Crima care a zguduit Italia: ROMÂN, îngrijitor la CIRC, acuzat că a ucis un ZBURATOR. „Unul e ciopârțit, va urma altul”

În Calabria, trei români – îngrijitori la circul Amedeo Orfei, unul dintre cele mai renumite din Europa – au fost arestați, după ce l-au ajutat pe nepotul proprietarilor să-și ucidă un rival. Unul dintre ei, de 32 de ani, a fugit după teribila faptă și fost identificat și arestat de carabinieri în zona Vibonese. De 3 ani și jumătate românul era pe fugă.

Un cetățean român în vârstă de 32 de ani, Iulian Andrei Dodu, 32 de ani, cetățean român, considerat responsabil pentru uciderea unui tânăr în Santa Domenica di Ricardi, în zona Vibonese, a fost arestat. Victima a fost bătută brutal de un grup de trei persoane în august 2017 și apoi a murit din cauza rănilor suferite.

Iulian Andrei Dodu, 32 de ani, cetățean român, trebuie să execute patru ani și o lună de închisoare pentru uciderea interpretului de circ Werner De Bianchi, în vârstă de 36 de ani. Ieri, tânărul în vârstă de 32 de ani a fost identificat de anchetatori, în ciuda faptului că a încercat să se sustragă controalelor poliției, neavând la el documente de identificare, potrivit zoom24.it. După formalități, tânărul de 32 de ani a fost închis în închisoarea Uta unde va trebui să execute o pedeapsă reziduală de 4 ani și 1 lună de închisoare.

De la comiterea infracțiunii, tânărul român de 32 de ani a fost de negăsit, mutându-se în Sardinia. Carabinierii l-au găsit și l-au vânat în Piazza del Carmine, în Cagliari.

ROMÂN acuzat că a ucis un ZBURATOR

Autorul crimei este Alex Orfei, descendent al uneia dintre cele mai cunoscute familii de artiști de circ din Italia. Românii sunt complicii săi,, iar ultimul, Iulian, a fost arestat abia ieri.

Între trapezistul-zburătorul Werner De Bianchi și dresorul de cai Alex Orfei exista o rivalitate veche. Mai toate relatările vorbesc de o datorie de câteva mii de euro pe care zburătorul nu a putut-o achita, dar și de o antipatie reciprocă între familiile De Bianchi și Orfei. Amicii celui din urmă, români, artiști de circ și ei, l-au ajutat pe acesta să pună capăt vieții lui Werner.

Pe 12 august 2017, Alex l-a prins pe Werner în parcarea unui hipermarket din localitatea Santo Domenica di Ricardi, din Vita Valentia. Alex nu a venit singur. Era însoțit de 3 îngrijitori de la circ, 3 români, Iulian Andrei Dudu, Claudiu Rotaru și Dan Liviu Grădinaru. Știau de ce îi cheamă Alex cu el, dar la proces au declarat că le-a fost frică să refuze, fiind amenințați cu concedierea.

„Unul e ciopârțit și va urma altul”

Iulian și Claudiu l-au luat pe Werner la bătaie. Au dat în el până a căzut și apoi au continuat să-l lovească. Se pare că Grădinaru a „ținut de șase”. La un moment dat, Alex Orfei nu a mai avut răbdare și a scos un pumnal. L-a înjunghiat pe Werner o singură dată și apoi au fugit. După atac, Alex a scris pe Facebok: „și acum unul e ciopârțit și va urma altul”.

Werner nu moare pe loc, ci la spital, câteva zile după atac, timp în care le spune autorităților cine l-a înjunghiat. Imaginile surprinse pe camerele de supraveghere arată că Alex a avot și complici, ajungând astfel la cei trei români.

Sursa: stiridiaspora.ro

Canal Telegram Romanesc

Susține Nationalisti.ro printr-o donație