CTP da de pâmânt cu ministrul Sănătății: “Dl. Tătaru poate fi clasificat între rumegătoare?”

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu nu a mai rezistat și l-a criticat pe ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, dar și pe președintele Klaus Iohannis, după declarațiile privind incendiul devastator din secția ATI de la Piatra Neamț.

Cristian Tudor Popescu l-a criticat dur pe ministrul Sănătății, dar și pe președintele Klaus Iohannis

Pe celebrul jurnalist l-a supărat declarație ministrului Sănătății, care a spus că suntem vinovați cu toții pentru nefericitul incident, dar și declarația șefului Statului legată de reacția ministrului.

”Preşedintele Iohannis califică declaraţia ministrului Sănătăţii despre tragedia de la Piatra Neamţ, „Toţi suntem vinovaţi”, ca „insuficient rumegată”. Prin urmare, dl Tătaru poate fi clasificat între rumegătoare? Este singurul accent oarecum negativ la adresa unui membru al guvernului PNL. Altfel, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, dl Iohannis a refuzat sistematic să recunoască vreo greşeală a executivului liberal”, a scris gazetarul Cristian Tudor Popescu, într-un editorial pe republica.ro.

”Ar fi mai uşor pentru preşedinte, nu pentru România, dacă PNL ar pierde alegerile din 6 decembrie”

Gazetarul a mers până acolo încât se întreabă dacă nu ar fi mai uşor pentru Klaus Iohannis ca PNL să piardă alegerile, pentru a avea pe cine să critice în continuare. ”Pe cale de consecinţă, ar fi mai uşor pentru preşedinte, nu pentru România, dacă PNL ar pierde alegerile din 6 decembrie şi n-ar mai face guvernul. Domnia sa ar continua încă 4 ani să afurisească PSD în conferinţe de presă. Căci dacă le va câştiga, şi dl Iohannis va dispune de o majoritate parlamentară şi o guvernare PNL cu tot atâtea mâini moarte şi piloşi ca actuala, nu va mai avea nicio scuză pentru istorie când de reformele cruciale pentru România se va alege praful”, a completat Iohannis.

Un incendiu devastator a izbucnit în secția ATI a Spitalului Piatra Neamț, în urma căruia au decedat 10 persoane, iar alte 7 au fost grav rănite. Într-un comunicat de presă, Parchetul General anunță încheierea cercetării la fața locului și face precizări privind stadiul anchetei și toate măsurile luate până în acest moment, după incendiul produs sâmbătă în secția ATI.

Sursa: impact.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile