Cum vor sa păcăleasca românii sistemul. Arafat AVERTIZEAZA!

O persoană care prezintă la intrarea în restaurant un certificat digital al altei persoane comite o infracțiune și se va întocmi dosar penal, a declarat, vineri, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), dr. Raed Arafat.

Întrebat, într-o conferință de presă, ce se va întâmpla în cazul în care o persoană va intra în spații închise, precum restaurante, cu certificatul altei persoane, Raed Arafat a spus că încercarea unora de a frauda sistemul a dus la situația actuală, cu număr tot mai mare de cazuri de COVID-19.

„Ei să scaneze certificatul. Dacă se face un control și vine, de exemplu, cineva de la un organ de control, el va cere, poate, și buletinul să le compare. Cine prezintă certificate false își asumă responsabilitatea clar de un dosar penal. Știți cum se pune problema? Toată lumea se gândește cum pot păcăli oamenii sistemul. Noi încercăm, totuși, să facem toate aceste lucruri în speranța ca oamenii să înțeleagă că nu au de ce să păcălească sistemul. Faptul că primul lucru punem în față cum să păcălim sistemul este ce ne-a adus unde suntem acum cu cazurile și cu tot”, a spus Arafat.

Acesta afirmă că toți trebuie să dea dovadă de responsabilitate, iar în caz de abuz se va întocmi dosar penal atât pentru cel care prezintă certificatul, cât și pentru cel care i-a dat datele.

„Dacă cineva vrea să abuzeze de acest lucru, să vină cu certificatul altuia, înseamnă că cineva i l-a dat, a dat un CNP pentru persoana respectivă, pentru ca certificatul să ajungă acolo. Ambele persoane vor fi întrebate cum a ajuns certificatul la persoana respectivă și de ce persoana respectivă a folosit un certificat fals. Când intru în restaurant, se scanează și arată că e certificat valid. Dacă vine controlul și spune ”vreau să văd două-trei certificate”, poate să ceară organul de control și buletinul. Dacă se vede că este fals, înseamnă că persoana respectivă a prezentat un certificat fals și se întocmește dosar penal. Nu cred că cineva dorește acest lucru”, a mai spus Arafat.

Sursa: stiripesurse.ro

Canal Telegram Romanesc

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *