Cutremur la vârful politicii din România! Demisia anului 2024: Îmi este scârbă
Vestea momentului despre Elena Lasconi. Primărița din Câmpulung Muscel a făcut anunțul care cutremură clasa politică din România. Ce va face fosta prezentatoare TV.
Elena Lasconi, primărița din Câmpulung Muscel, a renunțat la funcția de vicepreședinte al USR Argeș. Ca argument, ea a precizat că îi este scârbă. Fosta prezentatoare TV și-a transmis dezgustul față de colegi, în cadrul unei ședințe de partid.
„Vă rog să luați act de demisia mea din funcția de vicepreședinte al Biroului Județean. Nu mă mai interesează.
Mie îmi e scârbă. Putem să o luăm cu lămâie, dar tot îmi e scârbă”, le-a transmis ea colegilor din USR, în cadrul unei ședințe de partid, conform epitesti.ro.
Demisia vine în contextul interviului pe care l-a oferit, în urmă cu ceva vreme Elena Lasconi, cu privire la referendumul pentru familia tradiţională.
Aici, Lasconi a dezvăluit că a votat „Da” la acest referendum, în urmă cu câțiva ani. Ulterior, au izbucnit controverse în spațiul public, inclusiv critici venite din partea fiicei sale, legate de afirmațiile sale.
Biroul Național al partidului a fost informat despre decizia Elenei Lasconi de a se retrage de pe lista candidaților la alegerile europarlamentare, conform comunicatului emis de către USR.
Înainte de aceasta, liderul USR, Cătălin Drulă, declarase că a solicitat retragerea Elenei Lasconi din cursa pentru alegerile europarlamentare.
Elena Lasconi a exprimat recent motivul intrării sale în sfera politică, menționând că scopul ei este să contribuie la binele comun.
Ea susține că, în cazul în care candidatura sa în alegerile prezidențiale ar avea un impact pozitiv asupra României, este dispusă să se prezinte în calitate de candidat.
„Eu nu m-am gândit nicio secundă la chestia asta. M-am gândit… Oricum, mi se pare că e o pălărie prea mare, dar eu am intrat ca să fac bine pentru ţară.
Şi dacă aş şti că aş putea să schimb în bine ţara, aş face orice. Deci aş face orice pentru asta, inclusiv aş candida la prezidenţiale. Aşa sună frumos, visăm frumos, să fie prima femeie preşedinte al României, dar, vom vedea, nu ştiu cum mă duce viaţa”, a afirmat Elena Lasconi, recent, pentru Antena 3 CNN.
În cadrul aceleiași discuții, atunci când i s-a pus întrebarea dacă are cunoștință despre nevoile oamenilor, Lasconi a declarat că vrea să pună punct dezbinării.
„Da. Eu îmi doresc să unesc poporul începând de la Câmpulung.
Suntem dezbinaţi, de 30 de ani se lucrează la dezbinarea noastră şi eu cred că o femeie poate să facă asta şi inspir şi sper să inspir multe femei să facă politică şi să intre în politică, femei de bună credinţă, bineînţeles, pentru că nimeni nu ştie mai bine decât o femeie să ţină o familie unită şi e cu durere, că nici familie nu-ţi este cea mai bună prietenă de foarte multe ori, cred că o simţiţi pe pielea voastră.
Fiecare avem tot felul de discuţii, tot felul de probleme, dar iubirea poate să treacă peste toate”, a mai spus ea.
Elena Lasconi a mărturisit că pe măsură ce progresează, observă cum se formează tot mai multe grupuri sau găști în jurul ei, care vor să o înghită. În acest context, ea a vorbit despre compromiterea imaginii ei.
„Cu cât creşti mai mult, cu atât se adună mai multe găşti, haite în jurul tău, ca să te mănânce de viu. Dacă s-ar putea, să te discrediteze şi să spună că povestea nu e chiar aşa, că povestea e sigur inventată. (…)
O să fie din ce în ce mai urâte atacurile şi deja am semnale, ştiu ce urmează să se pregătească, alte mizerii. Dar ştiţi care-i treaba? Eu nu sunt împotriva cuiva, eu nu mă lupt împotriva cuiva, eu mă lupt pentru ceva, eu mp lupt pentru Câmpulung, eu mp lupt pentru România”, a mai declarat Elena Lasconi.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: