Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
INTERNATIONALNOUTATISTIRI

Criza din Ucraina continua. A venit randul rusilor sa se revolte si sa ocupe institutiile regionale din est

După ce noua putere, formată din partide pro-europene şi naţionaliste şi-a consolidat poziţiile în Kiev şi în vestul Ucrainei, după mai multe luni de proteste şi violenţe, a venit rândul etnicilor ruşi din estul şi sudul ţării să se revolte la rândul lor şi să ceară secesiunea. Serviciul de Presă al Parlamentului din Republica Autonomă Crimeea, a anunţat că demonstranţii, unii dintre ei înarmaţi, au pătruns în noaptea de miercuri spre joi în clădire, îndepărtând paza. În faţa intrării în clădirea Parlamentului a fost ridicată o baricadă din paleţi de lemn şi tomberoane, în vreme ce forţele de ordine sunt în alertă. Şi în jurul Consiliului de Miniştri din Crimeea se află un număr mare de manifestanţi iar pe ambele instituţii au fost arborate steaguri ruseşti. În tot acest timp, armata Rusă este la rândul ei în alertă.

Prim-ministrul republicii autonome, Anatoli Moghiliov, a încercat să negocieze cu cei care au ocupat sediile Parlamentului şi Guvernului Crimeii, însă negocierile au eşuat. Procuratura din Ucraina a catalogat ocuparea instituţiilor ca fiind un “act terorist”.

La rândul lui, preşedintele interimar al Ucrainei, Aleksandr Turcinov, a cerut Flotei Rusiei de la Marea Neagră, care se află în Crimeea, să nu părăsească zonele stabilite conform acordurilor corespunzătoare. „Mă adresez conducerii Flotei Ruse de la Marea Neagră cu cererea ca toţi militarii să se afle în limitele teritoriilor stabilite conform acordului. Orice mişcare în afara acelor teritorii va fi interpretată ca agresiune militară. Statul ucrainean va fi capabil să îşi apere suveranitatea şi integritatea teritorială”, a declarat Turcinov, potrivit Itar-Tass.

Rusia închiriază de la Ucraina o bază navală în oraşul port Sevastopol din Crimeea, pentru o taxă anuală de 98 de milioane de dolari şi are propria flotă la Marea Neagră instalată în zonă. Contractul bilateral stipulează prezenţa militară a Rusiei în Crimeea până în 2017.

Crimeea este o regiune tradiţional rusă, care a fost eliberată de sub tătari de către ruşi. A făcut parte din Imperiul ţarist de la sfârşitul secolului al 18-lea şi apoi din Uniunea Sovietică. Abia în 1954, prim-secretarul de atunci al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Nichita Sergheevici Hruşciov, a încorporat-o Ucrainei. Sursa: FrontPress.ro

crimeea

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.