“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
GENERAL

Cutremur în dosarul fraudării alegerilor de la Sectorul 1 al Capitalei. Este răsturnare completă de situație

 

168559
Clotilde armand

Cutremur în dosarul fraudării alegerilor de la Sectorul 1 al Capitalei. Este o răsturnare completă de situație. Potrivit ultimelor informații, procurorul de caz face o mișcare fără precedent înainte ca dosarul să fie încheiat.

Dosarul fraudării alegerilor de la Sectorul 1 ia o întorsătură neașteptată. Surse au declarat pentru Antena 3 că procurorul de caz a cerut să fie detașat la Suceava, acolo de unde a venit. Acesta a înaintat o cerere la Parchetul Curții de Apel din Suceava, în acest sens, acolo de unde a și venit.

Potrivit surselor citate, următorul pas este ca la următoare ședință a Consiliului Superior al Magistraturii să se decidă și să se aprobe sau să se respingă această solicitare.

Pe de altă parte, surse din anchetă au precizat pentru Antena 3, că în ultimele trei luni de zile nu s-a mai lucrat deloc la acest dosar și de asemenea nu a mai fost audiată nicio persoană. Totodată, aceleași surse spun că nici măcar imaginile de pe camerele de supraveghere nu au mai fost vizionat și nu s-a mai dispus niciul fel de expertiză.

De menționat este faptul că în cazul în care se va aproba cererea lui Sorin Iașinovschi la Parchetul Curții de apel din Suceava, sunt șanse mari ca dosarul să fie repartizat unui alt procuror de la Secția pentru investigare a magistraților.

Amintim faptul că Antena 3 a publicat la un momendat mai multe imagini cu Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, în care se vede destul de clar implicare acesteia.

Mai exact, deși a negat că a intrat în sala de sortare a voturilor, Clotilde Armand ar fi fost în respectiva sală, în sala de sortare a voturilor, în momentul în care se numărau voturile din saci.

Clotilde Armand, filmată în sala cu voturile
Noile dezvăluiri vin în contextul în care Clotilde Armand a negat, într-o postare pe Facebook, că s-ar fi aflat în sala de sortare, după ce sursa citată a publicat imaginile.

La acel moment edilul declara că este vorba despre un fake-news care a apărut la televiziunile ”abonate la banii primăriei”, adăugând că Dan Tudorache ar fi protagonistul unei astfel de situații.

„Câteva precizări pentru televiziunile care difuzează imagini cu “Clotilde cu mâna pe voturi!” și spun că eu aș fi fost în camera respectivă din sediul BES 1: ghinion! Doamna respectivă indicată de avocatul lui Tudorache și de televiziunile de casă ale PSD nu sunt eu. Seamănă dar nu răsare.

Un nou fake-news grosolan a apărut simultan la televiziunile abonate la bănii primăriei până să ajung eu primar (RTV & A3), sunt încercări disperate ale lui Dan Tudorache și ale avocatului acestuia de a distrage atenția de la dosarele deschise de DNA. De 9 luni se chinuie să zică că am furat voturile și nimeni nu-i crede. Pentru că Justiția nu minte.

Nu am intrat niciodată în camera unde se numărau voturile, în imagini se vede clar că este vorba de o altă persoană. Nivelul știrilor false create de PSD a ajuns prea departe. Îi voi acționa în judecată pe toți cei care sunt părtași la manipularea aceasta grosolană.

Văd că s-a grăbit și președintele PSD cu concluziile. Îi dau un sfat prietenesc: Dle. Ciolacu, schimbați-vă ochelarii”, a scris Clotilde Armand într-o postare pe Facebook.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.