Cum se fură energie electrica în Oltenia

Pare ireal, dar este adevărat! Anul trecut, în Oltenia s-a sustras energie cât pentru consumul de electricitate al unui oraș, pierderea depășește lejer suma de 10 milioane de euro. Oficialii CEZ au dezvăluit metodele pe care le folosesc hoții. Iată cum se fură energie în Oltenia.

Cum se fură energie în Oltenia
Reprezentanții CEZ, companie care administrează și rețeaua de distribuție din zona Oltenia, au vorbit despre cazurile de furt de energie din rețea și despre noi metode pe care le folosesc hoții pentru a sustrage energie electrică. Cei mai ingenioși la furtul de energie electrică din sistemul de distribuţie s-au dovedit a fi oltenii.

Doar în anul 2020, aceștia au produs pierderi sunt de aproximativ 10 milioane de euro. La nivelul întregii țări, furturile din sistemul de distribuție a energiei electrice produc anual o pierdere de circa 100 de milioane, adică 0,3% din ce plătesc toți românii acum.

„Pandemia ne-a adus în situaţia de a gestiona metode noi de furt. Îmi pare rău că trebuie să spun, dar cazurile de fraudă au crescut foarte mult în acest an şi ne-am întrebat ce se întâmplă.

Motivul este că, în afară de ‘specialiştii’ locali, cu care deja începuserăm să gestionăm problemele, le învăţaserăm metodele, am început să anticipăm paşii lor şi eram oarecum în victorie în lupta asta – şi să ştiţi că mereu în lupta noastră cu frauda am fost sprijiniţi de autorităţile locale, de poliţie, jandarmerie, de toţi cei care ne puteau facilita accesul şi să ne ajute în definitivarea dosarelor – deci faţă de acei clasici ‘jucători’, pe această piaţă au început să apară noi ‘jucători’ ultrapecializaţi în furturi de energie electrică şi în diverse dispozitive foarte sofisticate cu care reuşesc să oprească contoarele, bazate pe telecomandă.

N-o să mă credeţi la ce nivel de tehnologizare s-a ajuns în acest domeniu! Este vorba despre cei întorşi din străinătate, odată cu pandemia, iar cazurile de fraudă au crescut”, a declarat Doina Vornicu, director operaţional al CEZ România, citată de economica.net

Cum se fura energie in Oltenia
În 2020 s-a sustras cât pentru consumul unui întreg oraș

CEZ este o companie care administrează prin Distribuție Energie Oltenia (DEO), rețeaua de distribuție a energiei electrice din județele: Teleorman, Argeș, Olt, Dolj, Gorj și Mehedinți. Anul trecut, pierderile totale din rețea au fost de circa 804 GWh (consum propriu tehnologic CPT), conform ultimelor date din raportul de sustenabilitate al DEO.

Din acest volum total, 89,85 GWh de energie electrică au reprezentat CPT comercial, adică furturile de energie electrică din rețea. Concret s-au furat nu mai puțin de 89,85 milioane de kilowați-oră, în anul 2020, în total din rețeaua DEO.

Dacă facem o estimare a valorii acestei energii neplătite, putem spune că s-a furat într-un an cam cât ar consuma un oraș de dimensiuni mici spre medii într-un an.

Sursa: impact.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *