Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
MEDICALPOLITICA

Cu NICI două milioane de români vaccinați și o rețea paralelă pentru PILE, Rareș Bogdan anunță că România excelează la imunizare

55g

Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, Rareş Bogdan, consideră că ar fi fost un fiasco campania de vaccinare anti-Covid-19 dacă Armata nu s-ar fi implicat şi ar fi lăsat totul la nivelul direcţiilor de sănătate publică.

Rareş Bogdan a fost invitat duminică, la emisiunea Insider Politic, difuztă de Prima TV, şi a povestit ce conţine certificatul de vaccinare care va fi valabil la nivelul Uniunii Europene, conform News..ro.

“Vom avea un certificat care conţine trei chestiuni foarte importante, nu conţine doar varianta iniţială propusă propusă de Grecia, Italia, Spania, adică varianta obligatorie a unui vaccin din cele patru acceptate, acum urmează al cincilea acceptat pe teritoriul european şi practic acest certificat care va fi disponibil şi online (…)Prevede trei chestiuni în interioul lui, ca proiect prezentat deocamdată. Dacă ai făcut un vaccin din cele acceptate la nivel european: Pfizer, AstraZeneca, Moderna, Johnson&Johnson (…) dacă ai un test PCR, adică exact modalitatea prin care astăzi intri într-un stat european, ai un test negativ făcut cu maxim 48 de ore înainte poţi să călătoreşti ceea ce nu înseamnă restricţia unui vaccin obligatoriu. (…) Pentru cei care au avut deja boala, care au anticorpi, vor prezenta un certificat de prezenţă a anticorpilor în corpul lor în urma faptului că au trecut prin boală şi ei vor putea intra în ţările respective”, a explicat Rareş Bogdan.

El a menţionat că dacă Armata nu s-ar fi implicat în organizarea centrelor de vaccinare, campania era un fiasco.

“Eu cred sincer că în cazul în care nu se implica Armata, nu era implicată Armata şi aici a avut fler şi inteligenţă politică şi nu numai preşedintele Iohannis, dacă nu ar fi implicat Armata în organizarea centrelor de vaccinare, dacă nu ar fi fost rigurozitatea, disciplina uluitoare şi ar fi lăsat totul pe DSP-uri, era un fiasco campania. Aş este un mare succes. Suntem pe locul trei în Europa dn 27 de state”, a mai precizat Rareş Bogdan.

El a menţionat că se va vaccina săptămâna viitoare anti-Covid, precizând că nu a solicitat un anume vaccin, ci o va face cu cel care îi va fi repartizat.

Rareş Bogdan a mai afirmat că nu are nicio problemă în a se vaccina cu AstraZeneca, subliniind că acest lucru l-au făcut fratele său şi cumnatul lui, iar ei nu au resimţit apoi efecte adverse în urma vaccinului.

Rareş Bogdan a afirmat că România stă bine la trei lucruri: la inteligenţă, la viteza de internet şi la vaccinare.

“Sunt două lucruri unde România stă grozav, sau trei: la inteligenţă stăm fantastic, la internet, unde viteza noastră de internet este incredibilă la nivelul Europei şi trei, la vaccinare. Noi avem 1,3 milioane de oameni vaccinaţi la o populaţie de 20 de milioane. Gândiţi-vă că Belgia are sub 50.000, iar Olanda care este populaţie similară cu noi, puţin mai mică, are vaccinate sub 100.000 de persoane”, a mai afirmat Rareş Bogdan.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.