CRIMA SOCANTA in Bucuresti. Un bărbat și-a anunțat vecinii că și-a ucis soția, iar apoi a plecat

Un bărbat din Capitală și-a ucis soția, lovind-o, luni, apoi a plecat într-o direcție necunoscută. Crima a fost anunțată la 112 de un vecin al celor doi.

”Astăzi, în jurul orei 13.40, prin apel 112, o persoană a sesizat faptul că un vecin i-a anunțat că și-a lovit soția și că această a decedat. Ulterior bărbatul a plecat într-o direcție necunoscută.

La fața locului s-au deplasat polițiști și echipaje de prim ajutor, fiind confirmat decesul femeii.

Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul.

Se efectuează cercetarea locului faptei. Cadavrul urmează a fi ridicat și transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.

Polițiști și echipajele de prim ajutor sosite la fața locului au confirmat decesul femeii.”, arată Poliția Capitalei.

”Bărbatul în cauză a fost depistat, pe stradă, de către polițiști din cadrul Secției 19. Urmează a fi condus, pentru audieri, la sediul Serviciului Omoruri.”.

Sursa: stiripesurse.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram!