Cum recunoaştem comunismul?

Un imbecil de la Partidul Verzilor – partid de guvernare în Germania – propune introducerea cotelor de CO2 pentru fiecare cetăţean. Cum? Simplu: la începutul fiecărui an ţi se va spune că ai dreptul doar la 3 tone de CO2. Conform estimărilor aceloraşi specialişti care au stabilit cota, omul ar emite în medie 10 tone de CO2 pe an. OK, ce faci când ţi-ai depăşit cota? Cumperi cerificate. Detecţia consumului de CO2 e deosebit de facilă deoarece fiecare obiect sau serviciu pe care-l vei cumpăra are ataşată o anumită cantitate de CO2 emis. Astfel, când ţi-ai atins limita – contorizată strict de portofelul tău virtual – pentru fiecare produs plăteşti şi „codoiul”. Ingenios, nu-i aşa?

Imbecilităţile măsurilor aşa-zis climatice n-au limite. De exempplu, un prostovan de pe la un ONG răsărit de nicăieri – aşa se numeşte ograda lui Soros – s-a apucat să explice doct de ce trebuie interzise aragazele. Spune el – din puţa gândirii – că asta ar fi cauza astmului la copii. Te doare capul! În UE campioni la astm sunt portughezii, cu o incidenţă de aproape 10%. Noi, pe partea cealaltă, avem o incidenţă sub media europeană, de 4.47%, iar consumul de gaz pe cap de locuitor e aproape identic. Poate că nu e relevant consumul de gaz pe cap de locuitor, ci tipul de gătit. Ei bine, aici am o surpriză şi mai mare: în Suedia – locul doi la astm – se găteşte într-o proporţie covârşitoare electric. Trebuie să fii idiot să vezi vreo corelaţie între gătitul cu gaz şi astm. Cu toate acestea, boii apar ca ciupercile după ploaie, mai ales atunci când se dă ordin pe unitate.

De fapt care-i problema? Trebuie justificate cumva măsurile imbecile care se iau. Cum Uniunea Republicilor Socialiste Europene a decis să boicoteze gazul rusesc şi altă sursă similară de energie nu există, pasul următor e întoarcerea costurilor către populaţie. Doar că nu poţi spune direct că ceea ce se întâmplă e un efect al politicilor tale idioate. Exact ca în socialism, oficialităţile Uniunii şi ale statelor componente caută „duşmanul poporului” care, de data asta e „codoiul”, iar pentru codoi noi suntem de vină.

Ceea ce vor să instituie nemţii – şi probabil se va institui la nivel de UE – convine de minune statelor din ce în ce mai falite. Proştii vor achita noua taxă pe aer, care va ajuta şi la peticirea Bugetelor şi-aşa găurite de „obligaţiile asumate” faţă de Ucraina şi de politica de subvenţii. În acelaşi timp, prostimea va reduce la maxim consumul ca să nu fie pedepsită când ar vrea să facă „excese”(de exemplu o călătorie cu avionul). Şi uite-aşa, mai cu frica de astm, mai cu taxa pe „codoi”, scade şi consumul.

Doar că toate aceste acţiuni trebuie să ne tragă semnalul de alarmă în ceea ce priveşte iminenţa instaurării comunismului. Ştiu că sunt înjurat de mulţi dintre cei care au considerat respectiva perioadă benefică. Însă toţi aceia uită că perioada cu adevărat benefică a României a fost nu cea în care bolşevicii ne-au călcat în picioare, instaurând teroarea şi distrugând realmente ţara, ci cea în care s-a afirmat mai degrabă un naţionalism, socialist-comunismul mergând mai degrabă în virtutea inerţiei.

De asemenea, există unii care din aversiunea mea faţă de comunism trag concluzia că aş fi vreun susţinător înfocat al marelui capital care, dacă e vorba să spunem lucrurilor pe nume, e finanţatorul comunismului. Chestiunile acestea ar trebui privite mult mai nuanţat şi cu mai puţină încrâncenare pentru a putea fi înţelese. Aşadar, ce este comunismul şi cum îl recunoaştem?

În esenţă comunismul este o ideologie mincinoasă, menită a prelua proprietatea şi a o plasa indirect în mâinile beneficiarilor săi. Să explicăm: pe toată durata socialism-comunismului din Estul Europei, absolut totul se spunea că e „al nostru”, dar acest al nostru se traducea de fapt prin „al statului”. Astfel, deciziile ultime legate de acea imensă avere a ţării erau luate de insiderii Partidului Comunist, de cei situaţi în punctele cheie. Astfel, cercul intern era de fapt beneficiarul întregii averi a ţării. Ei aveau cele mai bune case, cele mai bune servicii, acces la absolut orice. Restul lumii era obligată doar să muncească şi să nu prea gândească. Era într-adevăr, faţă de acum, o mai mare justeţe socială deoarece toată lumea avea cam aceeaşi avere(apropiată de zero) şi privilegiaţii erau doar o mână de oameni.

De altfel, obsesia lui Marx pentru clasa muncitoare trebuie înţeleasă ca realitate ultimă a comunismului. De fapt de ce a fost aleasă clasa muncitoare şi nu au fost aleşi ţăranii? Pentru că proletarii erau cei mai jos pe scara socială. Ţăranii tot mai aveau un petec de pământ, în timp ce proletarii nu aveau absolut nimic. Erau sclavi. Iar transformarea clasei muncitoare în clasă conducătoare nu presupune ridicarea muncitorului, ci coborârea întregii societăţi la nivelul proletarului. Aşa trebuie înţeleasă ideologia!

Orice formă de organizare similară, care presupune ştergerea claselor sociale şi eliminarea proprietăţii este una comunistă, iar aici chestiunea nu mai depinde de forma de proprietate. Să vă explic. În momentul în care proprietatea se concentrează la stat sau în mâna câtorva companii, rezultatul e acelaşi. Diferenţa dintre comunism şi fascism este cea a formei de proprietate: la fascişti economia era deţinută de câteva monopoluri în timp ce la comunişti ea era deţinută de stat. Însă esenţa era aceeaşi: sărăcirea omului de rând şi încadrarea sa într-o structură depersonalizantă.

Există însă un mod pe care l-am mai amintit în ceea ce priveşte recunoaşterea comunismului, anume cel al idealurilor clamate. Comuniştii vor binele colectiv, ceea ce e imposibil de realizat! Mai mult, acel bine colectiv se va dovedi în final un rău generalizat. Vreţi un exemplu? Gândiţi-vă la colectivizare. Până la colectivizare oamenii se descurcau cum puteau. După colectivizare au murit toţi de foame, iar baza alimentară era reprezentată de ceea ce reuşeau să producă în propria gospodărie. De aceea comuniştii au introdus în final „recensământul animalelor”, pentru a-i forţa pe ţărani să mai dea din animalele crescute în gospodărie(sau din produsele lor). Astfel statul, cu toate pământurile şi combinatele zootehnice în mână, nu reuşea să acopere eficient producţia alimentară a ţării şi era nevoit să apeleze la ţăranii pe care-i desproprietărise. Minunat!

Mai e un lucru bine de reamintit, anume acela că societatea noastră – de la revoluţiile burgheze încoace – a fost una gândită pentru a ajunge în final la comunism. De altfel, acele revoluţii(în special cea franceză) au fost revoluţii eminamente comuniste. Şi s-a văzut bine ce „succesuri”(sic!) au avut!

Aşadar, dacă vreţi să nu mai luaţi ţeapă fugiţi ca dracu de tămâie de cei care vor binele tuturor! Binele colectiv e sinucidere în masă, e teroare. În numele binelui colectiv se petrec toate tâmpeniile pe care le-am văzut sau le vedem. Binele colectiv = comunism! Iată definiţia ultimă!

Dan Diaconu

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *