“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
MEDICAL

Cresc salariile medicilor

salarii-medici

Fiecare salariat din Sănătate şi Asistenţă Socială va beneficia de o creştere salarială în sumă fixă, lunară, începând cu data de 1 decembrie a.c., a declarat miercuri Leonard Bărăscu, preşedintele Federaţiei Sanitas, după întâlnirea avută cu ministrul Finanţelor Publice, Ioana-Maria Petrescu, şi cu ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea.

‘Doamna ministru Petrescu ne-a lăsat să stabilim modul în care va avea loc creşterea salariilor, respectiv procentual sau în sumă fixă. Noi am decis că o creştere a salariilor în sumă fixă lunară este mai avantajoasă pentru angajaţii din Sănătate şi Asistenţă Socială. Majorarea salariilor se va produce de la data de 1 decembrie a.c., însă vom afla în perioada următoare ce înseamnă concret aceşti bani – ca valoare propriu-zisă’, a afirmat Leonard Bărăscu.

Potrivit acestuia, în cadrul întâlnirii s-a discutat şi despre modificarea Legii nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

‘Legea nr. 284/2010 va fi pusă în aplicare începând cu data de 1 sau 15 noiembrie a.c., fiind astfel eliminate actualele inechităţi din grila de salarizare. De asemenea, va exista o majorare a salariului minim de la 900 de lei la 1.050 lei, iar creşterea bazei de calcul va duce implicit la o creştere suplimentară a salariilor’, a mai spus preşedintele Sanitas.

În ceea ce priveşte deblocarea posturilor din sistemul sanitar, Leonard Bărăscu a precizat că acţiunea s-a produs deja la nivelul spitalelor din subordinea Ministerului Sănătăţii (1.600 de posturi), fiind însă vorba de ‘o trenare’ a procedurii în cazul spitalelor care au trecut în administrarea consiliilor locale şi judeţene.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.