizată. Am în vedere aici contrabandiştii din anii 90, despre care se presupune că, la un moment dat, făceau servicii chiar statului. În acest context, este normal ca grupările infracţionale româneşti să aleagă colaborarea cu cele iugoslave: pe căile cunoscute de sârbi se ajungea mai simplu în Italia, prin Albania sau pe alte trasee”, ne-a declarat istoricul Silviu Moldovan (CNSAS), specializat în istorie recentă.

De cele mai multe ori, drama un or tinere pleacă de la un anunţ în ziar

Prima instituţie care s-a ocupat de victimele traficului de persoane din România a fost Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, care a ajutat la repatrierea voluntară a persoanelor căzute în „plasa” traficanţilor. „Noi am pregătit documentele de călătorie, transportul şi asistenţa la trecerea frontierei, inclusiv asistenţa medicală şi consilierea.

În perioada 2000 – 2007, asistenţa acordată celor 1.277 de victime a necesitat o extindere a mandatului OIM, pentru a asigura reintegrarea socială şi a evita retraficarea”, explică Daniel Kozak, purtătorul de cuvânt al OIM, misiunea din România. Totodată, victimele au fost intervievate pentru a afla abuzurile suferite şi amănuntele care au condus la situaţia dată. „Asistenţii sociali au putut astfel să le propună victimelor soluţii realiste. Funcţie de opţiunile exprimate, victimele fie au fost însoţite până la adresa de domiciliu, fie au fost puse în legătură cu organizaţii sau instituţii care le puteau ajuta în rezolvarea problemelor familiale, cu documentele legale, de sănătate etc.”, mai precizează oficialul OIM. „În plus, în adăpostul din Bucureşti, victimele nu au primit doar găzduire, asistenţă medicală şi consiliere psihologică, ci au participat la cursuri de pregătire profesională, pentru însuşirea unor abilităţi de viaţă şi la activităţi de petrecer a timpului liber”, a mai semnalat Daniel Kozak.

„Se recrutează dansatoare pentru …”

Nici nu mai are importanţă destinaţia, tentaţia e mare. Japonia, Europa sau Orientul Mijlociu. Alte anunţuri oferă posturi de baby-sitter, hostess, recepţionere sau chiar culegătoare de fructe, dar numai pentru femei, dacă se poate, tinere. Anunţurile sunt, în majoritatea lor, atractive: se oferă salarii, găzduire, se suportă cheltuielile de transport.

În multe dintre cazuri, cu un anunţ în ziar a început calvarul unor fete care astăzi sunt incluse în programe de protecţie a martorilor şi stau ascunse în case secrete. Căci, plecate să muncească peste hotare, li se confiscă paşapoartele la destinaţie, li se oferă o sumă ridicolă de bani pentru „îmblânzire” şi li se spune că „domni onorabili” doresc să le cunoască în schimbul unor sume de bani. Multe cad în capcană şi se abandonează promiscuităţii, acceptând să practice sexul tarifat, iar îndărătnicele sunt bătute şi ţinute la izolare până când cedează.

„Există un trafic intern de carne vie, adică organizat între graniţele statului respectiv, şi unul internaţional”, ne-a declarat şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) din Constanţa, subcomisar Aurelian Pavel. „Traficul de carne vie este de actualitate şi au fost instrumentate foarte multe cazuri la DIICOT.

Numai în 2007, la Constanţa am descoperit aproximativ 150 de fete şi copii trimişi la cerşit, în principal spre Europa – Italia sau Spania.

Există grupuri mafiote organizate după un model de <> , mai ales în cazul unor cetăţeni români de etnie rromă”, ne-a mai spus Aurelian Pavel. „Reţelele au o organizare bine stabilită. Au racolatori, transportatori, gazde şi <> , adică oameni care se ocupă efectiv de exploatarea victimei!”, ne-a declarat, la rândul său, Dan Gherghian, din cadrul BCCO Timişoara. Sunt racolate persoane adulte pentru prostituţie sau sclavie la muncă, dar şi minori sau persoane cu handicap, pentru cerşetorie.

În doi ani, un singur traficant condamnat

Numărul victimelor acestui tip de trafic se menţine constant ridicat, iar pentru o ţară ca România, unde, ca un singur exemplu, timp de doi ani (2001 şi 2002) a fost condamnat un singur traficant de carne vie, nu este de mirare că fenomenul se perpetuează. Pedepsirea unor astfel de fapte rămâne, în unele cazuri, doar un deziderat, iar statisticile arată că, cel puţin până în 2003, acest fenomen a fost încurajat nu doar de mirajul câştigurilor fabuloase, ci şi de „toleranţa” judecătorilor români.

„În anii trecuţi, instanţele din România i-au pus, în majoritate, în libertate, pe cei acuzaţi de trafic de persoane”, ne-a precizat ofiţerul constănţean Aurelian Pavel. „E mai greu cu condamnările penale la acest capitol”, confirmă şi Dan Gherghian. „Spre exemplu, o reţea puternică din zona Timiş, precum cea a fraţilor Firu, care aveau 7-8 complici, nu are parte, încă, de o sentinţă definitivă şi irevocabilă. Traumele victimelor sunt evidente: izolare, boli sexuale, sechele produse prin violenţă fizică şi chiar decese”, ne-a mai spus Gherghian.

Citiți și:  Prin ce a trecut o tânără poliţistă, infiltrată printre traficanţi. Adevăraţii interlopi erau capii Poliţiei

Trei rute pentru traficul de carne vie

Cunoscătorii fenomenului, din poliţie sau Parchete, apreciază că au existat trei etape de dezvoltare a fenomenului: etapa orientală (1990-2000), care a orientat filierele de traficanţi cu precădere spre Istanbul, Ankara şi unele oraşe-staţiuni din Turcia, etapa iugoslavă (1990-2003), când traficanţii au început să trimită grupuri de fete sau cerşetori spre Italia prin fosta Iugoslavie şi Albania, şi etapa europeană, când majoritatea traficanţilor au profitat de extinderea Uniunii Europene din 1 ianuarie 2004 şi ulterior de integrarea României şi Bulgariei. „Cam din 2003 (traficanţii-n.n.), au început să îşi mute <> pe proprietăţi particulare, închiriate sau cumpărate. În cluburile de noapte, activitatea fetelor lor devenise prea vizibilă şi, în plus, acumulaseră destulă monedă. Pe atunci, multe din românce, basarabence sau rusoaice se aflau împrăştiate prin Serbia, Bosnia, Kosovo, Macedonia sau Albania, dar nu erau <> , ca să mă exprim aşa”, ne-a declarat un poliţist al BCCO, sub protecţia anonimatului. După anul 2000, destinaţii frecvente au devenit şi unele state arabe cu potenţial turistic, dar şi îndepărtata Japonie. „Dacă veţi privi harta, veţi vedea că traficul de femei şi fete pentru prostituţie dinspre România a înflorit către zone unde educaţia şi tradiţiile locale condamnau sau excludeau prostituţia, adică unde prostituatele erau rare şi scumpe. Unii traficanţi români au mizat pe asta şi au câştigat sume uriaşe. La un moment dat, era normal să apară o conexiune a mafiilor şi, ca un exemplu, chiar s-a dat în cercetare posibila colaborare dintre capi ai lumii interlope de la noi, cum ar fi Ender (unul dintre cei mai cunoscuţi interlopi români, originar din Constanţa, ucis între timp într-o dispută cu o grupare rivală), cu elemente ale mafiei albaneze!”, spune acelaşi ofiţer al BCCO. Practic, setea câştigului rapid a eliminat bariera de rasă sau naţionalitate. „Din punct de vedere al naţionalităţii şefilor de reţea, am avut aici nu numai români, ci şi italieni, austrieci sau chiar greci”, ne-a mai spus Dan Gherghian (BCCO Timişoara).

3.000 $/lună pentru „însoţitoare” în Japonia

Japonia şi primitorul său popor nu mai sunt atât de departe când vine vorba de ambiţiile financiare ale traficanţilor de carne vie. „Japonezii sunt japonezi, oameni buni, se sperie un pic de noi la început, după aia e OK. Am lucrat hostess şi cine are o părere rea despre asta nu ştie ce vorbeşte. A fi hostess acolo e ceva normal. Asta fac ei după ce cinează: merg în baruri, deci nu e ceva ieşit din comun. Vorbim cu ei şi ne simţim bine (mai mult ei), dar noi o facem pentru bani şi prindem şi drag de ei… Ce oameni buni! Ne făceau cadouri, ne divinizau, eram frumoasele lor, ne simţeam apreciate şi femei valoroase…”, povesteşte „Ghiocel”, una dintre fetele care a lucrat în Tokyo. Una dintre acuzaţiile aduse liderului suprem al organizaţiei MISA (Mişcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut), Gregorian Bivolaru, este că, începând cu anul 2000, a plănuit un veritabil „trafic de carne vie” cu membre ale Mişcării. Anchetatorii susţin că yoghinele au fost trimise în Ţara Soarelui Răsare sub acoperirea de „dansatoare în club” şi „dame de companie”. Veniturile lor lunare, conform unor mărturii, ajungeau la 3.000 USD. Procesul este, încă, pe rol la Bucureşti, după ce Bivolaru s-a refugiat în Suedia, unde a cerut azil politic. Pe de altă parte, surse din serviciile secrete susţin că unul dintre principalii furnizori ai „pieţei traficului de carne vie” din Japonia este mafia cecenă care, încă din anii 90, devenise activă şi în Basarabia, sporadic, şi în România. Cecenii au început, iniţial, cu traficul de „sclavi în industrie” sau fete din China, după ce acaparaseră o mare parte din piaţa Federaţiei Ruse, dar au fost împinşi spre Cehia, Ucraina şi România (prin Moldova), de războaiele cu armata federală rusă. Prin diferite filiere, româncele au ajuns în Japonia, zonele Tokyo, Kichi Joji, Nagano, Chugoku, Shimane etc., unde în prezent s-au format comunităţi relativ mari de românce, unele dintre ele căsătorite cu foşti clienţi.

Oficial, în 2007 au fost traficate 2909 românce, 380 erau din Buzau, din care 240 minore

Potrivit datelor puse la dispoziţie de Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANTIP), numărul total al persoanelor traficate în 2007 a fost de 3.659, din care doar 750 au fost bărbaţi. Din punct de vedere al mediului de provenienţă a victimelor, 849 provin din mediul rural, 736 sunt din mediul urban, 13, din Capitală, iar despre 61 de persoane nu există informaţii. Privitor la gradul de educaţie a victimei, se observă că 657 au absolvit între cinci şi opt clase, 523 au absolvit între 9 şi 12 clase, 185 au între 1-4 clase, 134 au şcoala profesională, 76 sunt fără studii, 13 au studii superioare, iar despre 72 de persoane nu există informaţii. Alături de adulţi, în statistici apar şi 274 de minori, din care 240 sunt de sex feminin. Foarte multe persoane traficate au plecat în străinătate prin diverse „firme”, care le-au părăsit în mâinile unor aşa-zişi „angajatori” străini. Aceştia au exploatat brutal victimele, în modalităţi nespecificate de contract – asta în cazul în care a existat vreunul. În domeniul artistic au existat numeroase cazuri de trafic, dansatoarele neajungând pe scenă, ci, de regulă, în spelunci sau cluburi de noapte. Multe dintre naivele care credeau că arta le va oferi alternative de viaţă s-au trezit prestând mult mai multe „activităţi”, în timp ce paşapoartele le erau oprite de patronii-proxeneţi. „Este necesar ca solicitanta să verifice minuţios firma de intermediere prin care vrea să plece la muncă în străinătate! Verificarea poate fi făcută atât la poliţie, cât şi la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Să se intereseze dacă a fost amendată sau penalizată, şi din ce motiv, sunt informaţii gratuite! Mai grav este că, frecvent, s-au dat anunţuri de către indivizi care nu aveau nicio firmă!”, atrage atenţia Cristian Ovanisov, manager al unei societăţi care se ocupă cu intermedierea forţei de muncă în străinătate. Ovanisov spune că, din cele 800 de firme de intermediere, doar o sută mai sunt cu adevărat „în funcţiune”. Restul simulează această activitate, dar percep taxe exorbitante înainte de a-i trimite pe oameni la „muncă” în străinătate. Managerul oferă şi un exemplu: un tip care a înşelat mai multe românce care i-au picat în plasă, după ce au încercat să ajungă la muncă în Grecia. „Sunt foarte mulţi care promit joburi bine plătite în Grecia şi care oferă inclusiv contracte… Dar, dacă doritoarele se uită atent la aceste contracte, văd că nu există viza consulatului acestei ţări, aşa cum este normal şi legal. Apoi, contractele sunt mai scurte de un an de zile, ceea ce nu garantează seriozitate din partea ofertantului!”, semnalează managerul. Potrivit datelor semnalate de unii intermediari de pe piaţa autohtonă de forţă de muncă, Cipru sau Liban sunt doar două dintre ţările care prezintă un grad sporit de risc la alegerea jobului- aici, „şansele” de a fi traficat şi exploatat sunt mari. „Cele mai sigure state ar fi Marea Britanie, Canada, Japonia, Austria şi ţările nordice. În aceste ţări, dansul – chiar şi la bară! – este privit ca o meserie, iar dansatoarele sunt considerate artiste”, a mai spus Ovanisov.

Traseele sclavagismului sexual

Filierele care traversează astăzi România către spaţiul ex-iugoslav au ajuns, deja, la o maturitate a activităţilor, ajutate indirect de recentele reaşezări politice şi teritoriale ale Balcanilor. „Durii din această zonă, în general, s-au reorientat pe trafic de femei spre spaţiul Schengen”, ne-a spus un ofiţer de la BCCO Timişoara. Tensiunile interetnice, luptele sporadice, enclavizarea, starea de nesiguranţă, expansiunea corupţiei şi a traficului de armament au reprezentat tot atâţia factori favorizanţi de dezvoltare a acestui fenomen. Din România, „caravanele” traficanţilor de carne vie trec în Serbia, îndreptându-se tradiţional către zona cu moteluri Velico Grodizste sau Vârşeţ, zone cu populaţie românească. „La Vârşeţ, sârbii plătesc pentru fete. De aici, drumurile se împart: fetele pot apuca rute către Albania (cu destinaţie finală Tirana şi Durres), către Bosnia (zona Sarajevo, la Brsco, cu faimoasa piaţă „Arizona”) şi chiar până în Italia (la Bari, prin Durres). Pe altă variantă, fetele ajungeau în Occident prin Belgrad, Bosnia, Croaţia sau Slovenia. Mulţi ani, cea mai aglomerată rută a fost însă cea către oraşul Sarajevo, unde piaţa zisă „Arizona” găzduia zeci de stabilimente şi cluburi de noapte destinate practicării prostituţiei. La Kosovopolje există unul dintre cele mai mari bordeluri din Balcani”, susţin surse locale din Vârşeţ (Vojvodina). „Eu sunt româncă, din judeţul Constanţa, şi sunt venită în Bosnia din anul 2000. Până acum 3-4 ani, erau multe fete din România venite aici. Toţi anii 90 au venit încoace, la muncă, dar acum au plecat. Au rămas puţine românce în Bosnia. Câteva s-au căsătorit, apoi au divorţat şi s-au îndreptat spre alte ţări, unde este lumea înstărită. La noi, în Bosnia, se câştigă mai puţini bani de la război încoace. Un bărbat ia 300 de euro salariu, o femeie la un magazin ia 150-200 euro. Apoi, trebuie viză. E mai dificil azi să vină aici la muncă. Cunoaştem poveştile traficanţilor de femei, lumea de la Bielina sau Brsco, dar pe aici este periculos să vorbeşti despre ei”, ne-a declarat Marina Spudnikovo, o româncă stabilită prin căsătorie în Bosnia.

Citiți și:  Mamă şi fiice, trimise la prostituţie pe centura Buzăului de un tigan brăilean de 19 ani

Liderii reţelelor sârbeşti, întemniţaţi de românce

Un anumit „cod al onoarei” face ca traficanţii să se respecte, să se ignore şi să se suporte în teatrul „operaţiunilor” specifice, rezultând de aici o delimitare a „teritoriilor”. Când este vorba de făcut bani, rivalităţile generate de rasă sau etnie sunt uitate şi se apreciază că, la un singur drum, un astfel de grup infracţional poate să obţină zeci de mii de euro. Pe „zona albaneză”, care este şi cea mai bine organizată, o mare parte a transferurilor de carne vie o efectuează grupările lui Duşan, Alahalec şi Samir. Surse locale susţin că filieră „sârbă” se află sub conducerea lui Jivan şi Zvonko, în timp ce „transporturile” italiene de notorietate sunt cele organizate de un anume Genarinno. Sârbii conduc „marfa” până la graniţa „cu risc” din Kosovo (sau, după caz, Albania), iar de acolo, fetele sunt preluate de albanezi, care le transportă cu „traghetul” (un vapor de mici dimensiuni) către Italia. „Mulţi dintre traficanţii de carne vie din spaţiul iugoslav (albanezi, macedoneni, sârbi) sunt închişi la Penitenciarul Ibrizovo, în Macedonia, cu ajutorul mărturiilor româncelor traficate din România. Ele au avut paza şi cazarea asigurate pe durata proceselor, iar desfăşurarea a fost monitorizată de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa”, ne-a declarat Teofil Parasca, unul dintre ofiţerii corpului expediţionar de jandarmi care, din 1999, s-a deplasat în Kosovo.

O regăsire intermediată de Ambasada României

„Adevărul magazin de duminică” vă prezintă în continuare, în exclusivitate, povestea unei tinere din Timişoara care, evadată spre Constanţa pentru o mică vacanţă, a ajuns damă de companie într-un bordel din Bosnia. În vara anului 1999, fiind încă elevă de liceu, tânăra Ibolya M. din Timişoara pleacă pe neaşteptate de acasă, însoţită de colega sa, Marta G., şi ajunge în municipiul Constanţa, la malul mării. Aici fetele îl întâlnesc pe Shamir, un etnic albanez, originar din Macedonia. Ibolya se îndrăgosteşte de el şi decide să îl însoţească în Iugoslavia. Se desparte de colega sa, trece Dunărea clandestin alături de „iubitul” său, cocoţaţi pe o cameră de tractor. Aici, investesc toţi banii pe care îi mai aveau în traversarea Serbiei. Ulterior, cei doi trec şi râul Drina, care separă Serbia de Bosnia, şi ajung într-un mic orăşel din zona Focea, la est de Sarajevo. Sosiţi la acest liman, tânărul albanez redevine ceea ce fusese în ultimii ani: un proxenet lacom de înavuţire rapidă, care avea inaugurat un stabiliment cu prostituate. La 18 ani neîmpliniţi, Ibolya a început să îşi vândă trupul în fiecare seară, departe de casă, în Bosnia. Pentru că viaţa este complicată, după trei luni, unul dintre clienţii lui Shamir, un tânăr ţăran bosniac (Cadri M.) se îndrăgosteşte de româncă şi negociază cu „stăpânul” acesteia o răscumpărare. Pentru 3.000 de dolari, Cadri ia „ghiaura” şi o duce în satul său natal. Pentru că bosniacul era ameninţat să fie înrolat şi trimis pe front împotriva sârbilor, situaţie în care nu ar fi putut să-şi întreţină iubita, Ibolya a profitat de valabilitatea unei vechi porunci a musulmanilor („dacă tu nu poţi oferi femeilor tale o viaţă în bunăstare, lasă femeile tale să îşi aleagă soarta”) şi i-a sugerat să o lase să se întoarcă în România. Fata a promis că vrea să-şi legalizeze şederea în Bosnia şi că va obţine consimţământul părinţilor. Românca şi-a anunţat tatăl şi s-a stabilit o întâlnire, în prezenţa unui reprezentant al Ambasadei României, în partea sârbească a oraşului Sarajevo. De faţă a fost şi cetăţeanul român Raico Cornea, scriitor şi bun cunoscător al meleagurilor iugoslave. Ambasada i-a eliberat fetei un act de identitate provizoriu şi a ajutat-o să ajungă în România. Astăzi, Ibolya este măritată şi lucrează la o fabrică de corpuri electrice din Timişoara. Fără îndoială, aventura bosniacă a marcat-o şi doar dragostea celor din jur a ajutat-o să revină „pe linia de plutire”.

Locuinţe secrete pentru „protecţia martorilor”

Provenite în marea majoritate a cazurilor din familii dezorganizate, cu lipsuri materiale, cu educaţie precară şi neîmpliniri în plan afectiv, multe dintre aceste tinere femei au traversat cel puţin o dată în viaţă, cu precădere la vârste fragede, experienţa abuzurilor fizice şi sexuale. „Pentru a se elimina pericolul retraficării sau de urmărirea foştilor <> , victimele sunt cazate în locuinţe secrete şi li se oferă asistenţă psihologică. Unele dintre el pot face parte din programul de protecţie a martorilor. În astfel de proiecte, lucrăm şi cu ONG-uri”, ne-a declarat Vlad Neagu de la ANITP. La Timişoara, un program al unui ONG încearcă să ofere un adăpost sigur fetelor şi femeilor care au reuşit (singure sau cu sprijinul poliţiei) să scape din mâinile proxeneţilor. „Nu este vorba însă numai de Serbia. Româncele sunt duse până în Italia, Bosnia şi Albania. Am avut fete care fuseseră ţinute în Belgrad, Sarajevo sau Skodra, în Albania. În şapte ani am primit peste o mie de persoane, în majoritate adolescenţi şi tineri. Nu este vorba însă numai de fete obligate să se prostitueze, ci şi de copii, exploataţi în scop sexual sau trimişi la cerşit”, ne-a spus Maria Petersen, preşedintele ONG „Generaţia tânără”

Spovedania unui „pionier” al traficului cu carne vie:

„Am luat 2.100 de mărci pe trei fete” Cât a stat la penitenciar, Nicolae Goleanu a devenit „profesor” în Drept Penal. „Visam legile şi Codul Penal, şi Codul de Procedură cât am stat închis. Toţi de acolo aveam timp şi nu a fost chiar aşa rău la închisoare. Era şi un magazin acolo, iar cine avea bani îşi cumpăra ce voia. Mă uitam la televizor şi învăţam legile”, ni s-a confesat el. Lumea pe care el a lăsat-o în urmă, cea a reţelelor de proxeneţi din fosta Iugoslavie, a fost una secretă, pe care a descoperit-o în timp îndelungat: au fost nopţi fără lună în care se furişa din calea grănicerilor şi a poliţiştilor sârbi şi când negocia în mare taină cu „peştii” sârbi. „Este o lume care eu am lăsat-o de mult în urmă şi care, cel puţin de principiu, poate oricând să îi ameninţe pe cei care îi dezvăluie secretele!”, ne-a mai spus el. În anul 2006, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională realiza transferul pentru extrădarea din Italia a cetăţeanului român Nicolae Goleanu, originar din Târgu-Jiu (Gorj). Goleanu fusese condamnat în anul 2000 pentru proxenetism, după ce înjghebase o filieră pe ruta România-Iugoslavia. O infracţiune pe care mulţi dintre poliţişti obişnuiesc să o denumească „trafic de carne vie”. În rechizitoriul întocmit la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj se menţiona că, începând cu 1998, împreună cu doi complici, el a recrutat fete pentru practicarea prostituţiei peste hotare. „Nu le-am obligat eu pe acele fete, niciodată! Dimpotrivă, am avut grijă de ele, le-am protejat, iar ele au venit de bunăvoie cu mine, ştiau unde merg!”, susţine el. Primul câştig a fost obţinut în septembrie 1998, când doi oameni din grupul lui Goleanu, însoţiţi de trei tinere provenite din Moldova, au trecut graniţa pe la Drobeta-Turnu Severin, prin punctul de frontieră Porţile de Fier 2. În oraşul Iadova, românii s-au întâlnit cu un intermediar, poreclit „Cojoc”, şi cu membrii unei grupări iugoslave, care au plătit suma de 1.000 de mărci germane pentru fete. Ulterior, româncele au fost transportate în Bosnia, într-un club din oraşul Tuzla – centru cunoscut al proxenetismului pan-balcanic. La Tuzla, fetele nu s-au simţit „singure”: două dintre angajatele barului, Viki şi Luiza, proveneau din România (din Motru, respectiv Târgu-Jiu) şi se aflau acolo tot pentru practicarea prostituţiei „la comandă”. Ghinionul grupului a fost faptul că cele două „veterane” fuseseră, deja, recrutate de poliţia secretă bosniacă: „ghinion” deoarece, ulterior, prezenţa grupului a început să fie tatonată de autorităţile bosniace. Goleanu şi amicii săi au revenit ulterior pe teritoriul iugoslav şi, la următorul drum, de exemplu, au obţinut 2100 mărci pentru trei fete. Acum, el spune că nu are motive să privească înapoi cu mânie şi că se simte liniştit: „Am plătit pentru ce am făcut, dar acum am viaţa înainte”, spune el. Fostul proxenet internaţional susţine că, dintr-o eroare a justiţiei, a stat cu 30 de zile în plus în închisoare, fapt reclamat Judecătoriei Tg. Jiu în aprilie 2007 şi rămas fără răspuns favorabil. „Voi ajunge la Strasbourg cu cazul meu!”, ameninţă el. „Nu aş mai repeta aceste experienţe. Au fost ani de tensiune, când mâncam pe apucatelea, dormeam iepureşte. Uneori mă simţeam ameninţat. Acum sunt liber, acum mi-e bine!”. Nu le-am obligat eu pe acele fete, niciodată! Dimpotrivă, am avut grijă de ele. Nicolae Goleanu
P.S. Numele fetelor din Buzau nu pot fi date pentru ca o parte din ele au intrat in programul de protectie a martorilor. Sursa: Costin Tanasescu Blog

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

1.306 vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile