Criza coronavirus in Romania. Guvernul a decis să NU amâne termenul de depunere a DECLARATIILOR FISCALE. Ce spune Ministerul Finanțelor și ANAF


Ministerul Finanțelor a anunțat printr-un comunicat de presă că termenul de depunere a declarațiilor fiscale nu va fi amânat, astfel că firmele care au obligația să transmită informațiile către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) trebuie să o facă în termenul prevăzut de lege, până la 25 martie.

Precizarea ministerului vine după ce ministrul Florin Cîțu și ANAF anunțaseră la începutul acestei săptămâni că termenul de depunere a declarațiilor fiscale se amână de la 25 martie la 25 aprilie, măsură menită să îi ajute pe contribuabilii afectați de efectele epidemiei de coronavirus.

Iată cum a motivat Ministerul Finanțelor schimbarea de poziție:

”Având în vedere că Ministerul Finanțelor Publice a lansat un amplu program de garantare și subvenționare a creditelor pentru IMM-uri în scopul de a susține mediul privat și în special sectoarele lovite puternic de criza cauzată de virusul COVID-19, dar și măsura de a rambursa cât mai urgent TVA pentru a asigura fluxul de capital, injecții de capital către companii, iar pentru a beneficia de o rambursare companiile trebuie să aibă o situație fiscală actualizată, s-a decis renunțarea la propunerea de prorogare a termenului de depunere a declarațiilor”.

Citiți și:  Atenție! Fiscul vă poate lăsa și fără bani, și fără casă

Prevederea ar fi urmat să facă parte din pachetul legislativ adoptat miercuri noaptea de guvern pentru susținerea economiei.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile