Credeați că le-ați văzut pe toate? „Biserica” din Suedia schimbă altarul cu o pictură în care Iisus e TRANSEXUAL PE TOCURI la Cina cea de Taină

Un nou an, o nouă provocare din partea Bisericii Sf. Pauli din orașul suedez Malmo. Aceasta a anunțat că va înlocui controversata imagine pro-LGBT din Altar, cu o altă lucrare. Una care îl înfățișează pe Iisus Hristos pe tocuri înalte, înconjurat de transgenderi.

„Preoteasa” Helena Myrstener a explicat că tabloul original, care a fost scos din Altar pentru că au existat voci care au susținut că prezintă persoanele transgender într-o lumină negativă, va fi înlocuit cu o altă lucrare, a aceluiași artist, care îl reprezintă pe Iisus transgender, la Cina cea de Taină, scrie Breitbart.

Tabloul intitulat Paradis este creația artistei suedeze Elisabeth Ohlson Wallin și înfățișează o scenă din Grădina Raiului, cu cupluri gay și figuri transgender. Imaginea a genetat însă nemulțumiri după ce a fost atârnată în Altarul bisericii. Dar motivul a fost reprezentarea unei figuri transgender cu șarpele, și, prin urmare, asocierea cu răul și ispita, ceea ce a indignat activiștii LGBT și a dus la îndepărtarea ei, așa cum anunțau oficialii bisericii la finele anului trecut.

Citiți și:  CANADA: UN TATĂ ESTE ARESTAT PENTRU CĂ S-A OPUS CA FIICA SA MINORĂ SĂ FIE TRATATĂ CU TESTOSTERON PENTRU A SCHIMBA SEXUL

Iată că acum biserica vrea să multumească pe toată lumea. Și va aduce în Altar o altă „operă de artă,” intitulată The Communion, din colecția Ecce Homo a aceleiași Wallin. Se vrea o replică la „Cina cea de Taină” a lui Leonardo Da Vinci și Îl înfățișează pe Iisus Hristos ca pe un travestit înconjurat de transgenderi în locul Apostolilor.

Sursa: ActiveNews

LASA UN COMENTARIU