Cristian Tudor Popescu, despre „proştii” din PSD care vorbesc despre nazism


prosti-psd
„Proşti”, „figuri sinistre care nu polemizează, ci te exclud”, „oameni care vorbesc despre regimul nazist fără să ştie nimic despre acesta”, astfel i-a catalogat Cristian Tudor Popescu pe mândrii români ai lui Ponta care şi-au exprimat convingerea, într-un material video prezentat de gândul, că liderul PSD nu a greşit deloc când a comparat regimul nazist cu cel al lui Băsescu.

Aceste „certitudini” ale simpatizanţilor prezentaţi în materialul video l-au făcut pe Cristian Tudor Popescu să îi califice drept „proşti”: „Toţi oamenii  ăştia au o anumită vârstă. Vârsta e luată de obicei ca un reper pentru înţelepciune, pentru seriozitate. Când apare un om cu părul alb, eşti tentat să crezi că omul va spune nişte lucruri gândite, chibzuite, cu miez. Ei bine, nu. Dacă ai fost prost de când erai tânăr, părul alb nu te face mai deştept; rămâi tot prost”, a spus editorialistul Ziarul Gândul într-o ediţie specială.

Citiți și:  Victor Ponta dă de pământ cu Orban: Acest măscărici sinistru trebuie oprit

„Toţi aceşti oameni care au vorbit au fost nişte oameni proşti. Ce înseamnă prostia? Prostia înseamnă să vorbeşti în necunoştinţă de cauză. Nimeni nu ştie tot. Faptul că nu ştii ceva nu înseamnă prostie. Mereu nu ştii câte ceva. Prostia începe de acolo de unde începi să vorbeşti despre ce nu cunoşti”, a explicat jurnalistul.

Comentând pe platforma vreaupresedinte.ro „certitudinile” celor intervievaţi de reporterul Ziarulului Gândul, CTP i-a catalogat pe aceştia drept „figuri sinistre”. „Uitaţi-vă cu câtă siguranţă susţin o aberaţie ca şi cum ar fi a lor. Pare că au gândit-o ei, că în fiecare zi a vieţii lor s-au gândit la similitudinile regimului lui Hitler cu cel al lui Traian Băsescu. Vorbesc ca nişte experţi, ca nişte doctori, vorbesc în neant. Nu ştiu nimic despre regimul nazist, în mod evident. Nici măcar despre regimul Băsescu nu au o viziune corectă a erorilor grave care s-au făcut acolo şi a lucrurilor bune care s-au întâmplat în mandatul acestuia. Aceştia sunt genul de inşi care nu polemizează cu tine, ci te izgonesc dintre ei. Sinistre aceste figuri pe care vârsta nu le salvează,” a conchis editorialistul Gândul.

Citiți și:  Băsescu detonează o nouă ''BOMBA" în campanie: 'Îi dau lui Nicușor Dan termen până mâine să spună care a fost prețul înțelegerii'

VIDEO DISPONIBIL AICI: http://vreaupresedinte.gandul.info/stiri/cristian-tudor-popescu-la-gandul-live-despre-educatia-selfie-ponta-galacticu-si-prostii-din-psd-care-vorbesc-despre-nazism-13273069

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

nicio vizualizare

loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile