Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului a anunțat că în noaptea de miercuri spre joi au avut loc două cutremure, unul în Buzău și unul în Călărași.
Cele două cutremure din județele Buzău și Călărași au auvut magnitudinea de 3,6, respectiv 2,1. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, primul cutremur a avut loc în Călărași la ora 2:35. Cutremurul s-a produs la adâncimea de 9 km, la 48 km de București, 60 km de Ruse, 98 km de Ploiești și 150 km de Varna.
Aceeași sursă menționată anterior, a declarat că cel de-al doilea cutremur a fost în Buzău la ora 4:11. Adâncimea a fost de 119 km și s-a produs în apropiere de Brașov, Ploiești, Bacău, București, Brăila și Galați.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram!