Cunoscut preot, MESAJ cu tâlc pentru Forin Cîțu. Rugăciunea care stă scrisă în Biblie

Îndrăgitul preot catolic Francisc Doboș spune că nu se poate glumi pe seama acuzației de consum de alcool la volan, adusă premierului Florin Cîțu.

Preotul Doboș susține că și în Sfânta Biblie există o justificare pentru românii, nu puțini la număr, care în aceste zile caută să îl scuze pe premierul Cîțu, pentru că a băut la volan, iar mai apoi a fost condamnat.

„Au și bețivii o rugăciune preferată: Domnul va da tărie poporului său …Psalmul 29 (28), 11. Oricine poate încerca să folosească Biblia pentru a se justifica. Aviz amatorilor de justificări, nu de beție”, a scris Francisc Doboș.

Internauții au început rapid să comenteze vorbele preotului Francisc Doboș.

„Sa nu cumva s-auda de mistica Sf. Brigita a Irlandei, cu “lacul cu bere”, ca atunci chiar că au justificari”, spune cineva, în timp ce altcineva scrie: „oricine poate incerca sa foloseasca Biblia…” Ia sa vedem cine incearca”

Un alt comentator scrie cifrat despre ”păruiala” continuă dintre Ludovic Orban și Florin Cîțu, ambii candidați la funcția de președinte al PNL.

Cîțu a fost condamnat în SUA
Premierul a fost prins în perioada în care era student în Statele Unite ale Americii, în timp ce conducea sub influența alcoolului.

Cîțu a suferit o condamnare penală cu privare de libertate, de doua zile de închisoare și plata unei amenzi de 1.300 de dolari SUA. Concret, potrivit actului publicat el ar fi suferit o condamnare penală cu privare de libertate, pe care a executat-o în detenție.

Premierul Florin Cîțu a confirmat informația dar a acuzat competiția internă din PNL pentru apariția acestor informații. Într-o declarație de presă, el a precizat este o faptă care s-a petrecut în urmă cu 20 de ani.

„Da. S-a întâmplat acum 20 de ani. A fost vorba de conducere sub influența alcoolului, în urmă cu 20 de ani. Am plătiti amenda care a fost foarte mare Este o contravenție. Dar interesant este că această informație nu a apărut în cele patru scrutinuri de alegeri în care am candidat împotriva PSD ci acum, în timpul campaniei de alegeri interne pentru PNL”, a declarat Florin Cîțu.

Sursa: evz.ro

Canal Telegram Romanesc

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *