“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
POLITICA

Curajul lui Ponta s-a oprit la traseistul Bîgiu: cei 13 baroni penali nu se lasă SACRIFICAŢI de dragul „toleranţei zero” faţă de corupţie. „Păi nu merge aşa!”

ponta-la-telefon2-800x533
La trei săptămâni de la pierderea alegerilor, premierul Victor Ponta încearcă să schimbe imaginea partidului, anunţând „toleranţă zero” faţă de pesediştii cu probleme cu legea. În acest sens, l-a exclus din partid pe şeful CJ Buzău, Cristinel Bîgiu, arestat duminică după ce a fost prins în flagrant luând mită. Dacă de Bîgiu, care abia venise în PSD odată cu ordonanţa traseiştilor, s-a debarasat rapid, Victor Ponta are în partid alţi 13 preşedinţi de Consilii Judeţene, cercetaţi pentru fapte de corupţie, unii dintre ei care au trecut prin arest preventiv, sunt în arest la domiciliu sau sub control judiciar sau sunt condamnaţi în primă instanţă. Faţă de aceştia, până acum nu s-a luat nicio măsură şi nici ei nu se aşteaptă la asta. „Păi nu merge aşa, retroactiv”, este explicaţia şefului CJ Prahova Mircea Cosma, aflat sub control judiciar într-un dosar în care e acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu. Gândul vă prezintă, mai jos, harta şefilor de Consilii Judeţene care au probleme cu legea, peste jumătate dintre ei fiind în această situaţie.

Incompatibilitate, luare sau dare de mită, fraudă, abuz în serviciu – acestea sunt cele mai frecvente acuzaţii aduse celor 23 din cei 41 de şefi de Consilii Judeţene care se confruntă cu probleme legale. Dintre aceştia, 16 sunt de la PSD, cinci de la PNL, unul de la UDMR şi unul de la PLR, fost liberal.

Deşi premierul Victor Ponta a anunţat azi excluderea lui Cristinel Bîgiu, preşedintele CJ Buzău, precizând că va avea “tolerenţă zero” faţă de faptele de corupţie, în PSD mai sunt încă 13 baroni locali certaţi cu legea, împotriva cărora nu s-a luat nicio măsură. Amintim faptul că Bîgiu s-a transferat recent la PSD, profitând de ordonanţa dată de guvern care permitea traseismul aleşilor locali fără ca aceştia să-şi piardă mandatul.

„Am anunţat foarte clar că de acum încolo toleranţa noastră faţă de faptele de corupţie trebuie să fie zero şi că atitudinea noastră trebuie să fie în acest sens. Acest lucru prefigurează una din schimbările esenţiale pe care PSD trebuie să le dezbată şi să le adopte la Congresul din primăvară”, a spus Ponta.

Deşi a votat excluderea şefului CJ Buzău, preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, şi el „un client” al DNA susţine că nu îi este teamă ca o astfel de măsură să i se aplice şi lui. „Păi nu merge aşa, retroactiv”, a spus el, contactat de gândul.

În opinia lui însă, o astfel de decizie ar trebui luată doar dacă există o condamnare definitivă.

„Eu aş vrea doar atunci când se confirmă o faptă de corupţie, că s-ar putea să fie dificil de reparat în cazul unei greşeli. Pe Bîgiu l-au prins în flagrant, acolo e altă discuţie. Una e flagrant, alta e hai să vorbim despre ceva”, a mai spus Cosma.

De aceeaşi părere este şi preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, şeful CJ Vrancea, Marian Oprişan, care are pe rol un dosar de opt ani de zile.

„PSD este un partid democratic, valorile constituţionale sunt o prioritate pentru PSD. Orice persoană este considerată nevinovată conform Constituţiei, până la o sentinţă definitivă a instanţei de judecată. Respectând prevederile constituţională, PSD ar trebui să ia măsuri atunci când colegii noştri au probleme de acest gen”, a declarat Oprişan, contactat de gândul.

Gândul vă prezintă situaţia la zi a dosarelor în care sunt vizaţi preşedinţii de Consilii Judeţene.

Cine sunt baronii PSD cu probleme:

1. Primul pe listă este pesedistul Constantin Nicolescu, ales şef de CJ Argeş în 2012, dar care şi-a pierdut funcţia la începutul anului 2014, el fiind acuzat definitiv de conflict de interese, după ce a semnat 14 contracte încheiate între CJ Argeş şi mai multe firme la care era acţionar majoritar. În plus, Nicolescu a fost condamnat, în iulie 2014, la 9 ani şi şase luni de închisoare, în dosarul în care este acuzat de fraudare de fonduri europene pentru reconstrucţia a două poduri, prejudiciul fiind de 1,2 milioane de euro.

În locul lui la şefia CJ Argeş s-a instalat pesedistul Grigore Florin Tecău.

2. Pesedistul Gheorghe Bunea Stancu fost trimis în judecată în 2012, după ce procurorii DNA l-au acuzat că a finanţat în mod ilegal campania lui Mircea Geoană, de la alegerile prezidenţiale din 2009. Mai mult, preşedintele CJ Brăila a fost găsit vinovat, în noiembrie 2014, după ce Înalta Curte a decis că a fost în conflict de interese, semnând contracte de asociere cu două cluburi sportive controlate de firme unde el este acţionar majoritar.

3. Cristinel Bîgiu, preşedinte al CJ Buzău, este unul dintre cei care au trecut la PSD dinspre PNL cu ocazia ordonanţei traseiştilor. Decizia sa nu a fost una cu noroc, astfel încât Bîgiu a fost prins în flagrant în timp ce lua mită, el fiind arestat duminică noaptea. Cristinel Bîgiu este acuzat că ar fi cerut şi primit sume de bani pentru a atribui contracte pe bani publici unor firme.

4. Nicuşor Constantinescu este trimis în judecată în trei dosare penale diferite. Primul, pentru că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, al doilea, că nu s-ar fi supus controlului Curţii de Conturi, iar în cel de-al treilea, pentru că a atribuit ilegal mai multe terenuri. Preşedintele suspendat al CJ Constanţa se află sub control judiciar, acesta susţinând că este o victimă şi că se simte ca într-un sicriu.

5. Din martie 2013, şeful CJ Dâmboviţa, pesedistul Adrian Ţuţuianu este cercetat de DNA pentru trafic de influenţă în legătură cu campania electorală pentru alegerile locale din 2012.

6. Pesedistul Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj, este urmărit penal pentru luare de mită şi abuz în serviciu, procurorii DNA susţinând că ar fi un prejudiciu de două milioane de euro. Potrivit DNA, este vorba despre un dosar în care sunt vizaţi opt funcţionari ai instituţiei, care ar fi intervenit în procedurile de atribuire a contractelor ce aveau ca beneficiari instituţia publică, direcţionându-le către firmele agreate, percepând în schimb un “comision” din valoarea contractelor”.

7. Şeful de CJ Ialomiţa, pesedistul Vasile Ciupercă, este acuzat de procurorii DNA că ar fi concesionat unei firme, în mod fraudulos, un teren agricol de 495 de hectare, fiind vorba despre un prejuduciu de şapte milioane de lei.

8. Liderul PSD Paul Stănescu, preşedinte al CJ Olt, este cercetat de procurorii DNA pentru presupuse fraude la referendumul  pentru demiterea preşedintelui din 2012.

9. Preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, este urmărit penal sub acuzaţiile de luare de mită şi abuz în serviciu, iar fiul său, deputatul Vlad Cosma, este pus sub urmărire penală pentru trafic de influenţă. Cei doi sunt acuzaţi de DNA că ar fi cerut şi primit peste 4,4 milioane de lei de la reprezentanţii unor societăţi comerciale în schimbul contractelor date.

În februarie, instanţa supremă a decis ca preşedintele Mircea Cosma să fie cercetat în libertate, sub control judiciar. În  cazul lui Vlad Cosma, Camera Deputaţilor a respins, prin vot secret, ridicarea imunităţii acestuia.

10. Tot certat cu ANI este şi preşedintele CJ Sibiu, pesedistul Ioan Cindrea. Acesta este acuzat de conflict de interese pentru perioada în care a fost deputat pentru că şi-a angajat soţia la birouol său parlamentar.

11. La Timiş, şeful de CJ Titu Bojin este urmărit penal într-un dosar privind concesionarea unor bălţi de pescuit, către o societate la care au fost acţionari soţia sa şi unul dintre fiii săi.

12. Şeful baronilor din România, pesedistul Marian Oprişan, are unul dintre cele mai lungi procese. În iunie 2006, el a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri, fals şi uz de fals. Procurorii au susţinut că o comisie de licitaţie de la Consiliul Judeţean, numită de Marian Oprişan, ar fi încredinţat lucrări de pietruire a unor drumuri comunale, în valoare de 1,9 milioane de dolari, viraţi de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (MTCT) unor firme neeligibile.

Alte acuzaţii se refereau la achiziţia corpului de clădiri de la “Căprioara” şi la sumele cheltuite pentru întreţinerea unităţilor de protocol Vila “Rucăr” şi “Hanul dintre Vii”, situate în localităţile Soveja, respectiv Cîmpineanca, imobile pentru întreţinerea cărora Consiliul Judeţean ar fi alocat 5,2 miliarde de lei.

De atunci însă, dosarul său nu a fost soluţionat, judecătoria Cluj Napoca anunţând cel de-al 34-lea termen.

13. Liderul PSD de la şefia CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, este cercetat de Agenţia Naţională de Integritate pentru incompatibilitate.

14. Preşedintele suspendat al CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, este acuzat de corupţie şi se află în arest la domiciliu. Procurorii DNA au început urmărirea penală în cazul lui pentru trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, instigare la dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, instigare la abuz în serviciu şi două infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite. Potrivit procurorilor, Duicu, ar fi afirmat, într-o discuţie cu şeful IPJ Mehedinţi, Ştefan Ponea, că are influenţă asupra unor membri ai Guvernului, unor funcţionari publici din conducerea Ministerului Afacerilor Interne şi a şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, pe de o parte, precum şi asupra unor consilieri locali din CL Orşova, pe de altă parte. De altfel, în stenogramele procurorilor apare şi numele premierului Victor Ponta.

Plecat de la PNL în tabăra lui Călin Popescu Tăriceanu, la PLR, şeful CJ Satu Mare, Adrian Ştef, este în război cu ANI, după ce a fost declarat incompatibil, la începutul lui 2014. Potrivit ANI, a deţinut şi funcţia de admnisitrator al unei firme şi cea de comerciant, în paralel cu funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.

Culiţă Tărâţă, fost preşedinte CJ Neamţ, decedat la sfârşitul lunii noiembrie, era anchetat de DNA pentru modul în care a intrat în posesia fermei agricole din Insula Mare a Brăilei. În acelaşi timp, preşedintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea, a murit şi el în urmă cu o săptămână, el fiind însă anchetat pentru fraudă la referendum.

Liberalii şi problemele din justiţie

1. Şeful CJ Botoşani, liberalul Florin Ţurcanu, a fost condamnat, în martie 2014, la şase luni de închisoare cu suspendare, fiind acuzat de fals intelectual şi uz de fals. Dosarul său este unul neobişnuit însă, falsurile înfăptuite de el constând în semnarea unor decizii de concediere a doi consilieri judeţeni pentru a-i înlocui cu alţii apropiaţi.

2. Preşedintele CJ Hunedoara, liberalul Mircea Moloţ, este cercetat sub control judiciar, după ce s-a început urmărirea penală pentru trafic de influenţă, luare de mită şi folosirea influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, spălare de bani, conflict de interese.

3. Preşedintele CJ Braşov, liberalul Aristotel Căncescu, este şi el certat cu legea. În prezent arestat preventiv în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie privind atribuirea preferenţială de contracte pe bani publici, liderul PNL este acuzat că a primit bani de la deputatul PC Ion Diniţă pentru a firma acestuia să primească preferenţial contracte publice.

4. Liderul PNL şi şef al CJ Călăraşi, Răducu Filipescu, se luptă cui Agenţia Naţională de Integritate din 2011, când a fost acuzat de conflict de interese, abuz în serviciu şi incompatibilitate pentru că a făcut parte din consiliile de adminsitraţie a două companie de dezvoltare intercomunitară.

5. Preşedintele CJ Cluj, liberalul Horea Uioreanu, se află, în prezent, în arest la domiciliu. În luna iunie, liderul PNL a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pentru trei infracţiuni de luare de mită, fals în înscrisuri şi complicitate la spălare de bani.

Singurul udemerist cu probleme legale este şeful de CJ Harghita, Borboly Csaba, care a fost trimis în judecată în 2013, fiind acuzat că a încheiat contracte cu firme de construcţii, aducând un prejudiciu de peste un milion de euro. Astfel, procurorii DNA l-au acuzat de mită şi abuz în serviciu.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.