Criminalul evreu despre care nu vorbește nimeni. A ucis milioane de oameni, inclusiv români!

Există în istoria omenirii o dată care este aproape uitată. Între 19 şi 20 decembrie 1917, în contextul Revoluţiei bolşevice şi al războiului civil din Rusia, Lenin a semnat un decret pentru formarea Comisiei extraordinare pe întreaga Rusie pentru combaterea contrarevoluţiei şi sabotajului, cunoscută şi sub numele de CEKA, scrie descoperă.ro.

La foarte scurt timp, CEKA a devenit cea mai largă şi brutală instituţie de securitate şi, având în vedere urmaşii acesteia – o serie lungă care cuprinde OGPU, NKVD şi KGB – serviciile secrete sovietice au fost motorul celui mai mare genocid al istoriei moderne. Au închis, torturat sau omorât mai mult de 30 de milioane de ruşi şi/sau est-europeni. Chiar şi istoricii sovietici din perioada post-stalinistă stabilesc un număr care variază între 20 şi 40 de milioane de morţi.

O particularitate însă, care de cele mai multe ori este trecută cu vederea într-un mod (şocant de) natural, este că evreii, care formau undeva la 5% din populaţia Rusiei la acea vreme, aveau poziţii de putere însemnate în fazele incipiente ale regimului bolşevic. Nume precum Lenin, Troţki şi subiectul acestui articol, Genrikh Yagoda, cel care a fondat primul şi cel mai mare instrument de ucidere sistematică în masă, numită Administraţia Generală a Lagărelor de muncă forţată, sau mai cunoscut şi sub numele generic de gulag. Alte persoane importante din cercul lui Yagoda, care au creat şi au administrat gulagurile, Aron Solts, Lazar Kogan, Naftaly Frenkel, Matvei Berman şi Yakov Rappoport erau de asemenea evrei. Conform unor statistici, în 1934 38,5% din cei care ocupau poziţii de putere erau de origini evreieşti.

Istoria acestei organizaţii este extrem de complexă, dar un lucru cert iese în evidenţă, deasupra tuturor. În variile sale manifestări, organizaţia a adus un genocid care s-a extins nu numai la vieţile umane distruse, ci şi la întreaga ordine socială şi culturală: întregi straturi sociale au fost distruse – fermieri, minorităţi etnice, burghezi, intelectuali, artişti şi dincolo de formele concrete, de foamete, sărăcie şi execuţii, bolşevicii au urmărit instaurarea unei noi ordini.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

https://barikada.ro/